02.06.2020,  21:13:21 | 0 comentarii | 274 vizualizari
La „Monumentul Eroilor” de la Pasul Merișor-Bănița, / De-acum înainte Sfânta Cruce luminoasă și sfinţită va proteja noaptea tot hotarul comunei și pe oamenii ei!
de Ziarul Vaii Jiului

Un superb monument cu o cruce luminoasă noaptea, sfințită, desfată de câteva zile pe cei ce trec în sus Pasul Merișor spre Bănița, pe drumul ce leagă Simeria de Petroșani, ultimul oraș transilvănean și apoi, de la Livezeni, de vestul Văii Jiului sau Defileul Jiului, înspre Tg.-Jiu și Oltenia. La inaugurarea monumentului de care vorbim azi, odată cu sărbătorirea Centenarului României, Ziarul Văii Jiului v-a relatat pe larg ce s-a întâmplat și care au fost acolo manifestările prilejuite cu această ocazie. 
Azi, tot ZVJ vă relatează o mică pagină din calendarul Comunei Bănița, petrecută de „Ziua de Înălțarea Domnului Iisus Hristos”, când în țară, după Sfintele Liturghii au fost cinstiți de comunitățile locale și Eroii Neamului Românesc, „Ziua Eroilor” sărbătorindu-se peste tot, asta firește, doar acolo unde autoritățile locale și primarii „simt puternic românește” și prin vene le curge cu adevărat sânge „Tricolor”, în timp ce alții, nepăsători, au găsit scuza… „pandemiei”.

Eroii Neamului nu trebuie uitați niciodată!
Cu toată starea de alertă legată de pandemie, un grup de băniceni din consiliul local și administrația locală, în frunte cu primarul comunei Bănița, Ioan Marc, a ajuns de „Ziua Eroilor” la reprezentativul monument din Pasul Merișor, unde s-au depus coroane de flori „pentru omagierea Eroilor acestei țări, chiar de ziua lor”. 
„Crucea luminoasă de la Bănița și acest ansamblu monumental au fost create în primul rând în cinstea Eroilor Români care și-au pierdut viața în luptele de apărare a patriei purtate pe aceste meleaguri ale noastre. Apoi, tot simbolic, ne-am gândit că acest monument va servi pentru a-i cinsti pe toți Eroii Neamului Românesc care și-au jertfit viața pentru această țară și pentru acest popor în toate luptele purtate în cele două mari războaie mondiale și nu numai. Iar în al treilea rând, am creat acest monument pe raza comunei Bănița deoarece am simțit că avem nevoie de un monument unde să putem merge la zile festive, ce țin de simțirea românească și de Istoria Neamului, ca să ne rugăm și să depunem câte o coroană sau jerbă de flori, ori se ne bucurăm împreună cu toții din comunitate, că așa-i la noi, Românii, lumea petrece și se bucură împreună la zile mari, importante”, ne spune primarul Ioan Marc.

Crucea luminoasă va veghea de-a pururi Pasul Merișor
Cum spuneam, pe timp de noapte, pe drumul de urcare dinspre Merișor spre Bănița de pe DN 66, în „Pasul Merișor” cum este numită zona, se poate de-acum vedea de cum se înserează și până în zori o cruce luminoasă. De „Înălțarea Domnului”, sau mai bine zis în Ajunul acestei zile, a fost la fel, crucea luminoasă a străjuit pentru prima oară și a adus aminte șoferilor de marea sărbătoare creștină ce va să fie, dând locului o aură misterioasă, interesantă, iar monumentului o frumusețe aparte.
„Acest loc a fost sfințit în urmă cu doi ani, când a fost ridicat un monument pentru a se marca 100 de ani de la Marea Unire. Firește că monumentul a fost creat, cum am mai spus, și pentru cinstirea Eroilor Români. Monumentul a fost conceput de la bun început cu o Sfântă Cruce, care în acest an, 2020, luna mai, s-a aprins chiar în Ajun de Ziua Eroilor! Această lumină va fi aprinsă încontinuu de-acum, seară de seară până-n zori, în memoria tuturor Eroilor Neamului care și-au dat viața pentru ca noi, astăzi, să fim liberi și să avem o țară frumoasă, independentă, de care să ne bucurăm, noi și urmașii noștri, dar și ca să vegheze pe toți bănicenii din comuna noastră, precum și pe șoferii și pasagerii lor ce trec pe drumul național din apropiere. E dacă vreți o Sfântă Cruce protectoare!”, ne spune cu încredere același Ioan Marc. Completat ulterior și de viceprimarul Ionel Burlec: „Da, un monument superb care a fost ridicat aici, la Pasul Merișor, într-o zonă unde s-au purtat lupte grele și unde Istoria, cum s-ar zice, cade pe noi, că puține zone în țară pot spune azi că au asemenea locuri unde s-a scris efectiv Istoria Neamului și unde și-au jertfit viața atâția soldați Eroi”.

Mulțumiri celor care au făcut posibil a se realiza acest minunat monument bănicean
Lăsând în urmă monumentul, când deja liniștea serii s-a așternut pe tabloul dealurilor și munților ce împrejmuiesc Merișorul, Bănița și, mai încoace, Valea Jiului, iar lumina zilei a lăsat locul întunericului, scoțând în evidență frumusețea Crucii Sfinte și luminoase și a întregului ansamblu monumental, cum puteți vedea și în imaginile alăturate, l-am întrebat în drum spre casă pe primarul Ioan Marc dacă dorește să mai adauge ceva în completarea celor zise? „Da, aș mai dori să subliniez un aspect, că e important. Doresc să mulțumesc, în numele administrației locale și a comunității locale din Bănița, tuturor celor care ne-au fost alături pentru realizarea acestui obiectiv. Este vorba de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Valea Jiului”, de domnul Nicolae Gui de la Jieț-Petrila, de domnul Constantin Dicu de la Lupeni și, firește, de consilierii din Consiliul Local Bănița care m-au sprijinit în tot ce a însemnat acest proiect de suflet. Așa cum spunea un mare istoric român, fără temelia trecutului, nu se poate construi prezentul și nici pregăti viitorul”, a adăugat și a mulțumit primarul Ioan Marc.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter