03.06.2020,  19:57:10 | 0 comentarii | 322 vizualizari
Vulcan. Lucrări reluate
de Gheorghe OLTEANU

De la începutul acestei săptămâni se muncește din nou la viitoarea Grădiniță nr. 4 din cartierul Coroești al Vulcanului. După câteva luni bune în care, pe șantier, nu a putut fi văzută umbră de constructor, treaba a fost reluată. Și nu oricum, ci în mod foarte serios. 

La ședința
ordinară de joi, un consilier local a amintit de grădinița aceasta. Cum că, fără pază, din perimetru ar fi început să dispară una-alta. Când se reîncepe lucrul? a fost curios să afle respectivul. De luni, i-a răspuns Gheorghe Ile, fără să stea pe gânduri. O veste bună, dar pe care am recepționat-o cu un pic de rezervă. Asta, fiindcă, de obicei, primarul se grăbește să le ducă la cunoștința consilierilor locali astfel de probleme fără să fie întrebat. 

Nu am mers
luni puțin mai încolo de școala 5, locul pe care se ridică noua grădiniță. M-am dus a doua zi. Patru băieți mari și tari lucrau cu spor la ridicarea zidurilor interioare. Ajunseseră la Vulcan luni și, la orele amiezii, erau deja pe șantier. De continuarea lucrărilor se ocupă acum chiar SC Orizont, firma din Sighetu-Marmației, cea care câștigase licitația. Firma uricăneană care luase lucrările în subantrepriză s-a retras, în toamnă, pe motiv că nu și-a primit drepturile bănești cuvenite. Din Maramureș i se comunicase că nu veniseră banii de la guvern. Dar pare-se că nu e chiar așa. Adreselor primăriei vulcănene adresate ministerului de resort i se răspunsese că plata e la zi.

Așadar,
maramureșenii se apucaseră de lucru chiar de luni. Primăria a avut grijă să branșeze șantierul la apă și la curent, așa că nimic nu i-a împiedicat să reia treaba de acolo de unde o lăsaseră uricănenii. Ei vor executa compartimentările clădirii și tot ce ține de zidăria exterioară și ce interioară. Tot moroșenii vor pune la punct instalația electrică, rețelele de apă și vor monta ușile și ferestrele termopan. Pentru toate astea le vor veni în ajutor alți colegi de-ai lor de la Sighet. La sfârșit vor fi aduse dulapurile, mesele și scaunele. Reprezentantul beneficiarului apreciază că, într-o lună, o lună și ceva, tot ce ține de constructor va fi gata.

Ce-i în exterior
cade în sarcina Primăriei Vulcan. E vorba de montarea unei centralei termice pentru încălzirea grădiniței și de panouri solare, pentru asigurarea apei calde,  de împrejmuiri, alei și de locul de joacă pentru copii. Dacă se va lucra fără sincope este posibil ca, până-n toamnă, toate astea să fie gata. Și, văzând cum se muncește în momentul de față, îți vine să crezi că așa și va fi.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter