02.07.2020,  02:03:58 | 0 comentarii | 174 vizualizari
La CSȘ Petroșani, / Sportul şcolar îşi reia activitatea
de Loredana JUGLEA

Începând de joi se pot relua activităţile sportive şcolare, cu respectarea prevederilor stabilite prin Ordinul comun semnat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, au avut o întâlnire de lucru, unde s-a stabilit cadrul normativ în care cluburile sportive şcolare (– ca unităţi de învăţământ cu program sportiv suplimentar şi Liceele cu Program Sportiv – ca unităţi de învăţământ cu program sportiv integrat, pot reveni la antrenamente şi competiţii oficiale.
La întâlnire au fost prezenţi şi preşedinţii unor federaţii sportive, precum Gheorghe Vişan (Federaţia Română de Volei), Alexandru Dedu (Federaţia Română de Handbal) şi Alin Petrache (Federaţia Română de Rugby).
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat că reluarea activităţii sportive pentru copii este esenţială. „Mă bucur că putem să facem acest anunţ, întrucât sportul deţine un rol esenţial în dezvoltarea armonioasă a copiilor noştri. Au fost multe discuţii referitoare la acest subiect, însă deciziile noastre au avut tot timpul în prim-plan siguranţa copiilor. În urma acestui dialog deschis cu MTS, se vor concretiza câteva proiecte importante pentru tinerii care vor să facă sport, pe care le vom anunţa curând“, a spus Anisie.
La finalul reuniunii, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că „în ceea ce priveşte relansarea sportului de masă în România, Ministerul Educaţiei şi Cercetării este principalul nostru partener. Creşterea numărului orelor de sport şi a numărului celor ce fac sport, precum şi crearea unor competiţii sportive atractive, care să implice cât mai multe şcoli şi elevi de diferite vârste, sunt pariul nostru, al celor două ministere”.
La nivelul judeţului Hunedora vor reveni în activitate toţi sportivii care sunt angrenaţi în activitatea de performanţă de la CSS Hunedoara (secţiile de atletism, nataţie şi handbal), de la CSS Petroşani cu activitate la lupte libere, tenis de câmp, gimnastică aerobică şi la LPS Cetate Deva, cei mai mulţi sportivi fiind aici legitimaţi la atletism, gimnastică artistică şi aerobică, lupte libere, judo, handbal, tenis de câmp şi bineînţeles, fotbal.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter