28.07.2020, 00:52:26 | 0 comentarii | 581 vizualizari
GALERIE:
![]()
Marian BOBOC / DRUMUL SPRE TATA
![]() Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Prestigioasa revistă de cultură „Discobolul” care apare la „Alba Iulia”, sub conducerea poetului Aurel Pantea, găzduiește în ediția 268-269-270/ aprilie-mai-iunie 2020, poemul „Drumul spre tata” al poetului Marian Boboc. Un poem deosebit de lirica obișnuită a poetului, erotizantă, ironică și boemă. Un poem pe care îl reproducem, cu permisiunea autorului, și în această pagină de CENACLUL BOEMA, ZVJ fiind singura publicație din județul Hunedoara care alocă pagini unui cenaclu literar. (ZVJ)
1. tată ții minte cum mă legănai pe picioare și îmi povesteai despre bombardamente despre cum ai gonit avioanele cântând la trompetă marșul triumfal din opera Aida
2. tată pe vremea ta femeile se cucereau cu flori și cântece (nu multe nu puține) rareori spărgeai cu furie pahare și sticle (nu multe nu puține) și atunci cu folos
3. tată într-o noapte ai ridicat zmeoaice la cer (păreau lampioane cu trup delicat de femeie) erai așa de trist cu ochii spre cer ca și cum ți-ai fi petrecut iubitele pentru ultima oară
4. prin frunzișul verde cu buzele strivind cireșele roșii am visat că ajung la tine erau și căprioare și cerbi și iepuri și iepuroaice
eram toți ca și cum nu ne-am fi despărțit vreodată
5. tată am ajuns cu greu
izvoarele sunt secate aerul e un fum negru înecăcios pe care scriu cu creta albă a oaselor neputințe și lumini și sunete
peștii sunt agățați de undițe care au prins rădăcini în albia râului
urletul lupilor nu mai înspăimântă pe nimeni
aici nu mai există frică decât niște frunze negre și mari cât un munte sub care mă ascund când plouă (aici ploile sunt fără apă) când vorbești cu mine (atunci îmi șterg lacrimile că nu înțeleg ce spui)
zău tată de ce nu mai știu limba ta și ți-am uitat bătăile inimii
tată sunt copilul tău care scrie poezii și bea vin și face jonglerii cu paharele pline
nu mă recunoști?
tată sunt copilul tău pe care-l duceai pe umeri prin lanul de porumb până când ieșeam însângerați pe obraji și pe pleoape
tată cântă-mi ceva la trompetă un cântec un cântec care să-mi readucă auzul și văzul și gustul
cântă tată până îmi pornește sângele pe nas cântă tată până când vulturii mă mută în nouri cântă tată până când stelele se vor oglindi în cenușă și îmi va fi iarăși bine
tată m-ai învățat să îmi iubesc patria așa cum m-ai iubit tu pe mine nimic mai mult nimic mai puțin
tată în locul în care am ajuns nu mai miroase a cărbune a alge a pat răvășit
cărările sunt năpădite de furnici uriașe roșiigalbenealbastre
aici începe sfârșitul
cântă tată să-l învăț pe de rost Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |