Prestigioasa revistă de cultură „Discobolul” care apare la „Alba Iulia”, sub conducerea poetului Aurel Pantea, găzduiește în ediția 268-269-270/ aprilie-mai-iunie 2020, poemul „Drumul spre tata” al poetului Marian Boboc. Un poem deosebit de lirica obișnuită a poetului, erotizantă, ironică și boemă. Un poem pe care îl reproducem, cu permisiunea autorului, și în această pagină de CENACLUL BOEMA, ZVJ fiind singura publicație din județul Hunedoara care alocă pagini unui cenaclu literar. (ZVJ)

 

1. tată

ții minte cum

mă legănai pe picioare

și îmi povesteai

despre bombardamente

despre cum ai gonit avioanele

cântând la trompetă

marșul triumfal din opera Aida

 

2. tată

pe vremea ta

femeile se cucereau

cu flori și cântece

(nu multe nu puține)

rareori spărgeai cu furie

pahare și sticle

(nu multe nu puține)

și atunci cu folos

 

3. tată

într-o noapte ai

ridicat zmeoaice la cer

(păreau lampioane

cu trup delicat de femeie)

erai așa de trist cu ochii spre cer

ca și cum

ți-ai fi petrecut iubitele pentru

ultima oară

 

4. prin frunzișul verde

cu buzele strivind

cireșele roșii

am visat că ajung la tine

erau și căprioare și cerbi

și iepuri și iepuroaice

 

eram toți

ca și cum nu ne-am fi

despărțit vreodată

 

5. tată

am ajuns cu greu

 

izvoarele sunt secate

aerul e un fum negru

înecăcios

pe care scriu cu creta

albă a oaselor

neputințe și lumini și sunete

 

peștii sunt agățați

de undițe care au prins

rădăcini în albia

râului

 

urletul lupilor

nu mai înspăimântă pe nimeni

 

aici nu mai există frică

decât niște frunze negre și mari

cât un munte

sub care mă ascund

când plouă

(aici ploile sunt fără apă)

când vorbești cu mine

(atunci îmi șterg lacrimile

că nu înțeleg ce spui)

 

zău tată de ce nu mai știu

limba ta și ți-am uitat

bătăile inimii

 

tată sunt copilul tău

care scrie poezii și bea vin

și face jonglerii cu paharele

pline

 

nu mă recunoști?

 

tată sunt copilul tău

pe care-l duceai pe umeri

prin lanul de porumb

până când ieșeam însângerați

pe obraji și pe pleoape

 

tată cântă-mi ceva la trompetă

un cântec un cântec care să-mi

readucă auzul și văzul și gustul

 

cântă tată până îmi pornește

sângele pe nas

cântă tată până când vulturii

mă mută în nouri

cântă tată până când

stelele se vor oglindi în cenușă

și îmi va fi iarăși bine

 

tată

m-ai învățat să îmi iubesc

patria așa cum m-ai iubit

tu pe mine

nimic mai mult

nimic mai puțin

 

tată în locul

în care am ajuns

nu mai miroase

a cărbune a alge

a pat răvășit

 

cărările sunt năpădite

de furnici uriașe

roșiigalbenealbastre

 

aici începe sfârșitul

 

cântă tată să-l învăț

pe de rost

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.