02.08.2020,  19:43:16 | 0 comentarii | 311 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Minerul din parc – curățat de găinațurile păsăretului iubitor de istorie și eliberat de îmbrățișarea covorului de mușchi
de Corneliu BRAN

Clăbuceală - pe strada Avram Iancu și în Parcul Central

 

Activitățile legate de stoparea propagării COVID-19 continuă la Petroșani, conform graficului stabilit de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi și aprobat de Comitetul Local de Situații de Urgență.

Ultima zi de iulie a adus săpuneală, clăbuci și perieri pe strada Avram Iancu și în Parcul Central „Carol Schreter”, două din zonele cele mai circulate din municipiu, pentru că vorbim de strada ce duce la cea mai mare piață agroalimentară din Vale și de parcul cel mai mare și mai căutat din municipiu.

 

Armată de lucrători

De data aceasta, deoarece lucrările de introducere a noii canalizări s-au încheiat cu succes, zona arată foarte bine, a fost spălată și prelungirea străzii Avram Iancu, care are același nume și care duce la piață, o stradă cu sens unic. Sub directa și competenta coordonare a destoinicului inginer al DADPP, Aron Dumitrescu, și a fermecătoarei doamnei Melinda Rogobete de la firma care se ocupă cu curățenia Petroșaniului, o armată de lucrători a luat, pas cu pas, la frecat cu periile strada, dar și trotuarele, inclusiv până la intrările scărilor blocurilor. Oamenii aflați pe-acolo, în general locatari din acele blocuri, au privit mulțumiți la toate acestea.

„Bine că spală. Este o măsură bună și am văzut că se spală prin tot orașul, ceea ce e bine, mai ales cu virusul acesta nenorocit”, ne-a spus doamna Aurica Aldea Toma văzându-ne că pozăm momentul.

La fel ca doamna Toma erau de părere și alte câteva femei ce veneau de la piață. „Nu am văzut în multe orașe așa ceva. Bine că i-a luminat Dumnezeu și fac treaba asta. Trebuia făcut demult așa ceva, că tot orașul a fost plin de praf ani și ani de zile, când bătea vântul și erai pe stradă abia mai puteai respira de praf. Dar cu virusul acesta se pare că scăpăm și de praf, cu condiția să repete, an de an, aceste spălături de străzi și trotuare”, ne-a mai spus o doamnă Viorica, pensionară.

 

Statuia „Minerului”

În Parcul Central Petroșani au fost luate la rând, ca și în urmă cu câteva săptămâni, toate aleile, Și minerul a fost spilcuit și aranjat pentru ziua sa, care se apropie și care, reamintim, se marchează în prima duminică după 6 august. Statuia Minerului a fost eliberată de vegetație și găinațul păsărilor iubitoare de istorie.

 

Acțiunea „clăbuceala” continuă

Următoarele acțiuni vor viza străzi din Colonia Petroșani, precum și alte străzi din Aeroport, Dimitrov și Petroșani Nord, după care se va reveni în centrul civic, în cele două piețe și în zona spitalului. Practic, mai tot Petroșaniul va primi din nou în doar două-trei săptămâni „botezul” clăbucilor! Fapt mai rar în țară, nu doar în județul nostru, să recunoaștem.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter