13.08.2020,  20:55:47 | 0 comentarii | 360 vizualizari
AJF a găsit o soluție salvatoare pentru liga a patra / Două mini turnee cu două testări
de Loredana JUGLEA

În Comitetul Executiv de la AJF Hunedoara, oficialii forului au căutat tot felul de soluții care să scoată fotbalul din hibernare. Pe data de 29 august era prevăzută să înceapă competiția în liga a patra, dar cu siguranță aceasta va suferi o amânare. Vestea bună este că AJF Hunedoara a găsit o soluție care ar putea salva câte ceva din fotbalul autohton. Propunerea cu care AJF ar putea face față crizei este organizarea a două mini turnee în două etape a câte patru jocuri.

"Ne-am gândit să facem două mini turnee cu câte patru jocuri fiecare. Înaintea unui mini turneu jucătorii să fie testați, iar mai apoi, timp de două săptămâni, cât durează valabilitatea testelor, să se joace la foc continuu. Apoi să urmeze o pauză și să se înceapă cu cel de-al doilea mini turneu și cu încă o testare. Cred că în acest fel cheltuielile nu ar fi enorme, iar fotbalul și-ar menține flacăra aprinsă. Pe lângă bugetul pe care îl au, cluburile mai trebuie să facă un mic efort pentru testări. Mai multe vom vorbi săptămâna viitoare, când vom avea discuții cu echipele. Vom face tot posibilul să începem, fie în septembrie, fie în octombrie", ne-a declarat președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean.

 

Inițiativa este salutată de echipele din Vale

Soluția venită dinspre AJF Hunedoara este văzută, nesperat de bine, de către echipele din Vale, chiar dacă problema testărilor va rămâne. "Sunt de acord cu ceea ce spune președintele. La noi sigur va fi o problemă cu banii pentru testări, dar și cu prezența jucătorilor la meciuri. În primul rând jucătorii lucrează la mină și acolo programul este unul strict, nu știu cum se vor învoi să joace atâtea meciuri în două săptămâni. Cu banii pentru testare vom încerca să găsim soluții. Poate pun și jucătorii, pune și clubul. Dar ideea nu este rea", a declarat antrenorul de la CSM Vulcan, Dan Voicu.

 

Și președintele de la Uricani, Vasile Scurtu salută inițiativa.

"Cum să nu, facem orice e nevoie sa începem. Soluția este una bună și putem face un mic efort să fie bine. Ne este dor de fotbal, ne dorim să jucăm".

Aceeași reacție pozitivă vine și dinspre Inter Petrila. "Excelentă ideea. Și nu cred că pentru teste este nevoie să fie un buget suplimentar. Daca luăm în calcul că la juniori și copii competițiile sunt înghețate pe anul acesta, atunci nu e nevoie de suplimentare. Banii prevăzuți pentru competițiile juvenile pot fi folosiți la teste. Este foarte bine gândit", a.spus președintele Eugen Duma.

 

Propunerea AJF

Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, întrunit în 12 august 2020, a stabilit organizarea sesiunilor de lucru pe eșaloane competiționale în perioada 19-26 august 2020. Având în vedere situația actuală generată de COVID-19 și condițiile impuse de Protocolul medical privind reluarea competițiilor pentru fotbalul amator (obligativitatea testării jucătorilor), în sesiunile de lucru se va propune desfășurarea etapelor sub formă de mini-turnee, astfel încât să se diminueze costurile privind testarea sportivilor/staff-ului, iar cu ocazia efectuării unui test RT-PCR să se desfășoare aproximativ 4 etape.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter