03.11.2011,  13:07:46 | 0 comentarii | 416 vizualizari
Pentru cine sunt pregătite licitaţiile de la Petrila şi Vulcan?
de Ziarul Vaii Jiului

Comunitatea de afaceri este, zilele acestea, în mari trepidaţii. Administraţiile publice locale din Valea Jiului au început să scoată la mezat contracte, mai mari sau mai mici, pentru lucrări.
Cum foamea-i roade chiar şi pe posesorii celor mai periculoase SUV-uri, interesele financiare n-au stat departe nici de sediile administraţiilor locale din Vale. Unde, se ştie, cei mai influenţi dintre încasatorii de profesie au încercat să impună condiţii de participare avantajoase pentru ei şi, v-aţi prins, total dezavantajoase pentru potenţialii concurenţi. 

Prezentăm astăzi, spre exemplificare, două contracte scoase la licitaţie de administraţiile locale din Petrila şi Vulcan. O simplă analiză comparativă a celor două contracte duce la concluzia că minim unul dintre acestea are câştigători deja cunoscuţi. Vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiţi care.

La Vulcan, pentru o lucrare estimată la peste 4,2 miliarde de lei plus TVA, admi-nistraţia locală a solicitat potenţialilor participanţi să dovedească experienţă similară într-un cuantum echivalent cu cel al prezentului contract. Mai pe şleau, a cerut celor care vor să asfalteze un tronson din DN66A pentru o sumă deloc neglijabilă să dovedească faptul că deţin două contracte anterioare de 4 miliarde de lei vechi + TVA. Oarecum firesc: dacă vrei să construieşti un bloc, n-ai decât să dovedeşti că ai construit cel puţin două cu aceleaşi ca-racteristici. Asta nu înseamnă că totul e cuşer în cazul licitaţiei de la Vulcan. De ce? Pentru că firmele din zonă care pot dovedi o experienţă similară precum cea solicitată pot fi numărate pe degete. Puţine degete. La Petrila însă, primarul comunist Păducel pare să fi scăpat deja de multă vreme lucrurile de sub control. În Documentaţia de atribuire a contractului pentru reabilitarea a zece blocuri (la o valoare medie care poate ajunge şi la peste 5,5 miliarde de lei plus TVA), autoritatea contractantă a cerut ca firmele interesate să dovedească o cifră medie de afaceri de minim 2 miliarde în ultimii trei ani. Să analizăm această solicitare pe o situaţie concretă."Să zicem că, pentru un preţ de 5 miliarde de lei, reabilitarea unuia dintre cele 10 blocuri va fi făcut de o firmă care, anul trecut, a avut o cifră de afaceri de 2,1 miliarde de lei. Oricum ar face, firma tot trebuie să achiziţioneze pentru respectivul bloc materiale de construcţii de vreo 3 miliarde de lei vechi. Acum vine şi întrebarea cheie: ce furnizor de materiale va credita cu 3 mi-liarde de lei o firmă care, anul trecut, a avut o cifră de afaceri de 2 miliarde de lei. Vă spunem noi: niciunul. Cum însă interesul din spatele licitaţiei este ca o parte din aceste imobile să ajungă spre reabilitare pe mâinile unor constructori de doi lei (aşa cum, de fapt, s-a mai întâmplat iar cetăţenii au beneficiat de lucrări de mântuială), solicitarea unei cifre de afaceri cores­punzătoare ar fi făcut ca băieţii deştepţi cu două roabe şi-o mistrie să rămână pe dinafară. Dacă analizaţi cu atenţie şi discrepanţa dintre experienţa similară solicitată în cele două contracte şi valoarea estimată a lucrărilor veţi ajunge, firesc, la concluzia că la Petrila se pune de-un şmen. Pardon, zece şmenuri. Că-s zece blocuri, nu? Vom reveni.

 

 

Autoritate contractantă: Oraşul Petrila

Denumire contract: Lucrări de reabi­­litare termică şi energetică a blocurilor de locuinţe din oraşul Petrila (10 imobile - 10 loturi)

Valoare estimată: 5.535.827 RON + TVA

Cerinţe specifice de calificare: cifra medie anuală de afaceri pe ultimii 3 ani să fie de minim 200.000 lei, un contract similar în valoare de 100.000 RON + TVA

Garanţie de participare solicitată: între 2.620 şi 8.100 RON, în funcţie de lot

Data deschiderii ofertelor: 08.04.2010

 

 

Autoritate contractantă: Primăria municipiului Vulcan

Denumire contract: Modernizarea unui tronson din DN66A

Valoare estimată: 420.168,07 RON + TVA

Cerinţe specifice de calificare: realizarea/finalizarea a cel puţin 2 contracte similare şi cu o valoare de cel puţin 400.000 de lei (fără TVA)

Garanţie de participare solicitată: 5.000 lei

Data deschiderii ofertelor: 24.03.2010

 

 

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter