14.09.2020,  15:39:02 | 0 comentarii | 124 vizualizari
Atenție! / Județul Hunedoara are un număr semnificativ de școli ce intră pe „scenariul galben”
de Corneliu BRAN

De la Vasilică Potecă, prefectul de Hunedoara, am aflat luni la prânz care este situația la nivel de județ în legătură cu începerea școlilor de pe data de 14 septembrie.

 

„Astăzi, până la această oră cel puțin, n-avem semnale rele, în sensul că în toate școlile hunedorene au fost luate și respectate măsuri de protecție contra noului coronavirus. Chiar acum zece minute inspectorul general Ilie Pârvan s-a întors la Deva, după ce toată dimineața a inspectat școlile din Valea Jiului și dumnealui mi-a spus că nu sunt probleme deosebite și că a găsit școlile pregătite. La orele 15,30, după ce toți inspectorii școlari se vor reîntoarce de pe teren, vom face împreună o analiză și ceea ce a fost mai puțin bun va fi corectat, astfel încât să nu existe probleme din punct de vedere organizatoric, sau, mă rog, cât mai puține, că întotdeauna poate să mai intervină câte ceva în plus, o situație sau o problemă, dar pe care să sperăm că le vom rezolva”, a menționat prefectul Vasilică Potecă.

Tot de la același interlocutor am aflat și care sunt culorile „scenariilor”, legate tot de școli, un termen la modă în aceste zile.

„Avem 63 de școli hunedorene pe scenariul verde, 52 de școli pe scenariu galben și pe scenariul roșu nu mai avem nicio școală. A fost una singură, la o școală din Vălișoara, unde existau două cazuri pozitive. Dar între timp, acolo, mai există doar un caz pozitiv, cealaltă persoană primind testul negativ. Astfel că din scenariu roșu s-a trecut pe scenariu galben și acolo”.

Rămâne de văzut cum va evolua situația în școli în următoarele zile și săptămâni, și, firește, vă vom ține la curent.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter