14.09.2020,  19:31:15 | 0 comentarii | 136 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Cu ocazia începutului de an școlar, / Mesajul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi 
de Corneliu BRAN

După cum era normal, dată fiind situația deloc roză a cazurilor de COVID din zona noastră, la Petroșani, serbarea de deschidere a anului școlar de pe 14 septembrie n-a mai avut loc în Parcul Central „Carol Schreter”, ci doar la unitățile de învățământ.

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a transmis unui mesaj public tuturor celor implicați în acest proces de învățământ de la nivel local: „Doresc să le urez elevilor din toate ciclurile de învățământ un an școlar plin de succese, de realizări, cu rezultate cât mai bune la învățătură, dar și în activitățile extrașcolare, chiar dacă anul acesta este unul diferit, cu încercări pentru noi toți. Pe fondul acestei crize sanitare, nu am mai putut organiza acele manifestări care până acum ne adunau laolaltă la debutul anului școlar, dar, împreună, cu încredere și responsabilitate vom putea depăși această perioadă dificilă prin care trecem. Trebuie să dăm toții dovadă de maximă responsabilitate, atât noi cât și părinții, dar și cadrele didactice și copiii.
Directorii școlilor m-au asigurat că unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începerea noului an școlar, toate măsurile sanitare fiind luate și vă asigur în continuare de tot sprijinul și de întreaga mea implicare. Încă o dată doresc să informez părinții că deși Petroșaniul este pe scenariul verde și cursurile se pot desfășura față în față, dacă în familiile unor copii există persoane vulnerabile, persoane cu probleme medicale, părinții acestora au posibilitatea de a opta pentru învățământul on-line. Cu calm, cu încredere și responsabilitate, cu ajutorul lui Dumnezeu vom depăși cu toții cu bine această perioadă pandemică, sperăm cu un număr cât mai mic de persoane infectate. Succes în noul an școlar, dragi copii! Mult succes cadrelor didactice și tuturor celor implicați în actul educațional!”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter