21.09.2020,  20:26:22 | 0 comentarii | 254 vizualizari
Comunicat PSD Petrila
de Ziarul Vaii Jiului

Primarul Vasile Jurca are nu doar o viziune pentru următorul mandat, ci și proiecte de dezvoltare deja aprobate, cu investiții europene în valoare de zeci de milioane de euro. Zilele acestea, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că a fost semnat un nou contract de finanțare din fonduri europene, care va aduce autorităților locale de la Petrila alte peste 19 milioane de lei pentru dezvoltare, pentru un proiect care vizează îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila, această investiție fiind cea de-a III –a etapă pe Axa 13, completând cele peste 32 milioane de lei atribuite deja în primele două etape.
În opinia primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, acest lucru reprezintă încununarea eforturilor depuse de echipa pe care o conduce și o dovadă în plus a faptului că în acest mandat, a acționat nu doar pentru implementarea de noi și noi proiecte, ci și pentru pregătirea celor care vor face obiectul 
următorului său mandat de primar.
”Mă bucur că, în sfârșit, și acest proiect pe fonduri europene, pe care l-am demarat încă din 2017, a ajuns în etapa aprobării pentru finanțare. Desigur, faptul că este vorba despre un proiect pe fonduri europene, ne dă și garanția că acesta va fi implementat, pentru că deși sunt mai greu de obținut, banii europeni sunt garanția că schimbările politice la nivel național nu vor influența implementarea acestor proiecte”, spune primarul Petrilei, Vasile Jurca. 
Acest proiect european este, în opinia primarului social-democrat al Petrilei, unul deosebit de 
important, atât prin complexitatea sa, cât și prin obiectivele pe care și le propune.
”Când am aplicat pentru acest proiect am avut în vedere atât chestiuni ce țin de infrastructura publică, dar și elemente de dezvoltare. Spre exemplu, vreau să vă spun că acest proiect presupune reabilitarea unor străzi din orașul Petrila, precum strada Minei, strada I.D. Sîrbu, strada Al. Sahia, strada T. Vladimirescu, strada 8 Martie, strada Lunca, strada Tăii, strada 6 august. De asemenea, acest proiect presupune asfaltarea străzii Colonie Cimpa-Birăoni, începând de la podul Colonie Cimpa, pe strada Birăoni, până la Biserica Ortodoxă din Cimpa. Tot în acest proiect am inclus construirea unui Muzeu al Satului, pe o suprafață de 2 hectare, la intrarea în Jieț, care este o zonă de tranzit a turiștilor pe traseul Petrila-Cheile Jiețului-Transalpina și care va pune în valoare zestrea și tradițiile momârlanilor noștri. În plus, am inclus în acest proiect și modernizarea Parcului ”Regele Mihai I”, parcul istoric al Petrilei, unde vom reface inclusiv foișorul în care a fost primit Regele Mihai I când a fost prezent în orașul Petrila și credem că acest parc va fi nu doar încă un frumos loc de odihnă și recreere pentru petrileni, ci și un punct de referință pe viitoarea hartă turistică a Petrilei. Aș mai evidenția de asemenea faptul că, în acest complex pachet de proiecte am inclus și reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși”, cu structura arondată, respectiv Grădinița cu PN nr. 2 din zona 8 Martie”, explică primarul Vasile Jurca.
Acesta mai precizează că proiectul menționat nu este unul singular, practic întregul său program politic fiind bazat pe proiecte deja aprobate, cea mai mare parte pe fonduri europene, care vor fi în mod cert realizate în următorii ani. Primarul Vasile Jurca spune că deja au fost obținuți banii europeni pentru implementarea mai multor proiecte de investiții, după cum urmează: 
* Construire bloc de locuințe sociale în str. T. Vladimirescu, în spatele Ambulatoriului;
* Reabilitare Școala Primară nr.3 corp 2 - Grădinița Cimpa;
* Dotări școli: Școala gimnazială ”ID Sîrbu”, Colegiul Tehnic ”C. Brâncuși” - Școlile gimnaziale nr. 2 și nr. 3, Școala gimnazială nr. 5 și Școala gimnazială nr.6;
* Reabilitarea străzilor de interes local: Prislop, Roșia, Cocoșului, Digului, Minei, T. Vladimirescu, Taia.
Mai mult, Primăria Petrila a atribuit deja contractele pentru întocmirea proiectelor tehnice de execuție și pentru alte obiective ce urmează a fi realizate în cadrul POR 2014-2020, după cum urmează: 
* Construire bloc de locuințe sociale, în strada Prundului; 
* Construire bloc de locuințe sociale, în strada Republicii; 
* Reabilitare străzilor de interes public: str. Primăverii, str. 1 Iunie, str. Rândunicii, str. Vulturului, str. Minei, str. T. Vladimirescu (zona Ambulatoriu), str. Republicii, str. Lunca, str. Predoni, str. Dobrești, str. Carpați, str. Apaductului, str. Izvorului, str. Jieț.
* Dotări pentru Biblioteca orașului Petrila. 
Similar, la Petrila au fost deja semnate contractele pentru realizarea unor lucrări de intervenție în scopul creșterii eficienței energetice la unele clădiri publice, după cum urmează: 
* Școala gimnazială ”I.D. Sîrbu” - structura Școala gimnazială nr. 6 Petrila;
* Colegiul tehnic ”Constantin Brâncuși”, respectiv Liceul, Școala nr. 2 Lonea, Școala gimnazială nr. 5 Petrila;
* Școala gimnazială ”I.D. Sîrbu” Petrila;
* Centrul de Sănătate Multifuncional de la Petrila al SUP. 
O serie de alte proiecte pentru care există deja certitudinea realizării în următorul mandat al primarului Vasile Jurca și al echipei PSD Petrila se numără cele care au drept scop regenerarea urbană și 
mobilitatea. Câteva exemple de proiecte de acest fel sunt:
* Introducerea gazului metan pe mai multe străzi din orașul Petrila și localitățile aparținătoare Cimpa (Tirici, Răscoala), Taia și Jieț;
* Construirea unui pod de legătură între drumul de centură și cel principal, la intrarea în Petrila;
* Construirea de noi săli de sport la Școala nr. 1, Școala nr.2 și Școala nr. 6;
* Realizarea Parcului UNEX Jieț; 
* Reabilitarea zonelor verzi din cartierele 8 Martie, Al. Sahia și Muncii; 
* Realizarea liniei verde de autobuze electrice Green line Valea Jiului;
* Podul Prieteniei de la Lonea;
* Centru de Inovare și transfer tehnologic în parteneriat cu Universitatea din Petroșani;
* Reabilitarea altor străzi de interes local, precum: Dobrești 1și 2, Jiului, Mesteacănului, Predoni, Prevescior, Traian Vuia, T. Vladimirescu, Avram Iancu, 1 și 2, T. Vuia legătură cu centura orașului ș.a.
”Avem în plan realizarea investițiilor publice prin care să creștem gradul de confort al cetățenilor, dar și să valorificăm o serie de oportunități de dezvoltare locală. Proiectele pe fonduri europene trebuie să răspundă nevoilor incluse în Planul Regional de Dezvoltare, iar administrația pe care o conduc acordă cea mai mare atenție absorbției acestor fonduri. Drept urmare,. ADR Vest a realizat un raport cu situația proiectelor publice depuse pentru atragerea finanțărilor europene, iar în topul orașelor hunedorene conduce detașat orașul Petrila, având depuse un număr de 18 proiecte în mandatul care se încheie acum, acestea vizând peste 35 de investiții care răspund nevoilor comunității noastre. Împreună cu echipa PSD Petrila, am demonstrat că Petrila e pe drumul cel bun și vă asigur că așa va rămâne și în anii următori”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. 
 Comandat de PSD - Organizația județeană Hunedoara
CUI 21200019



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter