|
06.11.2011, 19:32:19 | 0 comentarii | 53 vizualizari
Nu a fost dat la spate, cum cred unii: / Cercetările în dosarul penal cu fraudele financiare de la C.S. Vulcan oferă surprize după surprize
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Cu toate că se află încă în faza premergătoare începerii urmăririi penale, dosarul cu matrapazlâcurile financiare de la Clubul Sportiv Vulcan a pus binişor pe el. Ofiţerii de la Biroul Fraude l-au îngrăşat corespunzător, astfel că, în iunie, el ar putea fi înaintat la Parchet. Comisarul Toma Mihu, şeful Poliţiei Vulcan, care nu scapă din ochi nicio chestiune referitoare la faptele din dosarul respectiv, spune că ancheta îşi urmează cursul firesc. „Până în momentul de faţă, aflu de la dumnealui, s-au făcut adrese la organele financiar-fiscale, în vederea comunicării datelor privind existenţa sau inexistenţa societăţilor furnizoare de bunuri, conform facturilor existente în contabilitatea clubului”. Referitor la aceste documente financiar-contabile, comisarul Toma Mihu a precizat că ele au fost ridicate din 2007 la zi. „Se efectuează expertize ale scrisului de mână, pentru identificarea scriptorilor, îmi relatează ofiţerul. În funcţie de aceste rezultate, vor fi făcute propuneri în consecinţă Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în supravegherea căruia se află dosarul”. Am mai reuşit să aflu de la şeful Poliţiei Vulcan că, în afară de toate astea, „au fost audiate persoane din conducerea clubului”. Referitor la data la care dosarul va fi în faza finală, se preconizează ca aceasta să fie luna iunie. Când Poliţia Vulcan îl va putea înainta la Parchet.
Sondaj
Ultimele Comentarii
Newsletter
|


