24.09.2020,  21:09:28 | 0 comentarii | 1054 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Ile s-a retras după al patrulea mandat în aplauzele consilierilor locali
de Gheorghe OLTEANU

Ieri, a avut loc ultima ședință a Consiliului Local Vulcan în formula pe care au dat-o alegerile locale de acum patru ani. A fost o ședință obișnuită, excepție făcând altercația pe care un participant din afara legislativului local a încercat s-o înceapă și căreia viceprimarul Pompiliu Barbu i-a pus imediat capăt.

Încă de la început am sesizat
absența din sală câtorva consilieri locali. Domnul jurist Gabriel Velea a făcut cunoscut că, în sală, sunt prezenți 14 consilieri locali. Doi – liberalul Dănuț Anghel și aldistul Elvis Stan – anunțaseră dinainte că nu vor fi prezenți. În privința celorlalți până la 19, număr cu care eram obișnuit până acum, lămurirea a dat-o tot secretarul municipiului Vulcan. Domnul Gabi Velea, adică. Domnia sa a explicat că, printr-un ordin al prefectului, li s-a ridicat calitatea de membru al consiliului local unui număr de trei membri ai Consiliului Local Vulcan.

De fapt,
o asemenea suspendare din funcție nu a avut loc numai în legislativul vulcănean, ci în tot județul Hunedoara. Peste tot pe unde sunt aleși locali care au părăsit partidele politice care i-au propulsat în consiliile locale și au ales o altă culoare politică. La Vulcan au avut de suferit, după acest ordin al prefectului, domnul Victor Busuioc și doamna Angela Stoica, ambii trecuți la PPU (liberal-democrat), și venerabilul Ion Tilea care, de la Partidul Socialist, și-a căutat salvarea politică la PSD. Deși  nu a mai avut calitatea de consilier local, doamna Angela Stoica a fost prezentă și a rămas în sală până la terminarea ședinței ordinare de ieri.

Surpriza ultimei
adunări a membrilor consiliului local vulcănean din (încă) actualul mandat a fost apariția primarului Gheorghe Ile. În sală se știa deja că acesta se află în biroul său, dar venirea lui în sala de ședințe era improbabilă. Subsemnatul era sigur că Gheorghe Ile va apărea și, pe chestia asta, am provocat-o la un pariu pe doamna consilier local Eugenia Bărbiță. Cred că dumneaei simțea că o să-l câștig, așa că nu a riscat. Nu a vrut să parieze nici atunci când i-am zis că primarul nu va sta până la capăt, ci că va pleca după ce va spune ce are de spus.

Și chiar așa 
și a fost. Vizibil slăbit chiar și cu masca pe care o avea pe față  și cu o voce obosită, Gheorghe Ile a mărturisit că a ținut să fie prezent la această ultimă ședință, pentru a le mulțumi consilierilor locali pentru activitatea depusă. Conform punctului său de vedere, în cei patru ani a existat „o strânsă legătură între primar și consiliul local”. „Pot să spun că a fost un consiliu bun, înțelegător, care a lucrat pentru cetățenii municipiului Vulcan”, a menționat Ile. Ba, mai mult, a plusat el, „consiliul local 2016-2020 a fost unul foarte bun” care are „lucruri rezolvate cu sprijinul cetățenilor”, chiar dacă, uneori, au existat păreri și abordări contradictorii. 

La sfârșitul celor
patru mandate ale sale de primar Gheorghe Ile le-a mulțumit pentru colaborare funcționarilor  din administrativul local „care au pus suflet în ceea ce s-a făcut pentru municipiul Vulcan”. Au urmat cuvintele de mulțumire și urările de însănătoșire grabnică ale consilierilor locali Eugenia Bărbiță, care nu și-a putut stăpâni lacrimile, ex-consilierului Angela Stoica, precum și ale domnilor consilieri locali Spiridon Simion, Ioan Dorel Șchiopu, Nelucu Lung, Florin Govor și Vasile Pop. Dup ce i-a ascultat pe toți, Gheorghe Ile și-a cerut permisiunea de a pleca, fiindcă trebuia să ia un tratament medical. Ieșirea lui din sala de ședință a fost însoțită de ropote de aplauze.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter