30.09.2020,  22:40:20 | 0 comentarii | 641 vizualizari
Marian Boboc vă prezintă: Cândva, prin 1931, la Casinoul Muncitoresc Petroșani
de Marian BOBOC

Uniunea Femeilor Izraelite: o producţiune muzical-teatrală

Sezonul monden al anului 1931 este deschis la 3 ianuarie la Casinoul Muncitoresc de către Uniunea Femeilor Izraelite din Petroşani printr-o producţiune muzical-teatrală. Şi aceasta are, ca majoritatea evenimentelor organizate de femeile izraelite, un scop filantropic.

Deşi la început de an, cronicarul nu se arată prea generos, dovedindu-se destul de echilibrat în aprecieri, nu şi atunci când e vorba de domnişoara Grün: „(…) A asistat un public numeros. Programul, cam încărcat, a fost în genere bine executat. S-au remarcat în special: fetiţa lui Grün, în prolog, cântec şi dans, făcând dovadă de o uimitoare prezenţă de spirit, putere extraordinară de memorizare şi de un real talent, lăsând publicului impresia că nu-i o copilă de 5-6 ani, ci o artistă în plină formaţiune”.

Este foarte interesant că această manifestare e pusă în scenă de forţele locale, diletante, dar cu mare iubire faţă de artă. Astfel, alături de domnişoara Grün, „se mai dau în spectacol” pe scena casinoului şi alţi petroşeneni respectabili: „D. Dr. C. Lăpădatu, ascultându-l şi savurându-i vocea de tenor, sonoră, impecabilă şi stăpânită cu desăvârşire, rămâi complet cucerit de farmecul ei, şi gata… a suporta orice operaţie chirurgicală, făcută de acest adevărat maestru de operaţii şi de operă. Acompaniamentul d-nei dr. Boeriu - corect. D. Horvath Geza, în dans (…), cât şi în melodrama Pe apele Babylonului, înscenată de el însuşi, s-a dovedit un bun interpret al expresivităţii mimice, mişcărilor ritmice. Domnişoara Horvath, dansatoare apreciabilă. S-au distins, de asemenea, şi domnişoarele Klein Edit şi Timoc E., în dansul clasic. Au fost buni şi umoriştii muzicali: Kalló şi Ruder. Opereta În preajma nunţii, predată în idiş, n-a produs efect. Producţiunea a luat sfârşit abia la ora 1 noaptea. A urmat dans. Tombola, nu prea reuşită”.

 

Clubul Tineretului Român Jiul

În ultima zi a lunii, sâmbătă, 31 ianuarie, sala Casinoului Muncitoresc a fost gazda unei reuşite serate cu program organizate de Clubul Tineretului Român Jiul.

Chiar dacă pe eşichierul organizaţiilor culturale, Clubul Tineretului Român Jiul era o asociaţie tânără, înfiinţată în urmă cu câteva luni, în toamna anului 1930, pentru serata din 31 ianuarie, junii petroşeneni au reuşit să pună în scenă două piese de teatru: Piatra din casă şi Doctorie pentru soacră

 

Serata C.F.R.: Bolnavul închipuit

Sub patronajul lui P. Deregătoriu - şeful staţiei Petroşani, funcţionarii superiori ai staţiei C.F.R. au organizat o serată dansantă cu program pentru ajutorarea copiilor săraci ai ceferiştilor, la Casinoul Muncitoresc, la 21 februarie.

În afara jocurilor naţionale şi a dansurilor, nota culturală a fost dată şi de reprezentarea comediei Bolnavul închipuit de Molière, în care ceferiştii, e drept… superiori, au interpretat rolurile „cât se poate de bine”.

Cronicarul crede că această serată a fost cea mai reuşită dintre toate cele desfăşurate în cele două luni ale „ediţiei” 1931 a petrecerilor: „(…) A asistat un public destul de numeros. Serata a avut un desăvârşit succes moral şi material, mulţumită stăruinţei şi muncii d-lui P. Deregătoriu, şeful staţiei Petroşani. Se poate spune că această serată a fost una dintre puţinele petreceri româneşti reuşite, din acest sezon. S-a jucat comedia Bolnavul închipuit de Molière, ca prim punct al programului, apoi au fost executate pe scenă dansurile naţionale Căluşerul şi Bătuta. Interpretarea piesei n-a lăsat nimic de dorit. Mărturisim că nu ne-am aşteptat la un joc de scenă atât de desăvârşit din partea diletanţilor noştri. Relevăm, în special, pe d. Popescu I.R., cu calităţi de bun comic, care în rolul principal al bolnavului închipuit, Arjan, a fost de neîntrecut. A intercalat, la locuri şi situaţii potrivite şi umor românesc (aşa-i firea noastră!) cu remarcabil efect. Cuvinte de laudă merită şi celelalte persoane, amintind totuşi osebit pe d-şoarele Demeter şi Enis. Căluşerul şi Bătuta, conduse de vătaf, sigur pe mişcări, au fost corect executate”.

 

Concertul corului romano-catolic

Cum Valea Jiului trecea şi în 1931 printr-o criză economică de proporţii, era nevoie de solidaritate. Vrând să ajute muncitorii rămaşi şomeri, în urma închiderii unor mine, corul romano-catolic din Petroşani, sprijinit de orchestra minieră, a organizat pe 28 februarie un reuşit concert, al cărui venit a fost destinat şomerilor.

 

Despre cercetăşie şi chestiuni muncitoreşti

La prima şezătoare din postul Paştelui, organizată de Despărţământul Jiul al Astrei la Casinoul Muncitoresc la 15 martie a conferenţiat despre cercetăşie I. Berghianu.

La 22 martie, tot la Casinoul Muncitoresc, V. Brăftăleanu, un fruntaş social-democrat al sindicalismului din Valea Jiului, a conferenţiat despre „chestiuni muncitoreşti”, în cadrul celei de-a doua şezătoare ASTRA.

Orchestrele cercetaşilor şi societăţii miniere Petroşani au contribuit la buna desfăşurare a şezătorilor.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter