14.10.2020,  22:59:13 | 0 comentarii | 847 vizualizari
Vulcan / ​​​​​​​Mai dispare o ruină de bloc
de Gheorghe OLTEANU

În ședința din septembrie a Consiliului Local Vulcan a fost votată aprobarea „proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici privind demolarea pavilionului E amplasat în municipiul Vulcan, str. Căprioara, nr,3, jud. Hunedoara”. Este vorba, ca să se înțeleagă mai bine, de fostul bloc de nefamiliști de la Dincă, acum degradat, care poate fi văzut și de la stradă.

 

Imobilul

în suprafață de 724 mp a fost trecut din domeniul public al municipiului Vulcan în cel privat, tocmai pentru a putea fi demolat și scos din funcțiune. Operațiunea s-a făcut conform prevederilor OG 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor din domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale.

 

Inițial,

era prevăzut ca, după punerea lui la punct, acest pavilion să fie destinat persoanelor marginalizate sau cu venituri redus. Costurile necesare reconstrucției sale au fost, însă, prea mari, așa că proiectul destinat persoanelor menționate se va materializa într-un alt imobil. Pe locul  rămas viran după demolare vor fi amenajate un parc și un loc de joacă pentru copii, destinate locatarilor din cele trei blocuri sociale aflate în zonă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter