03.11.2011,  20:08:34 | 0 comentarii | 892 vizualizari
Sindicaliştii de la Lupeni sar la gâtul lui Valter Cojman
de Ziarul Vaii Jiului

Dacă în trecut Valter Cojman, cel care a înfiinţat un site pentru apărarea drepturilor minerilor, era împotriva sindicatelor, de curând acesta a aderat la Sindicatul Minier Libertatea Valea Jiului – 2008, înfiinţând la EM Lupeni departamentul “Vlad Țepeş”.

Ideea şi acţiunile lui Cojman nu au fost pe placul multora, astfel că a început să curgă cu acuzaţii mai ceva ca pe vremuri. Astfel, angajatul EM Lupeni este făcut cu ou şi cu oţet de ceilalţi lideri sindicali, este acuzat că „freacă menta” şi că s-a băgat în tot felul de jocuri politice.

 

Ce zic oamenii

„A băgat dihonia în mină, îi asmute pe oameni unii împotriva celorlalţi. Nu ştiu de ce face asta, doar mai are un pic şi iese la pensie. Nu este normal ca în situaţia asta, în care se fac disponibilizări, să mai fie şi zâzanie între oameni. Nu ştiu cât e de normal. Mai bine îşi vedea el de site-ul lui, că aşa era mai bine, decât să-i irite pe oameni”, a declarat Robert C., coleg de-al lui Cojman la EM Lupeni.

„Degeaba spune că liderii de sindicat nu intră în mină. El de ce nu face şut? El stă la poveşti, vorbeşte la telefon şi cam atât. Și o dă înainte cu Vlad Țepeş. Ce Vlad Țepeş, dom’le?! Să-şi vadă de pensia lui şi să ne lase pe noi în pace”, mai spune un alt coleg de-al lui Cojman, care a dorit să rămână anonim.

Totodată, sunt şi voci care susţin că Valter Cojman şi-ar fi pierdut credibilitatea, de când cu sindicatul, demonstrând că nu este alături de mineri.

„Ani de-a rândul a fost auzit peste tot că el este împotriva sindicatelor şi, dintr-o dată, îşi face el sindicat. Cum se poate asta? El, Vlad Țepeş, care îi făcea hoţi pe toţi liderii de sindicat, a ajuns unul dintre ei? Ce credibilitate mai poate avea acest om, dacă ne-a sucit şi învârtit pe toate părţile, pentru ca mai târziu să-şi trădeze cauza? Cine-l mai crede şi cine-l mai susţine? Sunt foarte mulţi oameni dezamăgiţi, dar cred că lui nu-i pasă, dacă persistă în acest sindicat. Și mai este ceva… omul care munceşte din greu nu stă aiurea pe internet, nu se mai duce la întâlniri unde pune ţara la cale, că e prea obosit. Ar trebui să-i dea cineva de lucru acestui domn”, spune şi Tiberiu C.

 

Ce spune Cojman

La rândul lui, Valter Cojman se apără, spunând că, de când a înfiinţat departamentul acelui sindicat, a devenit mai incomod decât era, întrucât acum nu mai poate fi dat la o parte atât de uşor ca înainte.

„Am acceptat să fac un departament al unui sindicat la EM Lupeni pentru că acel sindicat (SMLVJ-2008 – n.r.) şi-a făcut un statut pe baza cerinţelor mele în ceea ce priveşte un sindicat real. Având aceste cerinţe din statut, mi-am dat seama că îi pot ajuta şi mai mult pe oameni, fără să-mi fie teamă că se vor lua măsuri represive împotriva mea (nu că mă sinchiseam de ele, tot electrician am rămas). De asemenea, sunt conştient că orice început e greu iar un început făcut corect, legal şi în favoarea oamenilor este de 1.000 de ori mai greu” a declarat Valter Cojman. 

El mai spune că va fi împotriva sindicatelor atâta vreme cât acestea nu vor apăra interesele oamenilor.

„Am fost împotriva sindicatelor atâţia ani şi rămân împotriva acestora, mai ales a celor care continuă să se menţină la stadiul de SRL-uri şi vreau să arăt oamenilor că se poate face lupta sindicală fără a avea beneficii, ci doar mulţumirea de a face ceva bun pentru ceilalţi. Sunt acuzat că frec menta… De cine oare? De cei care se tem de mine şi care vor doar să mă denigreze şi în felul acesta să-i facă pe oameni să nu mai dea crezare adevăratei realităţi din cadrul CNH şi, mai ales, EM Lupeni pe care o reprezint prin intermediul site-ului. Vechilor structuri sindicale şi unei părţi din conducere nu le convine că eu le-am deschis ochii oamenilor, informându-i despre adevărata stare de fapt din cadrul EM Lupeni. De ce oamenilor le este frică de vechile structuri sindicale? De ce oamenii consideră cotizaţiile plata către ei drept taxă pentru protecţie? De ce recurg la ameninţări şi intimidări împotriva membrilor care se retrag de la ei şi aderă la un sindicat din care fac şi eu parte? Am cerut, în decembrie 2009, inginerului şef Anghel că, pentru a se stopa furtul cu rabele şi vagoanele a fierului vechi din incinta minei, să se realizeze inventarul acelor materiale care pot fi catalogate ca fier vechi. Am făcut asta pentru că aveam informaţii că se pregătesc transporturi masive de fier vechi. Am dat curs unei informaţii şi am descoperit că, într-adevăr, se pregătea ceva şi probabil că am fost văzut filmând asta, pentru că s-au sistat lucrările în zonă, lucrări care au fost făcute cu utilaje şi oameni de la un angajat al EM Lupeni. Oricum, despre activitatea mea pot fi întrebaţi colegii şi şeful direct. Ei sunt cei mai în măsură să catalogheze dacă frec menta sau muncesc”, a subliniat Valter Cojman.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter