03.11.2011,  09:20:30 | 0 comentarii | 481 vizualizari
Constantin Jujan, directorul general al CNH, va verifica dacă un angajat de la EM Lupeni lucrează în timpul şutului la casa fiului primarului Resmeriţă
de Ziarul Vaii Jiului

Deşi în repetate rânduri, ZVJ şi Corpul de Control al Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani i-au  depistat pe chiulangiii de la mina Lupeni, atitudinea zeflemitoare a unora din cadrul subunităţii miniere continuă. Cel mai nou caz este al lui Sergiu Ciminga, de la sectorul IV al minei Lupeni, care, de mai multe săptămâni, este pontat subteran pentru a lucra la casa fiului primarului Lupeni, Lucian Resmeriţă.

 

Colegii săi sunt de-a dreptul supăraţi. La fel şi cei care se află în structuri înalte şi ştiu despre acest caz, dar nu au ce face. „Ne-am săturat să vedem că este pe acelaşi schimb cu noi şi nu vine la muncă. De câteva săptămâni lucrează la casa băiatului primarului, că se pricepe la construcţii. Nu pot băga mâna în foc că nu mai sunt şi alţii”, a declarat unul dintre ortacii minerului. Totodată, mai marii acestuia spun şi ei că s-au săturat de ceea ce se întâmplă, dar dacă cineva a ordonat să se întâmple aşa, ei nu pot spune nu. „Lumea s-a cam săturat să-l ponteze şi să nu muncească. Aşa cum s-a săturat şi de alţii care taie frunză degeaba pe la mina Lupeni, dar din moment ce sunt ordinele date de mai sus, pe parte politică, nu te poţi opune. Cine se poate bate cu primarul Resmeriţă în Lupeni, fără ca mai apoi să rămână fără loc de muncă?! Ar trebui, totuşi, cineva să facă ceva. Dacă nu pui pe ăştia camerele de filmat zi şi noapte, te sfidează ca nesimţiţii şi spun că nu e adevărat că iau bani degeaba”, spune un alt angajat al minei Lupeni, aflat într-o poziţie ierarhică superioară. La rândul său, Constantin Jujan, directorul general al CNH, susţine că va trimite un control, dar, dacă oamenii nu se decid să vorbească fără ocolişuri, nu se poate rezolva mare lucru. „Eu nu pontez şi nici nu sunt director la mina Lupeni. Eu pot doar să verific. Dacă este adevărat, îi voi destitui pe cei care fac lucrul acesta, fiindcă nu este numai unul singur, sunt mai mulţi care ştiu. Nu-mi plac cei care practică nemunca. Dar, dacă vor colegii lui să vorbească, eu îi aştept. Să nu se mai teamă că cineva i-ar putea lăsa fără loc de muncă, nimeni nu-ţi poate lua lopata din mână”, a explicat Jujan. De altfel, Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, a declarat, pentru Ziarul Văii Jiului, că el nu are cunoştinţă despre astfel de practici la mina Lupeni. „Fiul meu are contract cu o firmă de construcţii. Dacă, într-adevăr, acel angajat al minei Lupeni lucrează la casa fiului meu, înseamnă că are o înţelegere cu cei de la firma de construcţii. Familia Resmeriţă nu se ocupă de astfel de chestiuni”, a replicat primarul Lupeniului.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter