22.10.2020,  23:17:14 | 0 comentarii | 356 vizualizari
ZVJ a ajuns unde nu a ajuns Regele Ferdinand I / Pe 24 octombrie, Casinoul Muncitoresc Petroșani (Localul „La Belle Epoque”) împlinește 95 de ani de la inaugurare. La Mulți Ani!
de Marian BOBOC

În 1923 este pusă piatra de temelie a Casinoului Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroșaniului. Peste 2 ani, în 1925, măreața clădire își așteaptă publicul. Inaugurarea, gândită la aceeași scară impozantă ca și construcția casinoului, este dată peste cap de inundațiile catastrofale care lovesc Valea. Până la urmă, casinoul este inaugurat, chiar dacă nu cu fastul preconizat. La festivități era anunțat să participe și Regele Ferdinand I. Care, din motive meteo, nu a mai ajuns la inaugurare. În schimb, a „ajuns” ZVJ, care vă propune o reconstituire.

La reconstituirea filmului inaugurării mi-a fost alături ing. Adrian Catană, căruia îi mulțumesc încă o dată. Clădirea, care s-a păstrat până în zilele noastre, adăpostește Restaurantul și Hotelul „Belle Époque”. În  volumul „Casinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroșaniului/ Corso de la Belle Époque la A.R.L.U.S” am arătat tumultoasa viață social-culturală-sportivă-politică desfășurată în primul sfert de veac al acestei emblematice clădiri. Am extins cercetările și la următorul sfert de veac, însă dimensiunea cărții cu jumătate de veac de istorie a casinoului are nevoie de o finanțare financiară consistentă. Dacă cineva cu posibilități financiare este interesat de o colaborare în acest proiect, „Casinou 50”, aștept să mi se alăture (deși sunt foarte sceptic de interesul cuiva). Până atunci să ne bucurăm că această frumoasă clădire a Petroșaniului împlinește zilele acestea 95 de ani și să rememorăm primele zile ale inaugurării. La Mulți Ani! (Marian BOBOC)

 

August 1925. Zvonuri de vară

În mod curios, presa Văii Jiului, atât de atentă în acea vreme la evenimentele din zonă, nu a acordat prea mare atenție derulării lucrărilor de construcție a Casinoului muncitoresc. Acum, după atâția ani, e o enigmă lipsa de interes față de acest subiect a celor 3 publicații care apăreau atunci în Valea Jiului.

Abia prin august 1925, Gazeta Jiului publică o notă intitulată chiar Casinoul muncitorilor, din care aflăm că „Lucrările la Casinoul muncitorilor sunt aproape terminate” și că „în toamnă se va face inaugurarea lui în cadrul unei mari serbări”.

Redactorul care a vizitat cazinoul, după cele văzute în interior, se extaziază: „Acest casinou (...) este unica clădire cu adevărat frumoasă atât la interior, cât și la exterior în Valea Jiului. Sala de teatru cu scena este o adevărată operă de artă”.

Și atunci, ca și acum, industria zvonurilor era una înfloritoare. De aceea un asemenea subiect gras, Casinoul muncitorilor, nu avea cum să scape colportorilor de zvonuri „care circulă printre muncitori că acest casinou nu va fi dat lor, ci se va destina spre alte scopuri”.  Redacția dezminte categoric zvonul, considerându-l „absolut neîntemeiat și inexact”. Ba mai mult, cum Gazeta Jiului era o publicație apropiată administrației Soc. Petroșani, ziariștii încearcă să anihileze gura târgului: „Suntem autorizați să dezmințim aceste zvonuri care circulă printre muncitori de câtva timp”. Asigurându-i pe lucrători că „în luna viitoare (adică, septembrie - n.a.) când se va da muncitorilor, atunci se vor convinge toți că e rezervat anume pentru scopul pentru care a fost clădit”, redacția face un apel la calm: „Până atunci, muncitorii să aștepte cu paciință și să n-asculte de cei care răspândesc știri tendențioase și neexacte”.

La 29 august 1925, săptămânalul de limbă maghiară Zsilvolgy Naplo răspunde la întrebarea, care era pe buzele multor petroșeneni, Al cui va fi Casinoul?:

„Este bine știut faptul că de mai mulți ani Societatea minieră Petroșani intenționează să pună în practică un proiect care prevede realizarea unui edificiu cultural ce-și propune să vină în întâmpinarea nevoilor culturale ale muncitorilor săi. În prezent,  marea majoritate a muncitorimii este privată de accesul la manifestări culturale. Se pare că acest proiect de mare anvergură va prinde viață în acest an.

Lucrările, atât la viitorul Cazinou cât și la Baia comunală (azi nu mai există nici un semn din această frumoasă construcție, care situată față în față cu casinoul – n.a.) sunt atât de avansate, încât suntem convinși că în a doua jumătate a lunii septembrie va avea loc inaugurarea în prezența muncitorilor, cu participarea persoanelor oficiale din mai multe ministere. În schimb, din diverse surse apar tot mai des semnale, care ne fac să ne punem legitima întrebare: De fapt cine o să fie beneficiarii Cazinoului? Muncitorii sau funcționarii?

În acest sens i-am cerut lămuriri D-lui Director adjunct Winklehner Janos, care a infirmat toate zvonurile declarând tranșant: Cazinoul va fi exclusiv al muncitorilor. Rolul său fiind acela de a dezvolta orizontul cultural al muncitorimii locale.

La Cazinou vor rula, săptămânal, producții cinematografice. Prețul biletului de intrare va fi atât de mic, încât va fi accesibil fiecărui muncitor.

De altfel, trebuie să menționăm că interiorul este dotat cu un mobilier minunat. Curățenia și bunul gust fiind cuvintele de ordine aici. Sala de teatru cu succes poate concura orice altă sală de renume”.

 

16 octombrie 1925. Repetiția generală

Încet, dar sigur, se apropie data inaugurării Casinoului muncitoresc, stabilită de proprietarul locașului de cultură, Soc. Petroșani, la 25 noiembrie 1925. Dată fiind importanța momentului, Valea intră într-o efervescență culturală. Astfel, „corurile de seamă reunite din toată Valea Jiului sub conducerea D. Socol de câteva săptămâni urmau sârguincios la probe, în orele târzii de seară”.

În seara zilei de 16 octombrie 1925 are loc la Casinoul muncitoresc „proba generală” pe muzica Soc. Petroșani. Dată fiind importanța momentului pentru societate și chiar dacă au existat emoții fiind prima repetiție generală, „s-a ajuns totuși la un ansamblu impunător datorită intelectualilor din Valea Jiului, care au alergat bucuroși la datoria culturală”. Apropo  de timpurile noastre, întreb, retoric desigur: mai are azi Valea asemenea intelectuali inimoși, implicați sincer, fără interese politice, în viața spirituală a Cetății?! Revenind la repetiția generală, se cuvine a aminti că nu doar intelectualii au participat cu dăruire, ci și inițiatorii și conducă­torii Soc. Petroșani. De altfel, administrația minelor a „făcut mari sforțări ca lucrările de aranjare să fie terminate la timp”. Întrucât ziua de 25 octombrie se apropia, nici autoritățile locale nu au stat cu mâna în sân, „luând măsuri întinse de reparare a străzilor și înfrumusețarea orașului pentru a primi pe distinșii oaspeți, care aveau să ne cerceteze”.

 

Inaugurarea se amână. Lămuririle directorului general I. Winklehner

Însă, ca de obicei, mai ales în Valea Jiului, când e să se întâmple un eveniment important intervine... fatalitatea meteorologică: „(...) când pregătirile se urmau mai cu zor și când lumea aștepta cu plăcere sosirea datei de mai sus, se răspândește vestea că serbările au fost amânate din nou”.

La întrebarea firească de ce se amână inaugurarea, răspunde cea mai autorizată persoană, I. Winklehner, directorul general al Soc. Petroșani Winklehner. Întâmplător sau nu, declarația e consemnată în preajma zilei 25 octombrie: „Serbă­rile de inaugurare se amână pentru la primăvară în luna Maiu. (nu au mai avut loc nici în mai și nici altă dată – n.r.). Cauzele acestei amânări sunt de așa natură că a trebuit să le amânăm necondiționat. Deoparte, timpul înaintat, friguros și schimbăcios, de toamnă, - când am fost la București, ningea ca iarna -, de altă parte, ploile din săptămânile trecute, cari au distrus podul de pe defileul Surduc, fac imposibilă venirea înalților oaspeți de la București: miniștri și parlamentari, a căror venire trebuia să se facă cu automobilul prin acest defileu dimineața, iar întoarcerea tot p-aci seara, iată piedicele de frunte, care au împiedicat ținerea inaugurării la 25 l.c.”.

Nu doar motivele de ordin meteorologic (inundațiile din 1925 le-am pe larg  în volumul Prăvălia cu istorii pe Jiul de Est și Jiul de Vest, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2010) au stat la baza amânării festivităților de inaugurare, ci și alte „cauze mai mărunte”, dar... importante, cum ar fi: „nearanjarea complectă cu mobilier și alte lucrări, care necesitează încă timp, pentru a fi terminate complect”.

Totuși, directorul general I. Winklehner se arată optimist, informând că „pe la 1 Nov. vom avea restaurator și Casinoul va fi dat destinației sale”. Acesta mai precizează și ce fel de acțiuni va mai găzdui casinoul (în afara proiecțiilor cinematografice), dar și nivelul de accesabilitate al acestora. Sala de spectacole „se va da bucuros și pentru alte scopuri culturale, care tind a distra și a fi înțelese mai ales de pătura muncitorească”.

Ca un capitalist veritabil, I. Winklehner dovedește, încă de la început, mare grijă față de protejarea investiției: „Prea multe dansuri în sala mare numai după anumite norme se vor admite, ținând seamă de împrejurarea, că parchetul sălii atâta de fin, poate fi distrus repede prin dansuri prea multe”. Chiar și cu asemenea restricții, directorul general confirmă că noua construcție este destinată, în primul rând, comunității: „De altfel, societatea cu convingere va ceda localul, natural, după ce ea va fi dat întâiul festival”.

 

Polemici petroșenene. Problema Casinoul muncitoresc văzută de partea cealaltă... 

Notațiile elogioase din Gazeta Jiului îi enervează la culme pe redactorii de la cealaltă publicație de limba română, care apărea la Petroșani. Astfel, Graiul muncitorimei, organul sindicatelor naționale din Transilvania, Crișana, Maramureș și Banat, iritat de faptul că „ziarele din localitate s-au ocupat de pregătirile, ce se fac pentru inaugurarea Casinoului Muncitoresc construit de Soc. Petroșani, cu scopul de a fi predat muncitorilor”, dedică subiectului un lung comentariu.

La fel ca și confrații de la Gazeta Jiului, și redactorul de la Graiul muncitorimei dă tiparului un zvon cu… sânge albastru: „Se svonește că la această solemnitate va lua parte și M.S. Regele și o mulțime de Miniștri”.

Plecând de la informația publicată în alte ziare care „anunțaseră că serbările vor avea loc la sfârșitul lunii Septembrie sau la începutul lunii curente”, redactorul află că acestea au fost amânate pentru „ziua de 25 l.c.”. Adică 25 octombrie 1925.

„Întrucât acest casinou poartă modestul nume - mai bine zis a fost botezat - de Casinoul Muncitoresc, ne-am ținut și noi de datorință ca să vizităm această operă monumentală săvârșită de generoasa Soc. Petroșani pentru a o face drept cadou muncitorilor ei - după cum a făcut cu sporirea capitalului în favoarea acționarilor - și să ne spunem și noi părerea despre ea”. Redactorul de la publicația sindicală petroșeneană, plecând de la aceste premise, vrea să demonstreze că, în fapt, Casinoul nu va fi al muncitorilor.

Împins de „curiozitate”, acesta „dă o raită prin Colonia de jos” pentru a vedea cu ochii lui „adevăratele pregătiri ce să  fac și de care să vorbește așa de mult”.

Vifor, căci acesta e pseudonimul ziaristului de la Graiul muncitorimei, vrea cu tot dinadinsul să confrunte cele relatate în Gazeta Jiului cu realitatea: „Soc. Petroșani în legătură cu inaugurarea Casinoului Muncitoresc, la care inaugurare va face parte și M.S. Regele, face mari pregătiri, se regulează străzile din colonii, se repară, spoesc și văpsesc casele muncitorești”. Pe scurt, acesta constată că confratele jurnalist exagerează rău de tot: „totul este o înscenărie scamatorică”. Vifor vede puțin invers realitatea din teren: „S-au reparat de fapt unele locuințe, ba chiar s-au spoit (o adevărată spoială) și văpsit dar numai acelea cari conduc spre clădirea casinoului și totul ce se face este o simplă înscenare, care servește la acoperirea mizeriei și murdăriei ce există în interiorul acestor case. S-au spoit casele din str. Eminescu, cari sunt în jurul direcțiunei Soc. Petroșeni, pe urmă locuințele muncitorești din strada General Dragalina și Avram Iancu până la Casinou. Pe urmă toate colțurile de strade, cari traversează acelea înșirate mai sus, așa de sistematic, încât dintr-o privire ți se pare că reparația este într-adevăr generală”. De fapt, toată această spoială de ochii lumii, „se rezumă la o simplă reclamă pentru ca Soc. Petroșani să se arate în fața marilor oaspeți, că ce inimă largă și generoasă are față de muncitorii săi, când le face gratuit un astfel de monument și cât de mult o doare și-i are la suflet pe acești sclavi ai ei”.

Ziaristul Vifor nu uită că lucrează la Graiul muncitorimei și aduce argumente în sprijinul „înscenării”. Bineînțeles cele mai multe au iz propagandistic, ținând de retorica sindicalismului acelor timpuri. Iată cum un eveniment notabil poate fi transformat, hodoronc-tronc, într-un discurs demascator, acuzator la adresa capitaliștilor exploatatori:

„Dacă spunem că este înscenare, față de afirmațiunea noastră sunt sigur că nu se vor putea aduce contraargumente, decât cel mult din partea acelora pe care îi doare foarte mult dacă cineva încearcă aprecierea faptelor după realitatea lor.

Nu este de ajuns ca muncitorului să i se spoiască locuința pe dinafară. Ea trebuie văzută dinăuntru. Acolo se poate vedea adevărata mizerie, suferință și îndurarea lui de sclav. Acolo se poate vedea cum se zvârcolește el în întunerecul neștiinței pentru o pâine amară, udată din greu cu lacrimi și sudoare. Acolo se poate vedea opera de subjugare, de nedreptate a capitalismului, care pentru ochii lumei nu  esită a face pompe mari, alai mult din neagra mizerie a celor ce-i produc din greu fără dreaptă recompensă.

Muncitorul nu are lipsă de paradă, cum i-a spus împăratului de la Viena eroul nostru Avram Iancu de poporul român, de podoabe și de alai, atunci când el este flămând împreună cu familia sa. Lui îi trebuie dreptate, lumină și considerație omenească, iar bucuria sa se rezumă în mulțumirea sufletească ce o are atunci când copilașii nu-i plâng de foame și nu sunt dezbrăcați!

Acest gând să-l poarte Soc. Petroșani și atunci o putem asigura că a făcut un pas de apropiere între muncitori și capital, cum am spus-o atunci când s-a pus piatra fundamentală a casinoului.

Este lesne a face paradă și lux din ceea ce a tras de la gura miilor de copilași ai muncitorilor flămânzi, zdrențăroși ca vai de ei, prin aceea că li s-a respins întotdeauna revendicările lor firești”.

Articolul continuă în același stil vituperant, transfor­mându-se într-o adevărată diatribă la adresa Soc. Petroșani:

Ce să mai spunem despre Casinoul Muncitoresc, că este un adevărat monument, însă nicidecum că ar pune preț soc. Petroșani pe muncitori?! A se crede acest lucru ar fi o naivitate!

Dacă s-au cheltuit cu construirea lui atâtea zeci de milioane, să nu se creadă că aceasta de dragul muncitorilor s-a făcut, ci pentru a servi întotdeauna ca un obstacol al lor și un interes de afișare pentru societate. Noi facem această critică și apreciere fiindcă impozantul casinou nu corespunde deloc cu situația deplorabilă a muncitorilor pe a căror seamă se zice că s-a făcut și, deci, sub acest raport afirmațiunile muncitorilor sunt foarte bine întemeiate când zice: acest casinou nu este pentru noi. Noi nu ne putem simți bine în trânsul ceea ce este și foarte firesc.

Cei ce înțeleg intențiunea societății și cunosc situația muncitorilor nu pot să spună altceva decât că: în splendoarea acestui casinou este întruchipată toată jalea și mizeria ce au îndurat-o aceștia și o îndură, iar din ceea ce li se cuvenea ca dreaptă răsplată a muncei lor s-au făcut palate pentru a acoperi cruzimea capitalismului și care a avut nerușinarea să-i dea pe urmă nimirea de Casinoul Muncitoresc.

Da, se cuvine să fie a muncitorilor valoarea lui, fiindcă este clădit din munca și sudoarea lor, temeliile lui sunt zidite pe suferințele zecilor de mii de proletari, cari nu și-au primit răsplata muncii lor.

Din zidurile acestui templu se aud mii de murmure duioase, de suferințe și mizerie, glasuri de nemulțumiri și răzbunare înăbușită de tirania burgheză, care ies din miile de piepturi proletare, zdruncinate de munca anilor, care nu voiau palate decât pâine și dreptul la viață.

Muncitorul treaz și cu inima curată nu va putea călca pe acest zid clădit pe osemintele tovarășilor săi de suferințe, el nu va putea asculta acest concert duios al suferințelor, care pentru burghezime ar fi culmea ironiei și a victoriei sale în lupta ce o duce pentru subjugarea clasei muncitoare.

Muncitorimea română, deși zace în întunericul neștiinței, totuși conștiința sa este mai trează ca oricând și își dă seama, căci ca mâine va trebui să răsară ziua sfântă de dezrobire milenară a drepturilor sale în viață, așa după cum și-a câștigat desrobirea sa națională”.

Cum la preconizata inaugurare a Casinoului Muncito­resc era așteptat și Regele Ferdinand, redactorul Vifor nu ratează ocazia și anunță intențiile muncitorilor, în cazul că îl vor întâmpina:

„De altfel, noi muncitorimea din Valea Jiului, așteptăm cu o nespusă dragoste și însuflețire venirea tovarășului și iubitului Rege la această solemnitate, iar dacă vom fi și noi chemați vom spune  M.S. Regelui că nouă nu ne trebuie un astfel de casinou, ci dacă Soc. Petroșani a voit să fie recunoscătoare muncitorimei, să-i fie clădit unul mai simplu, egal cu felul nostru de viață pe care ni-l oferă. Să fi făcut, în schimb, un cămin unde să se adăpostească atâția mulți muncitori neputincioși deveniți la datorie, care și-au depus toată vigoarea tinereții lor în vistieria Societății, să fi înființat un fond din plusul zecilor de milioane ce s-ar fi economisit în cazul acesta pentru ajutorarea nenorociților de eroi ai muncii, și să fi trimis în timpul verii copiii slabi, bolnavi ai muncitorilor la băi, la clime bune, sănătoase, și atunci mulțumirea noastră sufletească era fără margini, văzând că din ceea ce ni se cuvenea nouă o părticică din ea se folosește la interesul nostru.

Noi, în halul în care ne găsim, nu putem să vedem cu ochi buni ceea ce s-a făcut, timpul nostru liber - pe care nu-l putem avea din cauza că trebuie să muncim 16 ore pentru ca să putem trăi 24 - nu-l putem petrece la cest casinou, care nu este pentru noi altceva decât o piatră zidită în sufletul nostru.

Îi vom spune: Majestate, aruncați-Vă privirea și dincolo de zidurile acestea mărețe ale acestui casinou și, alături de alai și splendoare, veți vedea adevărata noastră viață, veți vedea locuințele noastre cât sunt de higienice, încăpătoare, care seamănă mult cu a animalelor. Atunci, Majestate Vă vom ruga să ne spuneți și nouă, că de ce atâta alai și paradă superficială pe ruinele unei mizerii, când Majestății Sale îi place să vadă mai degrabă fericirea clasei muncitoare. Acesta este și va fi cuvântul nostru.

Să așteptăm dar frații noștri cu bucurie, ziua aceasta, care afirmativ este 25 l.c. crezând că atunci ne vom putea spune liberi cuvântul nostru și suferințele noastre, aceluia care suntem siguri că se înțelege și ne iubește”.

Multă demagogie sindicală, multă retorică fadă și exagerare cât cuprinde. De exemplu, în chestiunea locuințelor minerilor: „Majestate, aruncați-Vă privirea și dincolo de zidurile acestea mărețe ale acestui casinou (...) veți vedea locuințele noastre cât sunt de higienice, încăpătoare, care seamănă mult cu a animalelor”. E drept că Regele Ferdinand nu a mai participat la inaugurare, deoarece aceasta a fost amânată, însă și dacă ar fi ridicat privirea dincolo de zidurile mărețe ale noului edificiu cultural, nu ar fi văzut cele invocate (cu măiestrie jurnalistică, desigur…) de Vifor, ci ar fi văzut niște case frumoase și rezistente, din moment ce s-au păstrat până în zilele noastre. E vorba de casele din Colonia de Jos a Petroșanilor, care atunci, în 1925, erau și mai tinere și mai îngrijite. Dar te poți pune cu exagerările sindicale din toate timpurile?

 

24-25 octombrie 1925.

Primele reprezentații gratuite

 

Probe de cinematograf

Directorul I. Winklehner îi informează public pe muncitorii însetați de cultură care este programul cultural al Casinoului muncitoresc Petroșani: „În casinou vor avea loc mai multe reprezentații cinematografice pentru muncitori și pentru funcționarii societății. Prima reprezentație de probă va avea loc sâmbătă seara, la 24 cor. ora 6 pentru funcționari, iar Dumineca după masă, a doua pentru muncitori. La aceste reprezentații de probă, vor participa muncitorii cu bilete gratuite distribuite la uzine”.

Și a venit și mult așteptata și anunțata zi de sâmbătă, 24 octombrie a anului 1925, ziua primelor reprezentații, de probă ce e drept, la Casinoul Muncitoresc Petroșani.

Fiind vorba de un film, vom apela pentru descrierea evenimentelor la mai multe cadre.

 

Cadrul 1. Casinoul - luminat feeric  

Dacă ne întoarcem în timp, în acea seară unică de toamnă târzie, vedem cum „(...) în partea de miază-zi a coloniei se aprind una câte una luminile”. Astfel, încetul cu încetul, „Casinoul Muncitoresc apare în negura înserării iluminat sărbătorește. Lampioanele, așezate la rând pe frontispiciu, arată frumoasa terasă cu stâlpii maestru ciopliți. Alte lumini fac ca și parcul dinaintea Casinoului și băii să fie văzut ca ziua. Figură bună face terasa din fund cu scaunele și cu locul de scutire în caz de ploaie. Ceea ce dă acestor clădiri deosebitul aspect, e acest parc închis de jur împrejur”.

 

Cadrul II. Domni și doamne în elegante garderobe

Liniștea străzilor patriarhale ale Coloniei de Jos este spartă de zgomotele pașilor spectatorilor: „Pe străzile drepte și fără gropi (acțiunea se petrece, vă reamintim, în 1925...) se observă o mișcare neobișnuită”.

Vine ora 18. Cu o punctualitate nemțească, „punct la ora 6 în Casinou lumea intră cu grăbire la cinematograf”.

Dar oare cin’ să fie acești distinși spectatori, care trec pe lângă noi, invizibilii martori ai evenimentului? „Sunt aproape toți funcționarii societății Petroșani, cu soțiile și cu copiii”. Doamnele sunt gătite ca pentru un mare eveniment monden: „Elegantele garderobe se ticsesc de blănuri, pălării și mantale luate cu grăbire de oamenii de serviciu”.

Observăm că nimeni nu cumpără bilete, să aibă chiar toți invitații!? Dezlegăm și misterul: „La cassă nu e nimeni. Reprezentația e de probă”.

Intrăm și noi, sfioși, în tăcere, cu mulțimea de funcționari. Ne punem monoclul și studiem cu atenție sala. Privirea ne ajunge la lojă. Aici e protipendada Petroșaniului: „directorul I. Winklehner, directorul principal T. Timoc, ing. Bălănescu, Iuliu Deacu, subinspector de poliție, întreg Statul major al soc. cu doamnele, câte un invitat ici colo și câte un ziarist venit să-și facă datoria”. Privindu-i pe spectatori avem impresia căe mai mult așa o serbare în marea familie a soc. Petroșani”.

O anumită rumoare se simte în sală. Parcă toți spectatorii, spirite educate desigur, se întreabă cu înfrigurare în sinea lor când începe spectacolul: „Se închid ușile automat, se trag perdelele grele și apoi numeroșii ochi de lumină se sting rând pe rând, lăsând impunătoarea sală într-un întuneric plăcut. Lumina roșietică de pe margini mai lasă să se vadă boltitura arhitectonică, cu figurile artistice”.

 

Cadrul III. Semiîntuneric cu... alămuri

În sfârșit, plăcutul semiîntuneric prevestește începutul reprezentației cinematografice. Fiind lume bună, nu am auzit niciun „ssst”, nici zgomot de pop-corn și niciun „liniște”. Aceasta poate și pentru că acțiunea se desfășura, nu în anul 2020, anul finalizării prezentului op, ci în anul 1925. Alte vremuri și, cu siguranță, alte moravuri...

În acest semiîntuneric am văzut „o mare de capete cu privirile ațintite spre scenă”. Toți spectatorii sunt numai ochi și urechi în sala unde „se aude sbârnâitul monoton al aparatului” și al cărui reflector „trimite raze abundente, puternice pe scena spațioasă cu perdele artistic lucrate și cu fire de aur”. Observăm „de jur împrejur pereții unui salon iar în fund pânza albă de cinematograf curată și vergină așteaptă proiectarea primului film”.

Încetul cu încetul, intră în scenă alte accesorii ale atmosferei de cinematograf, specifice epocii: „În fața scenei, jos, se aprind ochiuri opace de lumină”. Se aud câteva acorduri de alămuri. Ce să fie? Orchestra se încălzește: „Muzicanții acordă și odată cu primele chipuri din film încep și ei executarea bucăților obișnuite la cinematografe”.

 

Cadrul IV. Reverii în pauză

Vine și pauza. Scrutăm mai bine sala. Fără îndoială, această sală „ar face cinste oricărui orășel modern”. În viitor, „suntem convinși că e păcat ca sala de teatru să nu servească în viitor ca un stimulent de prima forță mișcărilor culturale de natură teatrală”. (După atâția ani, putem spune că sala Casinoului Muncitoresc și-a făcut cu vârf și îndesat datoria culturală – n.a.).

Deși toamnă, în sală, din cauza densității de spectatori, aerul s-a încălzit. Intră în funcțiune un ventilator nu prea silențios, „al cărui zbârnâit apropie pe cel al unui aeroplan la oarecare înălțime ne face să ne reamintim că în sală aerul s-a prea încălzit”. De aceea ieșim în balcon să mai bem câte un tutun și să ne răcorim”. O frumoasă perspectivă, chiar  idilică, ni se deschide în față: „Parcul înainte râde ca o grădină și în față Baia muncitorilor cu poarta ei rotundă din sticlă pare un muzeu lângă o grădină. În depărtare, culmile munților, ce ne înconjură, se sting cu bolta înstelată”.         

 

Cadrul V. Final, pe ritm de foxtrot, în sala de cetire

Destul cu reveria, „un clopoțel respectabil ne cheamă iarăși la reprezentație”. Chiar dacă reprezentația s-a încheiat, spectacolul continuă. Ne retragem în sala de lectură: „Sala de cetire se umple, mesele și scaunele par neîncăpătoare. Pianul automat reia foxtrotul și voia bună începe”. Și așa dansăm până la orele mici ale nopții. Cu siguranță, întâia reprezentație cinematografică de probă în Casinoul muncitoresc Petroșani a fost o reușită. Vom avea ce povesti urmașilor noștri, care, cine-știe, poate vor citi undeva, poate chiar într-o carte, poate chiar într-un ziar, cum a fost această zi memorabilă pentru memoria Petroșaniului.

 

Cadrul VI. 3 reprezentații pentru mineri

Cum directorul I. Winklehner a anunțat că muncitorii vor avea parte și ei de o reprezentație, aceștia s-au prezentat la Casinoul muncitoresc din Petroșani duminică, 25 octombrie 1925, după ce și-au ridicat biletele gratuite de la minele Soc. Petroșani, unde erau angajați.

Fiind atât de mulți, a fost nevoie de 3 reprezentații cinematografice. Astfel, „a doua zi, porțile Casinoului s-au deschis de trei ori pentru ca să dea loc tuturor muncitorilor”.

 

Cadrul VII. Reprezentațiile de probă sau inaugurarea provizorie

După cele două zile, 24 și 25 octombrie 1925, când au avut loc 4 reprezentații cinematografice de probă, una pentru high-life-ul petroșenean și 3 pentru muncitorii Soc. Petroșani, Casinoul muncitoresc Petroșani putea fi considerat ca și inaugurat: „Astfel, reprezentațiile de probă sunt ca un fel de inaugurare provizorie, deschizându-se drumul muncitorilor la reprezentații eftine de cinematograf în Duminicile viitoarei ierni. Să fie de bun augur!”.

 

Parcă ar fi Palatul Dogilor! Doar vin, bere și… sirop de zmeură

Redacția Zsilvolgy Naplo nu avea cum să rateze un asemenea eveniment și publică articolul sugestiv intitulat A fost inaugurat Casinoul muncitoresc, din care aflăm amănunte inedite despre noua construcție culturală:

„Societatea minieră Petroșani a reușit să acopere o mare lipsă a comunității locale construind Casinoul muncitoresc. Astfel, a reușit să ofere oportunități reale de acces la actul cultural muncitorilor care doresc să-și lărgească orizonturile culturale. Casinoul este deschis tuturor muncitorilor din Valea Jiului și putem spune fără nicio exagerare că este cel mai frumos Casinou muncitoresc din toată țara.

Considerăm important să subliniem că amplasamentul Casinoului (construit jos, în colonia muncitorească) nu este ales întâmplător, ci tocmai pentru a fi cât mai la îndemână celor cărora le este destinat: în mijlocul cartierului muncitoresc.

Fără îndoială, privit din exterior, ochiul format al unui expert va percepe alura monumentală a Casinoului. Clădirea cu turnuri, alături de terasa largă, copleșește privitorul prin grandoarea sa. Iar în ceea ce privește interiorul, spațios și bine luminat, totul a fost ales cu bun gust, în concordanță cu activitățile care se vor desfășura aici.

În afara bibliotecii, aici mai funcționează o sală de distracții, unde se poate juca șah, domino și diverse alte jocuri de acest gen. Cei care decid să-și petreacă aici timpul liber pot răsfoi reviste în limbile maghiară sau română, iar în sala mare de festivități pianul electric va permite desfătarea silnică a publicului meloman cu cele mai noi opere și diverse alte reprezentații muzicale.

În interiorul Casinoului din gama băuturilor alcoolice sunt permise doar vinurile și berea. În completare, băuturi răcoritoare: apă minerală, sifon și suc de zmeură. Toate acestea la prețuri mai accesibile decât în orice alt local public. Dl. Istvan Fabian, șeful de local, asigură servicii de cel mai înalt nivel, garantând că toată lumea va fi mulțumită de serviciile sale care pot mulțumi și cele mai rafinate gusturi.

Inaugurarea a avut loc săptămâna trecută, sâmbătă seara, cu participarea tuturor funcționarilor și a subfuncționarilor, în onoarea cărora a fost organizat primul spectacol. Duminică, spectacolul a fost reluat în onoarea exclusivă a muncitorilor. Bineînțeles, intrarea a fost gratuită. Cu această ocazie, toate sălile de spectacol și distracție au fost umplute până la refuz de muncitorii de la mină.

După cum am fost informați de administrația Casinoului, producțiile cinematografice vor rula doar sâmbătă și duminică. Vor fi câte trei spectacole: primul după-amiaza la ora 3, al doilea la ora 6 seara și cel de al treilea începând cu ora 9 seara. Biletul de intrare va fi de 5 lei pentru muncitori, 3 lei pentru copii sub 15 ani (copiii mici nu vor avea acces, cel puțin deocamdată). Funcționarii vor plăti 15 lei pentru un bilet, iar copiii acestora, cu vârsta de până la 15 ani, 10 lei. E posibil ca în viitor grila de prețuri să fie modificată, dar, cu siguranță, nu vor fi modificări substanțiale.

Și pentru străini (cei care nu erau angajați ai Soc. Petroșani - n.a.) va fi permis accesul în Casinou.

Muncitorimea ar face bine să se folosească la maxim de oportunitățile de a-și petrece timpul liber în mod sănătos profitând de accesul la activități culturale pe care îl oferă această nouă instituție.

Amintim în încheiere că luna viitoare urmează inaugurarea băii comunale”.

 

Primul film, cu Charlie Chaplin

Zsilvolgy Naplo revine asupra spectacolelor de probă din 24-25 noiembrie, cu un Riport tardiv, riport însemnând… reportaj. Reportajul ne furnizează o informație importantă, care lipsește din relatările presei de limba română: primul film care a rulat la Cinema Muncitoresc l-a avut ca protagonist pe Charlie Chaplin. Din păcate, nici ziaristul maghiar, deși povestește filmul, nu ne spune titlul acestuia. De fapt, reporterul săptămânalului maghiar dă dovadă de mult umor în redarea atmosferei inaugurale de la Cazinoul Muncitoresc:

„Am participat sâmbătă seara la ora 6 la inaugurarea Casinoului muncitoresc. Intrarea a fost gratuită și eram convins că lumea va da năvală. Nu m-am înșelat. Clădirea a fost arhiplină. Au participat funcționari superiori, funcționari și subfuncționari. Chiar și din aceia care nu au fost în viața lor măcar la un film. În mijlocul sălii, o doamnă cu o pălărie foarte modernă, a declarat: „Sala aceasta e minunată. Mă simt de parcă aș fi în Palatul Dogilor din Veneția”. Se poate să aibă dreptate. Cine sunt eu să o contrazic? O doamnă de vârstă mijlocie compară o clădire nou construită cu Palatul Dogilor. Explicația ar putea fi că, deși nu era în Sala de festivități a Palatului, ci doar în Sala de spectacole a Cazinoului, se simte de parcă ar fi în Palatul Dogilor. E și asta o realizare.

O tânără femeie de circa 18 ani (n-aș putea zice o fată) îi șoptește prietenei sale: Să știi că încăperea este destul de întunecată. Nu-mi dau seama ce o fi vrut să spună… Probabil pentru ea o sală este cu atât mai atractivă cu cât este mai… întunecată.

Primul film rulat a fost o peliculă cu Charlie Chaplin. Săracul, i se citea pe fața îmbătrânită că nu-și joacă rolul cu mare plăcere. Chiar cu o zi înainte am citit o declarație a lui Weise, în care recunoștea că Chaplin e un artist mai mare decât el. Am interpretat această declarație în felul meu. Femeia îndrăgostită nebunește de Chaplin, care îi cade la picioare, probabil nu știe că Chaplin a avut până acum 9 neveste.

Filmul de azi a fost unul plin de acțiune. Maturizarea domnișoarei Florica. Zeii contestau că domnișoara Florica ar fi femeie. Mușchii feței, încordați  bărbătește, trădau trăsături masculine. Au fost și cei care ar fi jurat că așa și este, fiindcă domnișoara Florica în nici un caz nu avea mișcări feminine și, înainte de toate, petrecea mult prea mult timp în fața oglinzii din toaletă. Evident, unele doamne consideră că femeile din ziua de azi în nici un caz nu-și pierd timpul în fața oglinzii.

În timp ce rula al doilea film, în sală a mai intrat o pereche. Femeia, având în brațe un bebeluș de câteva luni, s-a așezat în mare viteză exact alături de dl. Director adjunct Winklehner Janos. Era întuneric și nu s-a observat gestul. Bebelușul a gesticulat înspre capul d-lui Winklehner. A fost chiar un moment în care bebelușul l-a mângâiat pe cap. Directorul adjunct, până atunci atent la acțiunea filmului, nu a remarcat ce se întâmplă în vecinătatea sa. Pentru un moment s-a uitat la copil. Copilul, făptură nevinovată, în acel moment a început să râdă zgomotos. A râs din toată inima. Râs de copil inocent. A râs și dl. director adjunct... La cei 60 de ani ai săi prin fața ochilor i-a rulat un alt film cu o secvență în care viitorul și trecutul erau unul lângă altul.

În timpul pauzei, la pianul electric au fost cântate câteva melodii. A fost un moment frumos. Chiar priveam o doamnă care se jură că ascultăm o arie de Verdi. De fapt, era un dans tirolez…

Bufetul este cel mai elegant loc pe care și-l poate imagina un om. Se vede de la o poștă că dl. Fabian este un om umblat prin lume. Mesele erau pline de toate bunătățurile internaționale. Oricum, nimeni nu-l poate prinde în ofsaid pe Fabian. În afară de faptul că este un om inteligent și un bun profesionist mai și vorbește curent engleza, franceza, spaniola, germana, româna și maghiara”



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter