25.10.2020,  13:03:19 | 0 comentarii | 424 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / ​​​​​​​Ion Creangă merita demult asta
de Gheorghe OLTEANU

Deși, pentru moment, s-ar putea să rămâneți contrariați, să știți că, la Vulcan, există o chestiune pe care noua putere locală a preluat-o imediat de la vechea, pentru a o duce mai departe și a o termina.

 

Este vorba de

lucrările de investiții finanțate de la bugetul local. O astfel de lucrare – lucru care, sincer, m-a uimit – a început pe strada Ion Creangă. Străduța aceea îngustă care se face între fostul, pe vremuri, magazin de solduri, acum o brutărie, și birtul din aripa vestică a șirului de clădiri de pe principală arteră din centrul vechi al orașului. Birt în locul căruia, tot pe vremuri, era o măcelărie, după cum își amintesc vulcănenii trecuți de o anumită vârstă.

 

Pe strada asta

se mergea la gară atunci când trenul personal era, pentru mulți, cam singura posibilitate de a ajunge la Petroșani și de acolo, tot pe calea ferată, mai departe. La capătul ei nordic se afla renumita cârciumă „Pierde tren”, botezată așa din motivele pe care le bănuiți. Tot pe strada asta s-a mutat Iungher cu căruța și caii lui cu tot, după ce el și ai lui au fost scoși din casa lor aflată pe fostul deal din spatele actualului cămin de nefamiliști de lângă „Penny”. Loc pe care acum trece bulevardul. Ce mai în sus și-n jos, strada Ion Creangă poate fi considerată una cu tradiție în Vulcan.

 

Cam cu zece-doisprezece

ani în urmă, locuitorii acestei străzi se confruntau cu problema apei potabile care nu avea mai deloc presiune și care de abia curgea la robinet. Necazul acesta l-am aflat de la o tanti în vârstă care mi-a arătat cum mașina-i de spălat automată nu poate fi utilizată taman din cauza asta. Problema s-a rezolvat în urma apariției, în „Unda de Șoc”, a unui reportaj pe această temă. Ulterior, am auzit că nu cele scrise au fost catalizatorul, ci că, și așa, chestiunea făcea obiectul unei lucrări deja avute în vedere. Mă rog, așa să fie!

 

Am scris, firește,

nu o dată, și despre halul în care a ajuns strada după ce a  fost neglijată zeci și zeci de ani. Cu stratul de beton pulbere și plină de gropi de la un capăt la altul. Numai că, multă vreme, problema asta, m-am convins eu și locuitorii străzii, nu prea a stat în atenția administrației publice locale. Vineri, în jurul orei amiezii, câțiva bărbați și femei ieșiseră din casă și îi priveau - vrăjiți, mi s-a părut, nevenindu-le să-și creadă ochilor – pe constructorii care puneau borduri noi de-o parte și de alta. Muncitorii lucrează cu spor, asta o afirm cu certitudine, și nu m-ar mira ca, în cel mult două săptămâni, să apară și stratul de asfalt. Pe care, indiscutabil, Ion Creangă îl merita demult.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter