28.10.2020,  17:15:55 | 0 comentarii | 996 vizualizari
Vulcan / ​​​​​​​N-a mai fost nevoie să se plângă cuiva
de Gheorghe OLTEANU

Sute dacă nu mii de trase de cărbune au trecut peste acest pod de fier, venind de la EM Paroșeni, încărcate cu cărbune, pentru a ajunge la Preparația Coroești. Podul, încă trainic, e din anii șaizeci, când s-a deschis mina și, așa cum se prezintă, mai are ani mulți de viață.

 

Deși, trebuie spus,

de la punerea pe butuci a exploatării miniere, nici o garnitură de tren nu a mai trecut peste el. Nici într-o parte, nici în alta. Ultima oară când a fost reparat se mai lucra la mină. După care a devenit nefolositor traficului feroviar uzinal, dar le-a rămas de folos locuitorilor din această zonă a Vulcanului. Ca să nu mai facă ocol, când merg pe jos, până la puntea care dă la „Pierde șut” sau până podul de la uzină, oamenii trec peste acesta și scurtează mult din drumul pe care-l au de făcut când se duc sau vin din oraș.

 

Numai că, la un anumit

interval de timp, cei de la Abatorului, nume cu care a rămas strada chiar dacă, acum, îi zice Jiu Paroșeni, văd că nu mai pot trece peste porțiuni ale podului. Asta, fiindcă persoane neidentificare, fiindcă nimeni nu s-a străduit să le afle datele din buletin, fură scândurile așezate pe partea pietonală a podului. Iar asta nu s-a petrecut numai o dată, vă asigură subsemnatul care a fost solicitat de câteva ori să relateze acest subiect.

 

Așa s-a întâmplat

de curând, numai că, de data asta, momârlanii au avut o surpriză plăcută. Nu au fost nevoiți să bată drumuri peste drumuri la primărie, ca să le fie ascultat păsul. Noul rând de scânduri a apărut rapid după ce unitatea administrativ teritorială vulcăneană a contractat un executant. Vinerea trecută mai era de dat cu ulei uzat peste scândurile uscate. Lucrarea este una de calitate, la fel ca și cea făcută la puntea de mai jos. Tot de către meseriașii aceleași firme.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter