03.11.2020,  19:02:23 | 0 comentarii | 3319 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / ​​​​​​​Minunea de pe Jiului
de Gheorghe OLTEANU

O minune la care locatarii din blocul B de pe strada Jiului din Vulcan nu s-au așteptat în nici un chip. Chiar și dacă li s-ar fi promis, fiindcă de promisiuni le este plin podul. Blocul este acela de peste drum de Club IMAX, vecin cu fostul depozit de zaharoase.

 

În urmă cu două

săptămâni, echipe de muncitori s-au apucat să repare aleea care, mergând pe lângă bloc și șirul de garaje, ajunge lângă Enel și face legătura cu strada Vasile Alecsandri. Acum, după ce s-a pus și stratul de asfalt, lucrarea e gata. Dacă în B ar mai fi locuit mai întâi fostul director al minei Paroșeni, ajuns, apoi, șef la închideri, mirarea nu ar fi fost mare. A vorbit boss, așa că se rezolvă, ar fi gândit oamenii.

 

Numai că boss

nu mai stă aici de multă vreme. Atunci cine să fi pus o „pilă” la primărie? S-au gândit locatarii. Pare-se că nimeni, din moment ce nu l-au dibuit pe binefăcător. Cu toate astea locatarii sunt mulțumiți. Crezuseră, la un moment dat, c-au fost dați uitării, astfel încât unuia dintre ei chiar i-a venit ideea să se adreseze primăriei aninosene, pentru rezolvarea problemei. Poate că noi ținem de Aninoasa! ar fi zis glumețul.

 

Acum, că pe Jiului,

minunea s-a încheiat, este de așteptat ca una asemănătoare să aibă loc în fața și în jurul blocului 23 de pe Traian. Blocul de lângă primărie, cel căruia i se zicea al Tineretului. Acum câteva luni se vorbea că tot ce-i împrejurul lui ar fi  prins în nu mai știu care proiect, dar, până acum, pauză. De aceea ar fi de așteptat ca, până mai ține vremea bună, noul primar să apese un pic pe accelerație. În încheiere o sugestie pentru muncitorii care au lucrat pe Jiului: nu mai lăsați mizerie în urmă, pentru că salubrizarea vulcăneană nu este la cheremul dumneavoastră!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter