03.11.2011,  09:22:35 | 0 comentarii | 1160 vizualizari
Mihai Neicu, membru PD-L, partener de afaceri cu Rudeanu - ginerele ministrului Blaga: „Dacă şeful (Vasile Blaga – n.r.) a zis treaba asta, asta se va întâmpla. [...] Eu vă spun sigur că dacă domnul ministru, care-l cunosc de-o viaţă, a zis..."
de Ziarul Vaii Jiului

Mihai Neicu, membru PD-L, partener de afaceri cu Rudeanu - ginerele ministrului Blaga: „Dacă şeful (Vasile Blaga – n.r.) a zis treaba asta, asta se va întâmpla. [...] Eu vă spun sigur că dacă domnul ministru, care-l cunosc de-o viaţă, a zis că se reziliază, credeţi-mă că aşa se va întâmpla. Deci dânsul este un om hotărât“.

 

Îşi va retrage sau nu Axis Security, firma ginerelui ministrului Vasile Blaga, oferta pentru paza subunităţilor CNH SA?

 

Ziarul"Văii"Jiului a produs un adevărat taifun media după ce, în ediţia sa din 16 aprilie 2010, a dezvăluit că “Iţele atribuirii licitaţiei pentru paza subunităţilor Companiei Naţionale a Huilei duc până la Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor”. Dezvăluirile noastre s-au confirmat. Pentru cea mai importantă componentă a contractului de pază (contract estimat la peste 30 de milioane de lei noi plus TVA, adică aproape 400 de miliarde de lei vechi) a licitat (şi aproape a câştigat) un grup de firme înrudit până-n măduva oaselor cu PD-L. Adică Ultra Security SRL (firma fratelui fostului viceprimar Racoţea), Scorseze Security International (o firmă care păzeşte, în urma unui contract atribuit prin negociere directă, staţiile şi trenurile de metrou pentru 6,6 milioane de euro) şi Axis Corporate Security (firma ginerelui lui Vasile Blaga, important lider PD-L). Deşi preţul oferit de cele 3 firme asociate (adică 6,02 lei + TVA / oră / post neînarmat & înarmat) este unul de dumping, care nu poate asigura nici măcar plata salariilor pentru efectivul de personal necesar derulării contractului, încasatorii de profesie din CNH"SA au făcut pe ei de frică şi, pentru că aşa au dictat interesele partidului, au atribuit contractul celor 3 firme. Fapt pentru care licitaţia se află în atenţia Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care judecă un litigiu pe această temă.
Este cel puţin imoral ca firma ginerelui unui ministru să deruleze contracte cu statul. Sesizat pe această temă, ministrul Blaga a declarat pentru Evenimentul Zilei că i-a cerut ginerelui său să renunţe la intenţia de a avea relaţii comerciale cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi CNH SA.
Drept urmare, în data de 9 iunie 2010, Axis a transmis Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara a CNADNR notificarea de renunţare la contract.
Și dacă intenţiona să facă acelaşi lucru în cazul CNH"SA, adică să se retragă dintre ofertanţi, Axis Corporate Security n-ar fi putut înainte de termenul de 60 de zile de valabilitate a ofertei depuse. Asta pentru că, dacă s-ar fi retras înaintea expirării acestui termen, ar fi pierdut garanţia de participare, o sumă ce se învârte în jurul cifrei de 6 miliarde de lei vechi. Cum licitaţia organizată de CNH SA a avut loc la data de 14 aprilie 2010, rezultă că la începutul acestei săptămâni expiră valabilitatea ofertei depuse de Axis Corporate Security SRL Deva, firma ginerelui lui Blaga. Foarte interesant de văzut dacă ginerele ministrului, “un om hotărât”, va renunţa sau nu definitiv la afacerile imorale  cu statul, notificând CNH SA aşa cum a făcut şi în cazul CNADNR.
Vom reveni.
 

 

Blaga: „Ginerele meu nu mi-a spus că a participat la licitaţii cu statul”
(...)
EVZ: Adică i-aţi interzis să mai participe de acum înainte...
Vasile Blaga:
Nu va mai participa şi o să-i rog aşa, frumuşel, să şi renunţe, că n-o să-şi ia banii niciodată. E atâta de lucru în mediul privat, o să aibă unde să lucreze dacă asta doresc să facă.
EVZ: Să renunţe la ce? La cele două contracte încheiate cu CNADNR şi CNH Petroşani?
Vasile Blaga: Da. De altfel, partea lor e foarte mică din câte am înţeles. (Din interviul publicat în Evenimentul Zilei, 2 iunie 2010)



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter