10.01.2021,  12:58:54 | 0 comentarii | 244 vizualizari
Alin Rus vă prezintă: Mineriada din 18-22 ianuarie 1999 (III)
de Ziarul Vaii Jiului

BĂTĂLIA DE LA COSTEȘTI

Oamenii din sat veneau și ne dădeau pâine, mâncare și tot ce ne mai trebuia. De asemenea ne-au dat indicații când am străpuns barajul. Țăranii ne spuneau pe unde să mergem. Am fost două trupe. Unii am mers direct până la baraj iar alții prin pădure. În pădure erau trupe de jandarmi care trăgeau cu lacrimogene. De-abia puteai să reziști. Unii dintre noi au leșinat, la alții le-a venit rău. Până la urmă am ajuns într-o poiană. Acolo niște ortaci strigau: „Haideți jos, că-i omoară pe ăia de jos!” Dar și cei de jos strigau la fel: „Haideți sus, că-i omoară pe cei de sus!” Astfel i-am prins pe jandarmi ca într-un clește. Și dacă erau dintre ei care ripostau, bineînțeles, dădeau și minerii în ei. Mulți dintre jandarmi erau tineri, nevinovați. Eu însumi i-am luat pe mulți și încercam să-i scap din mâinile minerilor fiindcă mulți dintre aceștia erau agresivi, fiind în stare să-i omoare. Din cauza asta am și luat o bâtă pe spate tot de la mineri: „Ce te bagi, bă, că ăștia ne omoară și tu te bagi să-i scapi!” îmi spuneau ortacii furioși. Dar eu încercam să le spun: „Mă, au și ei un rol aici, nu ca să ne omoare, dar au un rol!” Am luat și în mașina mea dintre jandarmii bătuți care nu se mai puteau ține pe picioare. După asta, când am coborât pe coastă, se striga că l-a prins Cozma pe prefectul de Vâlcea. Așa era, iar minerii s-au repezit la el să-l omoare, dar Cozma l-a luat și l-a băgat în mașină. De aceea nu e corect ce se tot spune despre Cozma, fiindcă, dacă vroia, putea să-i lase să-l omoare. Totuși, ca participant pot să spun că nu a fost o crimă așa de mare cum s-a spus. Puțini au fost aceia care au fost duși cu salvările în urma bătăilor. Mulți dintre soldați erau din părțile Moldovei sau ale Harghitei și, cum am discutat cu ei, ne ziceau că lor li se spusese că-i duce numai la aplicație, dar când colo i-a adus aici. Unii plângeau. Și chiar au fost cazuri în care s-au întâlnit tatăl cu fiul acolo, îți dai seama ce situații, că ziceau toți: „Uite, mă, că ăștia au pus să se omoare tatăl cu fiul între ei.” (C.M. — lăcătuș la EM Paroșeni)

A fost o fază interesantă la Costești. Chiar în momentul în care au ajuns la baraj față în față minerii și jandarmii, era un miner mai bătrân să-l lovească cu parul pe un jandarm. Dar acesta dintr-odată strigă: „Nu da, nea Costică că eu sunt a lui nea Șandor!”, la care minerul, care era coleg cu mine, se oprește brusc și-i spune: „Bă, copile, bine că mi-ai spus că de nu, acum te omoram!” După luptă ei doi s-au pus pe iarbă și au discutat și ne-a spus copilul cum i-a ținut în frig ore în șir și le-a dat să mănânce pentru o zi întreagă un singur pateu la patru inși, pateu care în mod normal de abia îi ajunge la un om singur la o masă. Și avea copilul bocancii rupți de-i ieșeau degetele afară… (V.C. — fost maistru minier, actual pensionar)

Unele voci din presă nu au întârziat să vorbească de organizarea paramilitară a minerilor în cazul bătăliei de la Costești, opinie care s-a încetățenit ulterior:

 

La un moment dat, în Ikarusul în care ortacii mergeau ticsiți ca în tramvaiul 41 din Capitală s-a răspândit vestea: „Ne batem la Costești.” (...) Teoretic, fiecare din tabere avea avantajele sale. Pe de o parte, minerii aveau o superioritate numerică clară, mai ales că rândurile lor fuseseră îngroșate de 1 000-2 000 de țărani din satele din jur. De partea cealaltă, se presupunea că trupele Ministerului de Interne beneficiază de organizare superioară și de mijloace adecvate înfruntărilor corp la corp. Dar, grosul oamenilor lui Dejeu era format din răcani speriați, tineri încorporați cu câteva luni în urmă. În schimb, armata lui Cozma beneficia de organizare cvasimilitară: ortacii erau grupați în adevărate legiuni, în funcție de exploatarea minieră de unde proveneau. Astfel, Cozma putea trimite la atac „batalioanele” de la Uricani, Lupeni, Lonea, Petrila, Vulcan sau Valea cu Brazi, în funcție de evoluția situației… Până și tactica minerilor a fost mai bună decât cea a jandarmilor. În fața acestora au fost trimise, să-i hărțuiască, „trupele auxiliare”, adică țărani din Costești și din satele din jur. Până la ora 1, după-amiaza, jandarmii își terminaseră proviziile de gaz lacrimogen și grosul minerilor nici nu atacaseră. (...) În acest timp, trupele de elită ale lui Cozma au executat o manevră de învăluire pe flancuri și s-au lansat, în viteză, de pe munți în jos. La două săptămâni după bătălie, lumea din Costești încă se mai lăuda, la rudele venite în vizită, cu căștile și scuturile „confiscate” de la jandarmi.

 

Deși informațiile privind organizarea paramilitară a trupelor de mineri a ajuns să fie atât de amplu mediatizată încât Cozma însuși a ajuns să creadă în ea, realitățile de pe teren dovedesc faptul că mai degrabă slaba organizare a trupelor Ministerului de Interne a asigurat succesul ortacilor. Pe lângă aceasta, mulți dintre mineri au luptat cu multă îndârjire convinși fiind că dreptatea este de partea lor, convingere întărită și de largul sprijin al localnicilor:

Când am ajuns la baraj jandarmii ne-au lansat mesaje că nu vom fi lăsați să trecem, apoi s-au aruncat asupra noastră cu gaze lacrimogene ca în final să se tragă direct asupra noastră cu acele pedarde. Atunci, pentru prima dată furia minerilor a ajuns la maxim. Erau supărați și revoltați firesc pe un drum. Pentru că nu făcusem absolut nimic. A fost o simplă demonstrație. De ce am fost opriți!? De ce nu ne-au lăsat să mergem!?! Noi am mers pașnic și ei au deschis focul asupra noastră. Aceasta a creat violențele ulterioare. Au fost ulterior și răniți de ambele părți. Barajul a fost spart și datorită localnicilor. Aceștia ne-au arătat drumul prin păduri și cum se poate ajunge în spatele dispozitivului de jandarmi. Veneau chiar și bătrâni și bătrâne care ne spuneau: „Hai, mamă, că vă duc eu, vă arăt eu pe unde să mergeți…” Așa am ajuns direct în spatele lor. De fapt, i-am înconjurat din toate părțile. (...) Odată înconjurați jandarmii nu au mai opus deloc rezistență. S-au predat imediat. Ei au tras numai atâta timp cât noi am fost la vreo o sută de metri. Apoi nu au mai ripostat. (...) Încă o dată spun că în toată această acțiune un rol de seamă l-au avut localnicii. Fără ei nu am fi găsit drumurile prin păduri și ei ni s-au alăturat în mod spontan. Probabil au fost și supărați când au văzut toată acea desfășurare de forțe armate chiar lângă casele lor. Nu știu sigur. În orice caz ei au fost din prima clipă alături de noi. Ba chiar, dintre localnici au participat și la lupte fiind foarte porniți împotriva forțelor de ordine. Am asistat și eu la scene cu bătaie, dar nu am văzut totuși foarte multe astfel de scene. Am văzut o fază în care mai mulți mineri au sărit să îl facă praf pe un polițist. Atunci m-am băgat și l-am ajutat pe acela să fugă printr-o gaură de gard în grădina unui localnic. În momentele acelea de luptă și agitație puțini dintre mineri se mai gândeau că dacă îl omoară pe un polițist fac ceva rău. Ei vroiau doar să câștige. Totuși, așa cum am văzut, puțini dintre mineri erau înarmați cu bâte sau alte arme. Cei mai mulți dădeau cu pumnii și picioarele. Ajunși la mașinile jandarmilor unii dintre mineri au luat ce-au apucat: conserve, căști, bastoane ale jandarmilor, rucsace. Considerau aceasta ca pe un fel de „captură de război”. (C.V. — lăcătuș la EM Vulcan)

 

PACEA DE LA COZIA

După câștigarea „bătăliei de la Costești”, „armata minerilor” a intrat victorioasă în orașul Râmnicu-Vâlcea. Acolo, grupuri de populație nemulțumită de activitatea guvernului, lumpeni proletari, dar și infractori recidiviști au organizat o manifestație incoerentă și haotică, dar și deosebit de violentă, în fața sediului Prefecturii. În final, aceste grupuri au reușit chiar să intre în clădire, cauzând distrugeri de bunuri și agresând oficiali și jurnaliști. Din fericire, puțini mineri s-au solidarizat cu aceștia, iar forțele de ordine venite în număr mai mare au reușit să respingă atacurile ulterioare ale grupurilor turbulente. Toate acestea se întâmplau în timp ce liderii minerilor stabiliseră cu prim-ministrul Radu Vasile să se întâlnească la mănăstirea Cozia pentru negocieri. Ajunși la Râmnicu-Vâlcea după trei zile de confruntări grele, unii mineri au observat că mișcarea minerească căpătase o puternică coloratură politică:

După episodul Costești s-a mers la Râmnicu-Vâlcea unde pot să spun că, pur și simplu nu s-a mai făcut nimic. Acolo numai am stat. De fapt noi așteptam să vedem deznodământul și rezultatul întâlnirii de la Cozia. Eram deja morți de obosiți după două nopți nedormite așa că nu prea mai aveam chef de alte confruntări. Iar demonstrațiile din Râmnicu-Vâlcea au fost făcute de niște localnici. Totuși mișcarea eu zic că a fost politizată fiindcă abia au ajuns minerii în oraș și un grup de cetățeni au și început să demonstreze în fața Prefecturii de parcă abia așteptau să vină minerii. În plus, Partidul România Mare a sprijinit mult această mișcare. Țin minte că la Râmnicu-Vâlcea am primit chiar și niște sandviciuri pe care era scris: Din partea Partidului România Mare. Erau învelite într-o folie de plastic iar sub folie era acel bilet cu inscripția. Chiar mi-a venit să râd fiindcă până atunci mai primisem alimente și de la mină, de la unii privatizați și din alte părți, dar pe niciunul dintre acestea nu era specificată proveniența. Eu personal nu am primit astfel de sandvici dar mi l-a arătat un coleg pe al lui și ne-am distrat amândoi pe seama acelui bilet de sub folia în care era sandviciul. Totuși, puțini mineri au luat parte la demonstrațiile din Vâlcea. Cei mai mulți au stat în autobuzele care îi aduseseră și un număr foarte mic au mers până la Cozia. Eu chiar nu cunosc pe nimeni care să fi mers până la Cozia. Părerea mea este că majoritatea abia așteptau să se întoarcă înapoi acasă. (C.V. — lăcătuș la mina Vulcan)

Grupurile violente de frustrați, anarhiști și infractori care luaseră cu asalt Prefectura au dorit continuarea protestelor, îndemnându-i pe mineri să nu renunțe la luptă. Unii dintre agitatori au devenit extrem de turbulenți la aflarea veștii că minerii se vor reîntoarce în Valea Jiului. Iată în acest sens una dintre relatările de la fața locului ale unui jurnalist al Matinalului, ziar local din Valea Jiului:

Imediat când s-a aflat că (...) minerii vor pleca spre Valea Jiului, grupurile turbulente din fața Prefecturii Vâlcea au început să se agite și să facă scandal. Ei doreau ca protestele să continue și să cadă guvernul sau ceva de genul acesta. De aceea, ei erau acum furioși și încercau să-i întoarcă din drum pe minerii care se încolonaseră deja să plece spre Valea Jiului. În acele momente, nu știu cum, Beja a rămas izolat de mineri, fiind înconjurat doar de acești extremiști. El era urcat pe un postament mai înalt și tot încerca să le explice că minerii trebuie să plece, că s-a încheiat un acord etc. În momentele acelea, grupul extremist a început să-l bruscheze, nu neapărat să îl lovească, dar îl înghionteau, îl înjurau, îl amenințau. Beja a încercat el cumva să scape, dar nu avea cum, era înconjurat. Atunci, probabil de emoții, a început să vomite. Nu am o simpatie deosebită pentru Beja, dar în momentul acela chiar mi-a fost milă de el. Abia după aceea, când nu mai era bun de nimic, s-au dat la o parte și huliganii ăia și l-au lăsat să plece. (Boboc Marian, jurnalist la Matinal, actualmente redactor-șef „Ortacul”)

 

Și în parlament lucrurile au început să se precipite, greva minerilor devenind pretextul unor atacuri politice directe pe care opoziția de atunci nu a pregetat să le lanseze: Adrian Năstase, aflat la vremea respectivă în opziție, se arăta revoltat de posibilitatea arestării lui Miron Cozma. (...) Potrivit lui Năstase, victoria asupra minerilor și a ultimei mineriade, însemna „o înfrângere în planul democrației”. Două zile mai târziu după declarația lui Năstase, șeful său pe linie de partid, Ion Iliescu, aplauda acțiunea minerilor, pe care o considera „justificată”… Vadim Tudor, de asemenea în opziție, susținea că „Puterea pune la cale ciocniri între mineri și scutieri, pentru a lovi în PRM”. Despre acțiunea minerilor, liderul PRM credea, ca și Năstase și Iliescu, că este ultima cale de a-și cere drepturile „a celor flămânzi și goi”. Liderul PRM trimisese în toată această perioadă mesaje către mineri, spunându-le să nu se îngrijoreze pentru că greva lor este perfect legală, iar finalitatea ei nu poate fi decât căderea regimului condus de Emil Constantinescu.157 Presa internațională a subliniat implicarea Securității în susținerea și derularea evenimentelor din ianuarie 1999:

 

Securitatea semnează din nou regia. În România, vechile cadre comuniste exploatează nemulțumirea minerilor. Guvernul civic și liberal al României se afla în fața celui mai dur examen de la venirea sa la putere, în decembrie 1996. Marșul minerilor către București ar putea periclita voința reformatoare, care a devenit vizibilă la sfârșitul anului trecut. Forțele de ordine s-au dovedit depășite de evenimente. Nucleul dur al vechilor comuniști, care acum speculează ocazia ivită, s-a organizat după dispariția lui Ceaușescu în partidul extremist România Mare. Guvernanții de la București au ezitat timp de doi ani, de teamă să nu-și strice imaginea pe plan internațional prin provocarea neliniștilor sociale altfel previzibile. Partidele naționaliste au supraviețuit și din cauza faptului că România nu s-a delimitat de trecutul sau comunist, nici măcar pe cale juridică. Încă nu există o lege privind deschiderea dosarelor Securității, deoarece unii politicieni din partidul creștin-democrat, al premierului Radu Vasile, se tem de dezvăluiri incomode.158 Articole recente din presa autohtonă au dezvăluit motivații chiar mai obscure evenimentelor de la Costești:

 

În timpul mineriadei care a atins apogeul la Costești Vâlcea și care amenința cu devastarea Capitalei și cu izolarea României, Emil Constantinescu era președintele țării, iar Miron Cozma — șeful grupurilor de mineri. Acum, fără să se fi reconciliat, amândoi vorbesc despre intervenția unor forțe străine în regizarea și susținerea mineriadei. Miron Cozma amintește de „un telefon dat de la Ambasada Rusiei”, după ce la o audiere anterioară declarase că un angajat al Ambasadei ruse de la București se afla la Costești în timpul acelor evenimente, într-o mașină cu număr de corp diplomatic. Emil Constantinescu vorbește despre „implicarea unor forțe străine și autohtone în această gravă mișcare teroristă” și confirmă, discret, informațiile privind prezența unui diplomat rus pe frontul de la Costești. În 1999, când forțele de ordine erau îngenuncheate la Costești de minerii lui Cozma, Emil Constantinescu era președintele țării și șeful Consiliului Suprem de Apărare al Țării. Iată ce spune el acum, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei: „În dosar există documente privind implicarea unor forțe străine și autohtone în această gravă mișcare teroristă”. Forțele interne erau C.V. Tudor, PRM și câțiva lideri ai PSD. Documentele au plecat de la CSAT la procurori, susține Constantinescu. Ipoteza președintelui de la acea vreme: pe fondul iminentei intervenții a NATO în Kosovo, cercuri „estice” doreau blocarea participării României la campania aliată și chiar atragerea într-o axă Rusia–Belarus–Iugoslavia. „Există mai multe confirmări”, a comentat Constantinescu spusele lui Cozma cu privire la prezența unui diplomat rus la Costești și a telefonului pe care acesta l-ar fi dat. Fostul președinte a mers și mai departe spunând că trebuie lămurită și implicarea mișcării anarhiste europene în mineriada din 1999. Mai precis, a mișcării ultra-gauchiste din Franța. „Cu logistică, propagandă, contacte”, a completat fostul președinte.

 

Aceste argumente sunt completate de către Emil Constantinescu cu informații mai detaliate, în ultima sa carte cu subiect politic: „21 ianuarie, ora 11:00. Șeful secțiunii I a SPP raportează că, în cazul intrării în București, minerii vor urma traseul Palatul Cotroceni–Televiziune. Știam. Un fost student care lucrase la TVR mi-a transmis că vechiul personal ceaușist pregătise deja megafoanele pentru discursurile lui Cozma și Vadim.”

Chiar dacă aceste informații sunt utile, luminând prin dezvăluirea lor anumite părți obscure ale concluziilor de care vorbim, nu trebuie scăpat din vedere nici contextul și persoanele care le promovează. Pentru Constantinescu, ca și pentru Cozma ideea implicării serviciilor secrete rusești în mineriada de la Costești este una comodă și convenabilă. Aceasta i-ar disculpa parțial pe amândoi, pe primul pentru lipsa de tact în relația cu minerii, pe al doilea pentru vina de a fi creat haos și panică în țară prin declanșarea unei mișcări sociale de asemenea anvergură și intensitate. Tocmai de aceea, continuăm să credem că la baza declanșării mineriadei din ianuarie 1999 au stat motivații economice și sociale. Acest fapt a fost subliniat de majoritatea intelectualilor care au observat cu atenție fenomenul și cunoșteau situația socio-economică din Valea Jiului de după disponibilizări. Un articol din Le Monde diplomatique, bazat pe un amplu reportaj de teren, a subliniat astfel faptul că mineriada din ianuarie 1999 a fost determinată de tensiunile sociale din Vale, de starea de disperare a oamenilor și nu în ultimul rând de un mediu cultural, social și istoric favorizant162. Articolul semnat de Damien Roustel s-a dovedit mult mai realist decât sutele de fantezii și presupoziții lansate în presa română și internațională de jurnaliști care nu au vizitat Valea nici măcar o dată.

 

La fel ca bătăliile din Evul Mediu, mineriada din 1999 avea să se încheie cu o pace, simbolic intitulată „Pacea de la Cozia”, pace semnată între zidurile unui lăcaș sfânt. Așa cum se știe, după ce o țară întreagă a fost alertată de marșul devastator al minerilor, Radu Vasile, prim-ministru la vremea respectivă, împreună cu o delegație guvernamentală au reușit să se întâlnească în ceasul al doisprezecelea cu delegația minerilor și să cadă la înțelegere, după o serie de negocieri care au durat mai multe ore. Și întâlnirea a fost ulterior mitizată, subliniindu-se elementul religios implicat în negocieri: Mănăstirea Cozia, ca și prezența la masa dialogului a unor înalte fețe bisericești, episcopi, preoți și călugări. Nu trebuie însă uitat că episodul s-a consumat după decretarea stării de urgență și după ce trupele armatei cu piese de artilerie și tancuri au fost masate pe drumurile de la Râmnicu-Vâlcea spre Pitești:

22 ianuarie 1999, ora 06.00. Într-o intervenție televizată, anunț că s-a hotărât introducerea stării de urgență care urmează să intre în vigoare după discutarea și aprobarea Ordonanței Guvernului de către Parlament. Discut cu generalul Degeratu, consilierul prezidențial pentru siguranță națională și ordine publică Dorin Marian și directorul SRI, Costin Georgescu, variantele de rezervă pentru cazul în care minerii vor sparge și barajele de pe Dealul Negru. Situația este prea gravă pentru a exclude vreo variantă, oricât de neplăcută ar fi. Trăgători de elită din trupele antitero sunt plasați pe traseu pentru a perfora cauciucurile mașinilor cu care se deplasează minerii. Ordinul este clar: nicio victimă, dar nicio mașină care să treacă de baraj!… O unitate militară din Pitești blochează cu nouă tancuri căile de acces de la Râmnicu-Vâlcea spre Pitești, astfel încât masa de mineri care venea spre București să fie nevoită să coboare din mijloacele de transport, viteza de deplasare să fie redusă, entuziasmul și motivația să scadă pentru a se trata cu ei… Miron Cozma, luând cunoștință de noua situație și noul raport de forțe, se hotărește să renunțe la deplasarea spre București și să încerce o soluție de compromis. Este negociată, prin intermediul IPS Ioan, episcop de Covasna, o întrevedere cu primul-ministru Radu Vasile la Cozia!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter