Așa cum rezultă din această relatare a fostului președinte Emil Constantinescu, instituirea stării de urgență, ulterior aspru criticată de diverse voci din societatea românească, cât și măsurile extreme de securitate i-au determinat de fapt pe mineri și pe liderii acestora să-și schimbe intențiile. Aceeași concluzie a fost postulată și de unii analiști politici: „Altă informație inedită: planul ofensiv al minerilor nu a inclus și varianta unei intervenții a armatei. Brusca lor decizie de a opri marșul și de a comanda reîntoarcerea la Petroșani ar fi fost, prin urmare, determinată de anunțul intervenției armate în condițiile stării de urgență și nu de mesajul prin care primul-ministru își declara disponibilitatea de a negocia personal cu Miron Cozma. Asupra acestui punct cardinal autoritățile militare și cele civile nu par să aibă reprezentări analoage.” În opoziție cu aceste opinii, Radu Vasile, în propriile memorii, își trece în cont personal acordul de încetare a ostilităților cu minerii. Cunoscând ambele puncte de vedere, înțelegem că, în stabilirea acordului de la Cozia, pacea a fost decisă nu doar de un singur om sau situație, ci de un întreg complex de fapte, împrejurări, oameni și contexte sociale: instituirea stării de urgență, abilitatea de negociator a lui Radu Vasile, desfășurarea negocierilor în spațiul sacru al mănăstirii Cozia, oboseala minerilor și a liderilor acestora după cele trei zile de confruntări și lupte etc. Cât privește protocolul dintre liderii sindicali și delegația condusă de Radu Vasile, acesta rămâne chiar și astăzi, în mințile celor mai mulți dintre mineri, învăluit de mister:

Așa am ajuns la Vâlcea. Eu nu am făcut parte din delegația de la Cozia. S-a semnat acolo un protocol despre care nu știu nici măcar în ziua de azi ce conținea. Și culmea că nici măcar Beja nu știe. Singurii care știu ce s-a scris în acel protocol au fost fostul stareț al mănăstirii Cozia care a și murit deja, Cozma și Radu Vasile. Deși au fost mai mulți la masa negocierilor, documentul a fost văzut și semnat doar de acești trei oameni. Nu pot să știu ce s-a semnat acolo, dar în tot cazul noi am primit o mărire mai mică decât cea care ni s-a promis când am plecat acolo. După tot scandalul acesta și cu tot Costeștiul, am primit o mărire de doar 17% la salarii, mai mică decât cea care ni se promisese înainte de a pleca. Și ni se promisese 23%. (Marian Holban — lider sindical la EM Paroșeni)

Radu Vasile a explicat sumar, în memoriile invocate mai sus, întregul proces al negocierilor de la Cozia: „Un lucru e foarte important de precizat, deoarece până și Emil Constantinescu a crezut că eu îi dădusem asigurări personale lui Cozma că nu va fi urmărit penal, garantându-i eventual imunitatea în cazul intentării unui nou proces. Or, în afară de prevederea finală din protocolul semnat atunci, că nici un miner nu va fi urmărit administrativ, eu nu i-am dat lui Cozma personal vreo altă asigurare. Nici nu aveam cum să-i dau o asemenea asigurare. Justiția se afla sub controlul lui Stoica, iar el era atunci în strânse legă- turi cu Constantinescu. În plus, președintele Curții Supreme era regretatul Moisescu, care, în pofida sentimentelor de simpatie pe care le avea față de mine, era unul din amicii cei mai apropiați ai lui Constantinescu. Așadar, să fi vrut și nu aveam cui să cer sprijinul în cazul disculpării lui Cozma, și chiar dacă aș fi cerut așa ceva, nu aș fi fost ascultat.”

Miron Cozma confirmă și el că acordul principal nu a fost unul secret și nici că ar fi cerut la Cozia protecția primului-ministru în procesele în care era implicat. Totuși, în stilu-i caracteristic, liderul minerilor alimentează mitul tratatului de la Cozia și încearcă să dea o tentă și mai misterioasă acelei întâlniri:

 

(...) precizez că s-au făcut mai multe protocoale sau acorduri pentru fiecare zonă minieră, acorduri care s-au făcut publice. Singurul care nu s-a făcut încă public este cel semnat cu mine și liderii din Valea Jiului și care s-a făcut într-un singur exemplar, nu există o copie la Guvern și este pus într-un loc sigur de mine. Ceea ce este de remarcat la Acordul de la Cozia, care se află la mine, este faptul că el a fost scris pe partea economică de însuși ministrul de Finanțe, Decebal Traian Remeș, iar în partea a doua chiar de Radu Vasile. Am rămas stupefiat când l-am auzit pe Radu Vasile cu câtă nonșalanță minte, spunând că el nu a scris nimic în Acordul de la Cozia… Nu am discutat cu Radu Vasile punerea mea în libertate pentru că eram liber și nu aveam niciun motiv atunci să mă tem că voi fi arestat, iar dacă eram, mai fusesem. Când mi-am asumat responsabilitățile de lider de sindicat, mi le-am asumat pe toate, deci și pe acestea. Ceea ce mă surprinde este motivul pentru care Radu Vasile este atât de preocupat să recupereze Acordul de la Cozia aflat la mine, din informațiile mele, propunându-i lui Savu Vasile, președintele interimar al Ligii din Valea Jiului, un miliard de lei și un post de deputat pe listele PNȚCD, încă de pe vremea când era încă premier și făcea parte din PNȚCD. Savu Vasile a venit la mine la Jilava cu o adresă oficială pe care o am și acum, cerându-mi Acordul de la Cozia, nici mai mult, nici mai puțin decât în original, o copie era insuficientă! Bineînțeles că mi-am dat seama imediat de intenția lui Savu și nu i-am dat Acordul de la Cozia.

 

Chiar dacă nu cunoaștem conținutul „Acordului de la Cozia“, rațiunea ne spune că, dacă acesta ar fi cuprins informații incriminatoare la adresa guvernului sau date care să-i folosească lui Miron Cozma pentru a scăpa de condamnare sau pentru a-și diminua pedeapsa primită în urma faptelor comise în timpul mineriadei de la Costești, în mod sigur el s-ar fi folosit de documentul respectiv. Or, până acum acest lucru nu s-a întâmplat, iar procesul mineriadei de la Costești a fost deja finalizat. După acordul de la Cozia minerii s-au întors în Valea Jiului iar situația a intrat într-o oarecare acalmie. Întoarcerea la Petroșani a însemnat un mare triumf pentru Cozma și minerii din Vale. Populația i-a aclamat îndelung pe mineri, întoarcerea acestora acasă fiind primită cu frenezie și exaltare. Evenimentele din timpul mineriadei de la Costești fuseseră urmărite cu sufletul la gură de populația Văii, fapt de înțeles dacă amintim că, la acea vreme, peste 80 la sută din această populație avea cel puțin un membru al familiei lucrător în industria minieră sau dependent într-un fel sau altul de minerit. Evenimentele acestei mineriade au înfierbântat până și spiritul copiilor care au inventat un nou joc: Jandarmii și minerii, unul dintre personajele-cheie ale jocului fiind Miron Cozma. Finalul acesta nu putea să rămână neexploatat de presă, inclusiv cea internațională: „Liderul minerilor a fost primit în triumf la întoarcerea în orașul Petroșani. Manifestările de bucurie s-au prelungit până târziu în noapte. Cozma a rostit un discurs improvizat în fața celor veniți să-l aclame. «Le-am demonstrat că suntem puternici și că știm să ne apărăm drepturile». Liderul minerilor a afirmat că guvernul a promis că va aloca 200 de milioane de dolari companiei tutelare a minelor sub forma unui împrumut din partea Uniunii Europene. Existența acestui ajutor nu a fost confirmată din surse independente.167“ Savurarea victoriei avea să fie de scurtă durată pentru mineri. La nici o lună de la evenimentele de la Costești avea să se declanșeze a șasea și ultima mineriadă. (va urma)

(Din volumul „Mineriadele între manipulare și conștiință muncitorească”, Ed. „Curtea veche”, București, 2007)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.