PREAMBULUL MINERIADEI A ȘASEA

Mineriada de la Costești nu a adus nicio schimbare în starea de fapt dinaintea declanșării ei. Tensiunile de la Liga Sindicatelor Miniere au rămas la același nivel, ba chiar au crescut în intensitate, fiind provocate și de accesele de orgoliu ale lui Cozma care nu s-a ferit să facă public declarații bombastice: „Eu sunt conducătorul acestei zone!”, „Pe mine nu mă învață nimeni minerit!” Cu toate astea, Miron Cozma se găsea într-o situație nu tocmai fericită. Relația cu guvernul, departe de a se fi decongestionat, devenise mai problematică. Spectrul condamnării pentru mineriada din 1991 devenea iminent, pe zi ce trecea. Starea de spirit a minerilor era și ea tot mai tensionată. Aceștia aveau să constate că promisiunile făcute de Cozma în urma acordului de la Cozia erau departe de a se fi realizat. În afară de amânarea închiderii celor două exploatări miniere: EM Dâlja și EM Bărbăteni, nicio altă promisiune din acordul de la Cozia nu a devenit realitate. Pe de altă parte, disponibilizații care participaseră și ei la evenimentele din timpul mineriadei de la Costești, ademeniți de Cozma cu crearea de noi locuri de muncă, cereau acum să le fie onorate promisiunile. Bineînțeles, Miron Cozma nu avea nici mijloacele, nici competența necesare să realizeze toate aceste lucruri și mai ales într-un timp atât de scurt. Astfel, deși câștigase o mare notorietate după a cincea mineriadă, situația nou creată amenința să-i deterioreze „liderului maxim” imaginea în rândul minerilor într-un timp foarte scurt. Miron Cozma știa că trebuie să acționeze pentru a amenda această situație, și anume în felul său: „9 februarie 1999. Liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a anunțat începerea unei noi greve săptămâna viitoare, îndreptată împotriva companiei miniere locale, care nu a reînnoit contractele colective de muncă. Cozma a adăugat că sindicatele pe care le conduce au acceptat închiderea minelor în conformitate cu acordul încheiat, cu două săptămâni în urmă, cu premierul Radu Vasile. „Problema era că minele trecute pe lista lui Miron Cozma pentru a fi închise aveau să se dovedească fictive:

 

Miron Cozma a promis o reducere a cheltuielilor bugetare în schimbul unor sume de bani de la Radu Vasile, urmând să fie închise mai multe mine. Aici apare însă marea surpriză. Cozma și-a dat acceptul, dar, când a fost să întocmească lista neagră, a început să scoată din burtă mină după mină. Așa se face că, din 19 exploatări miniere listate, doar una — Dâlja — exista în realitate… Numărând rapid în minte, Miron Cozma a găsit 19 mine de închis în Valea Jiului, pentru care s-au alocat peste 283 miliarde de lei de la buget (această Hotărâre de Guvern cu nr. 493 a fost publicată și în Monitorul Oficial nr. 284/22.06.2000). Însă la întocmirea hârtiilor oficiale s-a constatat că cele 19 mine nu mai ieșeau la număr. Cozma alcătuise o listă conținând o serie de mine de care nimeni nu auzise vreodată sau care nu mai erau în exploatare de zeci de ani. Lista lui Cozma cuprindea următoarele 19 mine: Bărbăteni-Vest, Aninoasa-Sud, Livezeni-Sud, Paroșeni-Nord, Proboi, Victoria, Lonea 1, Valea Arsului, Lupeni-Sud, Lonea 3, Petrila-Est, Uricani 5-Est, Uricani 5-Vest, Carolina, Ileana, Firizoni, Taia, Dâlja.

 

Majoritatea toponimelor de mai sus reprezintă exploatări părăsite de multă vreme (Petrila-Est, Livezeni-Sud), puțuri ale unor mine existente (Carolina, Ileana, Victoria, Uricani 5-Vest), precizări ad-hoc de puncte cardinale sau numerice la numele unor mine existente în Vale (Bărbăteni-Vest, Aninoasa-Sud, Paroșeni-Nord, Lonea 1), denumiri ale unor locuri sau cătune din Valea Jiului unde în general există câte un puț de mină (Valea Arsului, Firizoni, Taia), sau nume inventate fără nicio legătură cu Valea Jiului (Proboi). Până la aflarea conținutului Acordului de la Cozia nu vom ști niciodată dacă premierul Radu Vasile nu a adoptat și el aceeași tactică în relația cu minerii. Altfel nu ne-am putea explica cum, după negocierile de la Cozia, salariile minerilor au fost mai mici chiar decât cele obținute în urma unor negocieri anterioare. Probabil că acest climat de neîncredere dintre cele două părți a contribuit și el la declanșarea ultimei mineriade. Totuși, începerea ostilităților s-a datorat unui eveniment punctual: decizia autorităților de a pune în aplicare de urgență hotărârea instanțelor judecătorești privind condamnarea lui Miron Cozma la 18 ani închisoare: „15 februarie 1999. Curtea Supremă de Justiție a României l-a condamnat pe Miron Cozma la 18 ani de închisoare pe baza unor acuzații legate de revoltele minerești din 1991 care au dus la căderea guvernului, concret, pentru atingere adusă autorității statului și deținere ilegală de arme.170” Asemenea decizie emisă la un timp atât de scurt de la Pacea de la Cozia evidenția hotărârea autorităților de a rezolva problema Miron Cozma. Privind lucrurile din prisma acestor fapte, observația analistului Pavel Câmpeanu, despre momentele ianuarie 1999 și fe- bruarie 1999, este întemeiată: „În termeni legali, ciocnirile de la Costești și cele de la Stoenești sunt cu desăvârșire separate. Prin proximitatea temporală, prin continuitatea actorilor și prin reiterarea procedurilor, acțiunea minerilor din ianuarie 1999 nu are drept epilog acordul de la Cozia, ci arestarea lui Miron Cozma.171” Propriu-zis, așa cum am arătat, mineriada de la Costești lăsase lucrurile în „coadă de pește”, astfel încât finalizarea scenariului se anunța într-un viitor nu foarte îndepărtat. În Vale, toți cei care îl cunoșteau pe Miron Cozma erau conștienți că liderul minerilor nu va accepta hotărârea judecătorească cu resemnare. Reporterii străini prezenți la Petroșani deja relatau pentru agențiile lor felul în care se inflamase din nou situația la Petroșani: „16 februarie, Târgu-Jiu. «Dacă trebuie să mergem la București, vom merge!», a declarat Cozma. «Numai că de data asta vom merge drept la țintă!» Președintele Constantinescu a dat ordin ca Miron Cozma să fie oprit și arestat dacă încearcă să treacă frontiera. Dar liderul ortacilor nici nu se gândește la așa ceva.172” În general, nu trebuia să fii analist politic pentru a înțelege că lucrurile aveau să ia din nou o turnură explozivă și violentă, așa cum bine observa și sociologul petroșenean Valentin Fulger: „Chiar și pentru cei mai sceptici și mai obiectivi analiști ai situației, graba cu care s-a soluționat o problemă care se tergiversa de opt ani a fost de natură să ridice mari semne de întrebare cu privire la independența actului de justiție. Se putea subînțelege că Miron Cozma nu se va supune acestui verdict și că va proceda din nou la acțiuni extreme. Imediat după aflarea sentinței, liderul LSMVJ a organizat un periplu sindical la toate exploatările din Valea Jiului, și a încercat să mobilizeze din nou oamenii, dând situației o conotație sindicală, motivând chemarea la grevă generală prin aceea că guvernul nu și-a onorat promisiunile făcute lui Cozma. Liderul minerilor din Valea Jiului demonstrează încă o dată capacitatea de mobilizare de care dispunea în acel moment reușind să adune peste 4 000 de sindicaliști cu care va începe cea de-a șasea și ultima mineriadă.

rateze cu maximă severitate mișcarea minerilor și să răspundă cu hotărâre la acțiunile întreprinse de protestatari: „16 februarie 1999. A fost eliberat un mandat de arestare pe numele lui Miron Cozma, în urma hotărârii Curții Supreme. Mii de mineri s-au adunat în jurul liderului Cozma în ciuda declarației ministrului de Interne, Constantin Dudu Ionescu, care a spus că nu va îngădui repetarea marșului violent către București din urmă cu două săptămâni. 5 000 de mineri au venit cu autobuzele la Târgu-Jiu. «Murim, luptăm, pe Cozma-l apărăm!» era deviza în virtutea căreia minerii s-au îmbarcat în circa 120 de vehicule pentru a se îndrepta spre capitala României. Cozma consideră hotărârea judecătorească ilegală, dictată de interese politice.174” În rechizitoriul realizat pe baza probelor în procesul Stoenești de mai târziu, se arată care au fost cu exactitate acțiunile lui Cozma înainte de mineriada propriu-zisă:

 

(...) Miron Cozma, după ce a aflat că a fost condamnat de Curtea Supremă de Justiție la 18 ani de detenție, pentru mineriada din septembrie 1991, a organizat, în calitate de președinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, o acțiune, astfel încât minerii să-i împiedice pe polițiști să pună în executare mandatul de arestare emis pe numele său. Concret, pe 15 februarie 1999, dată la care Curtea Supremă a dat sentința în cazul privind mineriada din 1991, Cozma i-a contactat telefonic pe liderii de la exploatările miniere, solicitându-le să-i oprească pe minerii din schimbul trei să intre în subteran, întrucât vrea să le comunice ceva. Totodată, el le-a cerut liderilor să-i aducă pe minerii din schimburile unu și doi în curtea Companiei Naționale a Huilei Petroșani. „Inculpații Cozma, Beja, Casapu și Loiș erau conștienți de faptul că întreaga acțiune ce urma să se desfășoare în cursul deplasării minerilor la București se situa în afara cadrului legal al conflictului de muncă reglementat de Legea 15/1991 și, drept urmare, au prevăzut intervenția forțelor de ordine în vederea stopării acestor manifestări și posibilele confruntări violente cu acestea”, se arată în rechizitoriu. Toți cei patru au coor- donat și condus coloana de susținători ai lui Cozma. În permanență, Cozma a fost ascuns și protejat de un grup de mineri. El a fost cel care a stabilit traseul coloanei de mașini cu mineri, se arată în rechizitoriu.

 

Vom vedea în continuare care au fost împrejurările și motivațiile plecării la drum în această ultimă aventură minerească a câtorva dintre participanții la ea.

La a doua mineriadă din 1999 s-a plecat ca să fie sprijinit Cozma, căci deja el fusese condamnat. Această mineriadă era pentru sprijinul lui Cozma, nicidecum pentru drepturile minerilor, ci mai mult pentru a forța mâna guvernului vizavi de persoana acestuia. Dar fațada erau bineînțeles revendicările. Ni se zisese de la început că mergem ca să-l apăram pe Miron Cozma. Mai erau și unii care au plecat pur și simplu dintr-un simplu impuls. Au văzut că pleacă ceilalți și au plecat și ei; iar alții, care au venit mai la urmă, au crezut poate că se pleacă pentru revendicări. Dar cei care îndemnau oamenii, în speță Beja, ne-a zis că mergem să-l ajutăm pe Cozma. Totuși, mult mai puțini au plecat de data aceasta. Nu fiindcă nu l-ar fi sprijinit pe Cozma, deoarece lor le plăcea tipul de lider dur, de genul lui Cozma, dar le-a fost frică. Totuși, nu era o mineriadă menită să susțină drepturile lor și de aceea nici nu prea avea justificare. Cei care au plecat să-l susțină pe Cozma s-au gândit că merg la București și fac demonstrații în fața sediului Guvernului ca să facă presiuni pentru a i se reduce pedeapsa la minimum sau să i-o anuleze. (Marian Holban — lider sindical la EM Paroșeni)

Unii dintre mineri participau la această mineriadă cu convingerea că nu s-a respectat protocolul de la Cozia.

Oamenii s-au dus la această mineriadă fiindcă nu se respectase protocolul din ianuarie de la Cozia. Când am fost să ne luăm salariile am văzut că erau aproape la fel ca înainte. Se zicea că se vor mări salariile cu 25 sau 35% și de fapt nu ni s-a dat nici 10%, pe care i-am fi obținut și stând acasă fără să suferim de frig, foame și de pe urma gazelor. ªi atunci, tot așa, ne-au luat de la muncă. Era Beja afară și ne-a zis: „Băi, fraților, Lupeniul deja s-a adunat, la fel și Vulcanul, haideți să mergem și noi.” ªi apoi, când am plecat de la Paroșeni, nu s-au mai adunat la Petroșani, ci ne-au dus direct la Sadu. Acolo era strânsă toată gașca. De fapt, numai cei din Vale erau. Cei de la lignit auzisem că așteaptă la Târgu-Jiu. La Sadu ne-am întâlnit cu liderii celor de la compania lignitului care ziceau și ei că nu se mai poate cu minciuna și cu toate astea. Iar ei ne-au spus că se va ține un miting la Târgu-Jiu și apoi ne unim cu oamenii lor. Dintre aceștia unii au venit, restul au dat din umeri. Multe mașini au venit mai apoi pe urmele noastre, altele decât cele care au fost inițial, astfel că am fost mai mulți decât plecasem din Petroșani. Așa am plecat mai departe, imediat după ce s-a terminat mitingul. (C.M. — lăcătuș la EM Paroșeni)

În fine, a existat o a treia categorie de mineri care nu aveau habar de scopul exact al acestei mineriade. Așadar, deși Cozma se baza pe un nucleu dur de ortaci fideli, gata să îl apere cu orice preț: „Murim, luptăm/ Pe Cozma îl apărăm!”, cea mai mare parte dintre mineri nu știau ce se va întâmpla, ei crezând că este vorba despre apărarea drepturilor sindicale minerești sau despre o simplă demonstrație la Petroșani.

La schimbul I, înainte de a intra în mină s-a creat așa o agitație printre mineri că: „de ce vor să-l aresteze pe Cozma, de ce îi dau o pedeapsă așa de mare, etc”. Cine a creat această agitație, nu știu. Eu de obicei merg la mină cu ultimul autobuz așa că, atunci când am ajuns acolo, agitația era deja creată. Așa că nu m-am mai dus să mă schimb în haine de muncă și, propriu-zis, nu s-a mai dus nimeni dintre cei care trebuiau să intre în schimbul I. Când am plecat de la mină, cu autobuzele, noi am crezut că vom merge tot la Petroșani să demonstrăm în fața Companiei Huilei. De fapt, așa ni s-a și spus, că mergem la Petroșani.

Cu gândul acesta am urcat în autobuze, dar, când colo, autobuzele, când au ajuns la intersecția de la Livezeni, în loc să facă stânga pentru Petroșani, au cotit-o spre Defileu. Eu nu am știut absolut deloc de această manevră și de aceea am fost foarte surprins. În prima fază am crezut totuși că fac această mișcare ca să îi sperie un pic pe guvernanți. Dar nu a fost vorba despre așa ceva. Asta era la schimbul I, în jurul orei 6-7 dimineața. Am fost lăsați în Sadu, chiar la intrarea în oraș, zicându-ni-se că autobuzele trebuie să meargă după alți mineri. Noi am stat acolo până pe la 1-1,30 după-amiaza, dar nimic, niciun autobuz nu a mai revenit. Ne-am gândit să ne întoarcem chiar înapoi, dar nu aveam cu ce, nici la ocazie nu te lua nimeni, fiindcă eram prea mulți. Fiind frig, am intrat în barurile din împrejurimi, am mai jucat cărți, timpul trecea greu. Totuși, în acel moment, habar nu aveam de fapt ce va urma. Pe la trei abia au început să vină autobuzele cu alți mineri (de fapt, cu cei din schimbul II). Venind acestea, noi am urcat în ele cu toții și am ajuns în felul acesta până la Târgu-Jiu. Acolo a fost un pic de zarvă în fața Prefecturii, legată de problema lui Miron Cozma, și de pedeapsa prea mare, de 18 ani, care i s-a dat. Scandalul acesta era creat de mineri, dar, să fiu sincer, pe Cozma nu am reușit să-l văd. Dar acolo nu am stat mult, doar o jumătate de oră, cel mult. Apoi, minerii s-au urcat iar în autobuze și am plecat mai departe. După aceea întreaga coloană de mașini cu mineri a plecat mai departe, trecând pe la Motru ca să racoleze alți mineri de la Compania Lignitului Oltenia. Dar manevra nu a reușit fiindcă, în final niciun miner de acolo nu a venit cu noi. Liderii noștrii au crezut probabil că îi vor lămuri să vină cu autobuzele lor fiindcă ale noastre erau deja pline. Toate acestea s-au petrecut seara, în jurul orei șapte. După aceea am mers mai departe, oprindu-ne numai la o stație PECO pentru alimentarea autobuzelor. (C.V. — lăcătuș EM Vulcan)

 

(Din volumul „Mineriadele între manipulare și conștiință muncitorească”, Ed. „Curtea veche”, București, 2007)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.