13.01.2021,  20:56:02 | 1 comentariu | 228 vizualizari
Două zile din cele 3.000 ale „Ziarului Văii Jiului”
de Marian BOBOC

• Câteva file dintr-un jurnal incomplet la închiderea ediţiei

Marţi. 5 ianuarie 2010

Am scris foarte puţin la documentarul cu atacul terorist asupra comunistului Mujic. Mă enervează că nu pot să scriu mai mult la documentarele mele.  Fragmentarea asta continuă, specifică unei redacţii, mă ţine din scris. Cătălin a fost pe la 11, apoi la radio. M-am întâlnit cu Alin Rus. Am vorbit despre plagiator. Ne-am amuzat copios. Alina îmi scrie pe mess că au plecat două maşini de salvare şi una a SMURD-ului. Ca de obicei, nu am pe cine să trimit. Ea crede că sunt nervos. Nervos nu, dar puţin nemulţumit da. Într-un fel, suntem un unicat în lumea presei: o redacţie fără nici un jurnalist de teren în... redacţie.
În ediţia de azi, am lansat sloganul „Daţi un leu, o sută, o mie/ Pentru Catedrala Sfântul Ilie!”. Pe seară, vine Mihai. Îi arăt infecţia de carte a securistului de E.E. Jegosul ăsta preia toate infecţiile plagiatorului. Azi, am mai vorbit şi cu brigadierul (acum pensionar) Minuţ. Mi-a amintit de cartea cu explozia de la Livezeni. I-o voi dărui lui şi prietenului său, Rădeanu, zilele acestea. Mă bucur când ştiu că o carte despre o tragedie minieră chiar ajunge în mâinile minerilor.
Ediţia de mâine e subţire rău. Parcă se şi „vede” prin ea. Ghiţă îmi trimite un material în care o acuză pe directoarea Mateescu de la spitalul din Vulcan că-şi spală rufele proprii la spital, de afaceri cu... cartofi, însoţit, bineînţeles, şi de fotografiile vilei de pe Bilugu. În fine, nu l-am publicat. Prea părea scris după dictarea lui Lungu&Vlad şi prea era plin doar de supoziţii („se pare că”). Ceea ce nu îi stă în condei lui Ghiţă, care este un bun jurnalist de teren, poate cel mai bun, dar şi de... pix.
Azi, am făcut pagina 9, de cultură, cu un eseu despre „graiul” momârlanilor din superbul volum, Satul de la capătul vremii, al lui Ioan Lascu. Mi-a mai rămas şi pe joi. E bine.
Tot azi am vorbit şi cu Ion. E la fel de jovial şi prietenos. Trecerea în noul an nu l-a schimbat deloc.
Acum, la închiderea ediţiei, îmi dau seama că am uitat să programez în ziar calupul „publicitar” cu ridicarea Catedralei Sf. Ilie. Poate mă iartă bunul Dumnezeu, că nu a fost, zău, cu intenţie.
Şi astăzi a fost o zi redacţională atonă, deloc atractivă, cu materiale fade. Când am citit în titlul unui articol Azi începe şcoala! am avut senzaţia că m-am întors brusc în timp, în vremea când lucram la cotidianul Matinal, unde S., un ziarist slab și s.., tot ştiri „bombă” de astea dădea: a început, s-a încheiat şcoala, încep ori se sfârşesc tezele! Şi, culmea, comuniştii din Petroşani îl recunosc de ziarist. Dar dacă studiezi colecţia Steagul Roşu, Zori Noi ori Matinal niciun articol nu-l legitimează ca ziarist.
Aşteptăm pagina 1, pe care o scrie Docea. Ediţia e gata de mult. Aşteptările astea după articolul lui Cătă, e drept că întotdeauna „pizdos” şi care salvează „ruşinea„ din interiorul ziarului, îmi readuc în minte o întâmplate cu nea Costică Iovănescu, fie iertat! Lucram la săptămânalul Atac în Valea Jiului. Nea Costică ne era şef. Întrucât, am încheiat ediţia, la ora, 19,09, o oră bună. Voi povesti în altă zi întâmplarea cu nea Costică. Azi, era să uit, a fost şi eclipsă. Loredana, de la sport, s-a uitat, şi pe urmă au durut-o ochii. Se vede că e de la rubrica sport, sărăcuţa...

Miercuri. 6 ianuarie 2010

De dimineaţă, fostul arbitru Ion Danciu, un obişnuit al redacţiei, îmi cere un pahar. Mi-l spală şi mi-l umple cu un whisky de calitate. Îmi spune conspirativ parcă „azi împlinesc 59 de ani”. Ştiindu-l un amator de istorii ale Văii, îl cadorisesc cu un volum din Prăvălia cu istorii.
Mă sună Ana. Îmi spune că nu-i merge netul, dar ar avea subiecte interesante. Îi spun că va merge Marcel la Vulcan cu un stick, ca să preia „marfa”. Îi sugerez să facă o anchetă pe tema înjuratei noi legi a învăţământului.
Corneliu mă sună şi-mi spune că merge la control, cu „infecţia aia” şi că-mi va da materialele mai târziu decât de obicei.
Vorbesc la telefon cu Costel. Îmi spune că e pe la Vâlcea. Vine de la Bucureşti, unde a fost să-l susţină pe liderul său de partid, Vadim Tudor. Îl întreb dacă l-a apărat. Îmi răspunde râzând: „Cu pieptul gol!”. Îmi spune că ne întâlnim diseară. La finalul oricărei discuţii telefonice, Costel spune „bine, ne vedem când ajung”. Bineînţeles, în 99% din cazuri uită...   
Tiberiu Jitea, preşedintele de la organizaţia PSD nr. 5 (sau 3…), intră. Îmi spune să merg duminică la Baru-Mare, la lansarea candidatului… liberal, cu care e prieten. Îi spun că nu pot, deoarece duminică fac ziarul de luni. Insistă. În cele din urmă, i l-am recomandat pe Corneliu, ca fiind un „ziarist bun şi pe de-asupra şi vecin cu tine, Tibi”. Tibi are un stil uneori agasant, de care, rareori, își dă seama. Tot el, vede în ziar publicitatea electorală a lui Răducanu, de la PDL, şi îmi spune: „Văd că voi îl susţineţi pe Răducanu!”. Îi spun că lumea se mişcă... 
Dr. Popescu vine cu un plic pe care îl plasează lui Cătălin. În plic, o delaţiune anonimă a unui „grup de pensionari” la adresa preşedintelui Asociaţiei Pensionarilor Petroşani. Cum cercetez epoca 1944-1949, în care delaţiunile şi demascările au atins apogeul, mi se pare că, prin delaţiunea grupată a pensionarilor anonimi, mă reîntorc brusc în timp.
Ovidiu P., fotograf şi meşter în chei, ne vizitează. Îi face cadou lui Cătă o insignă-cheie, şi mie o insignă-pană. Cătă spune cu umor și subînțeles: „Cred că ăştia mai vor să vadă, din când în când, dacă mai suntem în viaţă”. Ovidiu îmi spune că tot o pană i-a făcut cadou şi recent răposatului Mircea Andraş. Îi mulţumesc şi îi spun că sper să nu am prea curând soarta lui Mircea. Că nu mă grăbesc.
Mă sună un tânăr şi-mi cere o carte cu Prăvălia...
După-amiaza vine taică-su, nea Feri, un om cumsecade, şi cumpără două. Îi ofer şi lui ca bonus o carte cu explozia de la Mina Livezeni.
Ziarul începe să se mai dezmorţească, dar tot nu e ceea ce ar trebui. Greu se mai trezeşte din beţia sărbătorilor de iarnă ziaristul român.
Tot azi am vorbit cu Ghiţă. S-a jurat că nu ăia de la Lupeni i-au comandat articolul pe care nu l-am programat cu directoarea spitalului de la Vulcan. Am convenit că nu are rost să mai adăstăm asupra acestui plicticos şi clasat subiect.
Am avansat în scrierea documentarului meu. Sunt relativ mulţumit, deşi nu ştiu dacă va fi gata pentru primul număr din acest an al Prăvăliei cu istorii, care ar trebui să apară poimâine, vineri, de Sf. Ion.
Astăzi m-a sunat şi V.. O să-l sun mâine, să văd ce a vrut. O să-l rog să scrie, chiar dacă mai rar, despre cărţi şi autori din Valea Jiului.
Ora închiderii ediţiei: 19,30. 


Comentarii articol (1 )

#1 Ioan14.01.2021,  07:29:45
La mulți ani și mai multe ediția păcat ca nu pot ajuta mai mult, no probleme fiecare.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter