14.01.2021,  22:36:12 | 0 comentarii | 195 vizualizari
Alin Rus vă prezintă a șasea mineriadă: Mineriada de la Stoenești - 16-17 februarie 1999 (VI)
de Ziarul Vaii Jiului

AMINTIRI DE LA MINERIADA A ȘASEA. DESFĂȘURAREA EVENIMENTELOR

Au luat oamenii cu ei și multă băutură… de data asta chiar era foarte multă băutură. Cele mai multe autobuze au plecat din fața Companiei. Acolo s-a zis de mai multe ori: „Mergem să-l salvăm pe Cozma!”

Unele autobuze, cum au fost cele de la mina Paroșeni, nici nu au mai plecat de la Companie, ci au plecat direct de pe Defileu. Au pornit în grabă pentru a ieși din Defileu ca să nu se mai blocheze Defileul încă o dată. (...) De data aceasta nu s-a plecat deodată, ci se formau grupuri. Erau autobuze iar liderii stăteau și se uitau: „S-a încărcat o mașină, să-i dăm drumul! S-a mai încărcat una, să plece!”

Totuși, lumea nu s-a mai înghesuit ca înainte. Și nu plecau mașini decât cu oameni cât numărul de locuri. Ni s-au dat suplimente de la cantină și am plecat! Eu am ajuns cu mașina la Motru, acolo a oprit mașina prima dată ca să ne aprovizionăm: apă și alcool în primul rând. Așa s-a ajuns la Ișalnița, lângă Craiova, unde ne aștepta primul baraj. Acolo am trecut repede, chiar foarte repede. Au fost bătuți. Erau doar niște jandarmi. S-au opus ei cât s-au opus, dar nu foarte mult. Noi când am văzut, am zis: „Bă, ce ușor a fost, păi ăștia au fost nimic!” Dar, de fapt era o capcană! Între timp veneau tot felul de informații contradictorii: unii ziceau să mergem spre Vâlcea iarăși, alții să mergem spre Stoenești, erau tot felul de opinii. În fața noastră era Beja cu un Aro și conducea coloana de mașini, cel puțin așa știam eu atunci. Am ajuns până la urmă la locul cu clinciul; era deja spre amurg cam pe la 5.00 sau 5.30. Acolo am văzut primele mașini distruse, bătălia era deja în toi. Am vrut atunci să ne întoarcem, dar nu mai aveam unde. În spatele nostru veneau mai multe mașini de jandarmi. Noi am fost ultima coloană care am ajuns acolo. A fost o bătălie în toată regula. La început minerii au opus ceva rezistență, dar apoi au început să fugă în toate părțile. Ne-au spart și geamurile de la mașini, ni le-au spart cu bâtele. Iar roțile le-au spart cu un dispozitiv special pentru așa ceva care se învârtea și avea multe cuie. Au fost bătuți și șoferi… șoferi nevinovați care nici măcar nu erau angajați în cadrul exploatărilor miniere, ci doar le deservesc pe acestea. Dar au fost bătuți rău în special minerii. Aceștia până la urmă s-au dispersat fugind pe câmp. (Marian Holban — lider sindical la EM Paroșeni)

Am fost în schimb de noapte și am vrut să mă retrag acasă cu tot cu autobuz, dar… când am ajuns acasă cu mașina pentru ultima cursă, erau niște mineri la mina Paroșeni strânși în grupuri și zbierau: „Vrem la Petroșani la Regie!” I-am dus acolo deci. Și acolo s-au încins spiritele: „Nu pleci niciunde, îmi spuneau, stai aici cu noi”, asta fiindcă eu tot vroiam să mă întorc acasă. După aceea am fost noaptea de serviciu; dimineața trebuia să ies din șut să vin acasă și am apucat doar să mai trec pe la domiciliu ca să-i spun soției că plec, fiindcă mi s-a dat acest ordin de la superiorii ierarhici. S-a mers la Regie și acolo am stat o oră, două, poate mai mult. Până la urmă am plecat spre Sadu. La Sadu a fost o oprire, ceva manifestații, eu nici nu știu prea bine, fiindcă stăteam în mașină. La Târgu-Jiu s-a stat iarăși ca să se facă joncțiunea cu minerii din Gorj. Mai era și un coleg de-al meu cu mașina și eu i-am spus: „Hai, bă, să ne întoarcem cumva acasă, cât sunt ăștia coborâți!” Totuși nu am reușit pentru că erau prea mulți mineri pe acolo. Nici nu puteai să te întorci că era coloana mare. Am ajuns astfel la Craiova. Înainte de Craiova, la Ișalnița, a fost un baraj peste care minerii au trecut ușor…Cei din mașina mea au fost și ei să ajute la spargerea barajului. În orice caz, când au venit de acolo minerii erau entuziasmați. Și vroiau acum să meargă spre București. La Craiova, cei care erau în față și dirijau coloana erau nehotărâți pe unde să meargă. Au încercat să meargă întâi pe la Pitești, dar apoi au luat-o pe partea cealaltă, spre Caracal, și noi, bineînțeles, i-am urmat. Liderii erau în față cu mașini mici.

În autobuze erau doar mineri. Și la mine în mașină erau numai mineri și niciun lider. Din câte îmi amintesc doar șapte-opt mineri stăteau în picioare iar restul ședeau, deci autobuzele nu erau nici pe departe așa de ticsite ca la Costești. Așa cum auzisem, Cozma era mai în față într-un autobuz, dar nu pot să știu sigur… Înainte de Craiova am stat un sfert de oră sau poate mai mult. După aceea am plecat mai departe până am ajuns la locul cu pricina. Coloana avea vreo 500 de metri, poate chiar mai mult. La un moment dat am auzit: „Baraj de poliție!” A venit acolo și Cozma cu Beja cred și a zis: „Toată lumea jos! Veniți, băieți, că sunt baraje și trebuie să mergem acolo în față!” Era și o beznă groaznică. Când am stins farurile nu se mai vedea nimic. Toată lumea a coborât din mașină și s-au dus acolo în față la 500-800 de metri unde era barajul. După ce ei au coborât s-a făcut liniște și eu m-am întins pe scaun, fiind bucuros că pot să mă mai odihnesc un pic. Trecuseră vreo 10-15 minute, căci nu am reușit încă să adorm, când a venit să bată la mine la geam un coleg tot șofer: „Hai, mă, repede că ăștia vin din spate și ne sparg mașinile!” Mie nu mi-a venit să cred și i-am zis: „Du-te, mă, vezi-ți de treabă!” Dar era adevărat, o unitate de jandarmi mascați a venit din spate, în timp ce în față se dădeau lupte la baraj, și au început să spargă la mașini. Mașinile erau sparte ca să le facă indisponibile, pentru a nu mai avea minerii cu ce pleca în caz că s-ar fi întors. Dar le-au spart și geamurile… Colegul meu care mi-a bătut în geam a plecat și nu au trecut cinci minute că aud: „trosc, bonc, bonc!” „Măi, ce să fie?!?”, îmi zic. Și m-am ridicat în picioare. Erau în jurul autobuzului numai trupe DIAS, toți îmbrăcați în negru. Și atunci am strigat la ei: „Ce faceți, mă, ați înnebunit?” Ei, în momentul acela am văzut un militar DIAS cu pușca îndreptată spre mine, care a și tras. Erau niște gloanțe speciale de fier îmbrăcate în ceva textolit, așa cum aveam să văd pe urmă. Glonțul a trecut prin parbriz și… norocul meu a fost că am reușit să mă întorc cu spatele. Glonțul a trecut prin parbriz, prin paltonul pe care îl aveam pe mine și mi s-a oprit în spate. Atunci nu am realizat căci tocmai urcaseră niște militari în autobuz și eu am crezut că mi-a dat cu bastonul. Dar de fapt era glonț. Apoi, altul mi-a tras un alt glonț în piept. Când au intrat, ei m-au și prins și mi-au dat cu bastoanele și cu pumnii până nu am mai putut. Apoi, unul mi-a dat un pumn de m-am rostogolit într-un șanț. Abia în momentul acela un șef de-a lor le-a zis: „Gata, în acesta nu mai dați că-i ajunge!” Apoi mi-a zis: „Hai, du-te, du-te cât vezi cu ochii, numai pleacă de aici!” Așa că eu m-am retras într-o casă de țărani. Aceștia m-au ajutat cum au putut și m-au întins pe un pat. Iar un copil de al țăranului mi-a zis: „Nenea, cât sânge aveți pe spate!” Atunci m-am uitat și eu mai atent și am văzut că eram plin de sânge… Țăranii erau speriați, fiindcă înainte de venirea noastră casele lor fuseseră evacuate și de-o parte și de alta a drumului iar unele trupe DIAS se ascundeau pe acolo. După aceea am stat puțin la acel om în casă, apoi mi-am amintit că nu am actele și am mers la autobuz să mi le iau. Le-am luat, apoi m-am întors. Bine că le-am luat, căci peste o jumătate de oră a venit o trupă de jandarmi care a golit tot autobuzul. Mi-au luat atunci și lada de scule și tot ce aveam bun în mașină. În final, a venit o mașină care m-a dus și pe mine la spital la Drăgănești. Acolo mi s-au oferit primele îngrijiri și mi s-a pus și primul diagnostic: plagă prin împușcare. Am ajuns la Petroșani la spital și apoi la Vulcan unde doctorul nu vroia nicicum să-mi scrie diagnosticul. Și încă i-a spus soției mele: „Vai, doamnă, nu pot să scriu plagă prin împușcare!” „Dar ce o să scrieți?” l-a întrebat ea. „Păi o să scriu: în urma revoltei sociale.” Atunci ea s-a enervat și i-a spus: „Dar ce, domnule, acesta-i diagnostic? Că nu revolta socială i-a făcut plagă la bărbatul meu.”

Dar, până la urmă așa a și rămas scris: „plagă datorată revoltei sociale”. (va urma)

(Din volumul „Mineriadele între manipulare și conștiință muncitorească”, Ed. „Curtea veche”, București, 2007)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter