|
23.11.2011, 21:54:23 | 0 comentarii | 589 vizualizari
Din nou în biserici, / Cele 66 de icoane furate
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
După ce au recuperat de la infractori 66 de icoane ortodoxe pe lemn şi sticlă, sustrase din opt biserici ortodoxe din judeţele Hunedoara, Vâlcea şi Mureş, poliţiştii au redat aceste bunuri de patrimoniu bisericii. Ieri, la Deva, s-a făcut o predare pu-blică a acestor icoane.
În perioada august - septembrie 2011, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la comiterea a şase spargeri de biserici din lemn monument istoric, situate pe raza judeţelor Hunedoara, Mureş şi Vâlcea, reclamându-se sustragerea a 102 icoane vechi, pictate pe lemn şi sticlă, susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional.
În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de poliţiştii de la compartimentul de profil din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (I.P.J.) Hunedoara, cu sprijinul specialiştilor din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale, a D.G.I.P.I. şi a poliţiştilor din Vâlcea, Mureş, Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a fost identificată o grupare infracţională care a valorificat o parte din icoanele sustrase la colecţionari din ţară şi străinătate.
Potrivit poliţiştilor, pe parcursul activităţilor investigative şi de cercetare au mai fost identificate şi recuperate icoane vechi despre care s-a stabilit că provin de la alte două biserici de lemn situate pe raza judeţelor Hunedoara şi Vâlcea, de unde s-au sustras zece astfel de icoane, fapte care nu au fost sesizate iniţial organelor de poliţie.
„În urma percheziţiilor care au avut loc atât la locuinţele a cinci suspecţi din judeţul Sibiu cât şi la locuinţele unor colecţionari din Bucureşti şi judeţul Mureş, s-a reuşit recuperarea a 66 de icoane sustrase din cele opt biserici ortodoxe, 19 de la colecţionari români şi străini (din Ungaria şi Germania), celelalte 47 fiind recuperate de la membrii grupării. Totodată, au fost reţinute trei persoane din judeţul Sibiu suspectate de a fi implicate sub diferite forme la furtul şi traficarea icoanelor către colecţionari din ţară şi străinătate, faţă de doi instanţa a dispus arestarea preventivă, iar pentru al treilea s-a luat măsura interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu”, a declarat inspector de poliţie Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Hunedoara.
Toate cele opt cauze au fost preluate şi conexate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara unde se vor continua cercetările pentru identificare întregii reţele infracţionale şi recuperarea în totalitate a prejudiciului.
Sondaj
Ultimele Comentarii
Newsletter
|


