21.01.2021,  18:50:18 | 0 comentarii | 297 vizualizari
În Straja, / 60 de copii hunedoreni sunt inițiați în tainele schiului
de Corneliu BRAN

Din această lună, în Straja, se derulează un proiect, de care beneficiază 60 de copii. Ideea și implementarea acestui proiect aparțin Asociației „Salvați Copiii” Hunedoara, sprijiniți prin finanțare de către PEPCO România.

 

O mână importantă de ajutor o dau și salvamontiștii lupeneni. Aceștia îi învață să schieze pe copii și depun suflet în a-i face pe aceștia să prindă cât mai repede tainele schiului.

„Meritul este în totalitate al celor de la Asociația Salvați Copiii Hunedoara și al finanțatorului principal: PEPCO România. Noi îi ajutăm cu acest proiect de suflet, și prin asta 60 de copii, care au părinții plecați din țară la muncă, învață să schieze și au momente minunate în stațiunea noastră. Fundația Salvamont Lupeni, prin membrii salvatori montani, se ocupă în fiecare sâmbătă și duminică, timp de încă 5 săptămâni, cu cele șase grupe de copii, fiecare grupă având câte zece copii. Timp de două ore, în fiecare din aceste zile, copiii sunt învățați tainele schiului, șase salvatori montani, prin rotație, ocupându-se de această instruire. E un lucru fain și copiii abia așteaptă să se bucure de schi, de zăpadă, de aer curat și de munte. Mulți dintre ei vin pentru prima oară aici, iar alții n-au avut niciodată schiuri sau clăpari în picioare și ne spun bucuroși că senzațiile alunecării pe zăpadă sunt de neuitat. Aproape sigur, schiul a mai câștigat prin acest program alți viitori pasionați și practicanți. De aceea salutăm ideea și tot de aceea, pentru acești copii frumoși, ne bucurăm că putem da o mână de ajutor”, a declarat pentru ZVJ, șeful Salvamont Lupeni, George Resiga.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter