24.01.2021, 22:46:50 | 0 comentarii | 746 vizualizari
GALERIE:
![]()
Vulcan / Dărăpănăturile din centrul vechi
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Până să apară Bulevardul Mihai Viteazul, școlile, poșta, stadionul, magazine de tot felul și multe altele se întindeau, din Coroești și până aproape de Dincă, pe actuala stradă Nicolae Titulescu. Fostă Republicii și, pe vremuri, Regele Ferdinand, dacă nu mă-nșel. Ăsta era pe atunci centrul orașului Vulcan, cunoscut, acum, ca fiind centrul vechi.
Puține clădiri existente atunci au mai rămas întregi. Blocurile construite în anii cincizeci, bunăoară. Cel mai cunoscut este acela la parterul căruia se aflau alimentara, cofetăria, magazinul de confecții și, în colțul estic, o tutungerie. Mai încolo, peste drum de biserică mai dăinuie blocul care, tot la parter, găzduia un magazin de mărunțișuri, unul de pâine și farmacia. La câțiva metri era librăria, fostă pe vremuri farmacia domnului Titica, după numele proprietarului. Clădirea era cât pe ce să ajungă praf și pulbere. Noroc că a ajuns pe mâinile cuiva care a renovat-o, i-a mai adăugat un etaj și a făcut-o utilă.
Mergând spre fostul restaurant Straja, chiar peste drum de parcul Școlii Gimnaziale Teodora Lucaciu, încep ruinele unor clădiri odinioară bine înfipte în temelii. Îmi amintesc de atelierul foto al lui nea Jean, de fostul aprozar, de restaurant și de grădina sa de vară sau de magazinul de textile al domnului Laufer. În care, hăt, hăt, cu decenii înainte era Casina Română. Și, ca să nu mă întind prea mult, mă opresc pe podul de peste pârâul Morii unde se afla magazinul de solduri și, după el, urma fero-metal-ul. Clădirea aceea impozantă care mai poate fi văzută doar în poze.
Am făcut traseul acesta imaginar, fiindcă despre una dintre clădirile amintite a venit vorba și în ședința extraordinară a consiliului local vulcănean din 15 ianurie. A amintit despre ea doamna consilier Ileana Alstanei. Dumneaei s-a arătat îngrijorată de starea deplorabilă în care a ajuns imobilul de peste drum de școală. Cel în care erau aprozarul, un mic debit de tutun în care vindeau un evreu și soția lui și, în laterala vestică, laboratorul de cofetărie al lui nea Nicu. Doamne, ce prăjituri, înghețată și toate alea mai făcea el! Doamna consilier local a atras atenția că pietonii care se deplasează pe lângă ruinele clădirii se expun unui adevărat pericol. „Aș ruga să fie luate măsuri!”, a solicitat dumneaei.
Primarul Cristian Merișanu i-a ascultat spusele, dar a ridicat neputincios din umeri. „Sunt proprietăți private, a explicat el. Am făcut sesizări, pentru a fi renovate. Voi mai verifica situația lor!”. Adevărul că imobilul a devenit ruină înainte ca Merișanu să fie ales primar. Fostul edil șef a încercat, și el, să facă ordine, dar degeaba. Din câte cunosc, proprietarii clădirii, acum în ruină, și ai terenului nu ar fi în Vulcan. Cazuri similare, cu case lăsate de izbeliște, unele de patrimoniu, sunt și în alte orașe, dar UAT-urile pare să fi găsit soluții pentru rezolvarea probleme. Așadar, e nevoie numai și numai de mai multă implicare. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |