24.01.2021, 22:50:43 | 0 comentarii | 495 vizualizari
GALERIE:
![]()
Petroșani / Iarna în Parâng
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Un nou week-end de vis și pentru Stațiunea Parâng, căutată de peste 2.000 de turiști dornici de zăpadă și mișcare pe schiuri, de aer curat și relaxare.
Au fost funcționale toate pârtiile, iar vremea bună a împins distracția la maxim. Sâmbătă în toate punctele stațiunii veselia și buna dispoziție erau prezente peste tot. Parângul a avut trei week-end-uri pline „legate”. Au fost probleme cu locurile de parcare la baza telescaunului vechi, o problemă nerezolvată. Au mai fost, de asemenea, mici „măgării” întâmpinate la unele locații de cazare, cu neemitere de bonuri fiscale și chestiuni din acestea, dar care țin de unii patronii, e drept tot mai puțini de la an la an dar încă mai există, și nu de administrația publică locală. Primărie care, prin cei ce se ocupă de domeniul schiabil, face toate eforturile, săptămână de săptămână, pentru a ține pârtiile la un nivel bun, care să atragă schiori și turiști. La fel, cum fac și cei mai mulți proprietari de pensiuni și cabane. Totuși, trebuie scăpat de cei ce nu înțeleg să ofere condiții pe măsura a aceea ce se vrea la această stațiune superbă și care mai umblă cu „fofârleli” crezând că prostesc clienții. De fapt, își fac singuri deservicii și provoacă deservicii de imagine stațiunii și comunității locale!. Aici trebuie încă lucrat, la mentalitatea acestor privați care numai principii de „economie de piață” nu au în cap. )când vom avea informații mai concrete și mai mult sânge în instalația jurnalistică vom reveni – n.r.). Stațiunea Parâng poate și trebuie să ridice standardele. Sunt convins că acest lucru va reuși într-un final, cu două condiții: să-și schimbe mentalitatea și cei puși pe căpătuială în orice condiții, lăcomia fiind o armă grea pentru unii, și să continue investițiile. (Însă, investițiile publice nu trebuie să aibă ca finalitate doar banii băgați în buzunarele unor băieți șmecheri din Parâng – n.r.). Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |