24.01.2021,  23:16:39 | 0 comentarii | 125 vizualizari
Alin Rus vă prezintă a șasea mineriadă: Mineriada de la Stoenești - 16-17 februarie 1999 (X)
de Ziarul Vaii Jiului

Am spălat sângele cu furtunul. Am auzit că l-au găsit și l-au dus la morgă. E îngropat în cimitirul satului, că n-a venit nimeni după el, că era sărac”, spune femeia, cutremurându-se la amintirea acelei nopți. Provenit dintr-o familie cu șapte copii, din județul Suceava, Harag plecase în Valea Jiului să-și câștige pâinea. După ce a murit în urma bătăilor, oficialitățile au aflat că era disponibilizat de mult. Nimeni nu a putut să afle de ce se ducea el la București. Plecat de sărac de acasă, ajuns sărac în Vale, Harag a fost înmormântat în cimitirul de la Stoenești de primăria comunală ca toți săracii, fără căpătâi. Liga minerilor, care a organizat o perioadă parastasele creștinești, l-a uitat, negăsind banii necesari măcar pentru o cruce de piatră. Ortacul se cufundă în uitare, iar la căpătâiul lui nu mai arde nicio lumânare. Noii lideri ai ligii sunt prea ocupați cu tot felul de afaceri ca să-și mai aducă aminte că la Stoenești zace unul dintre cei pe care Liga i-a dus la moarte!

Deși toți minerii intervievați prin anchetele noastre independente, în număr de peste o sută, au confirmat violența luptelor de la Stoenești și bătăile cumplite administrate de luptătorii DIAS participanților la mineriadă, niciunul dintre aceștia nu a dat ca sigură moartea vreunui coleg pe câmpul de luptă de la Stoenești. În acest context, singurele surse rămân ziarele independente care, așa cum am văzut, reușesc să identifice două victime în luptele de la Stoenești. Însă, nici Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, nici alte surse din Vale n-au confirmat decesul celui de-al doilea miner disponibilizat. Aceasta nu înseamnă că informația ar fi neveridică. Totuși, acest tip de relatări contradictorii, unele din ele mitizate sau intenționat exagerate, dovedește încă o dată faptul că și ultima mineriadă s-a imprimat adânc în mentalul colectiv al românilor, mai ales al martorilor oculari, cauzând dispute, controverse și discuții mult timp după consumarea efectivă a evenimentelor.

CONTINUAREA MINERIADEI. URMĂRIREA MINERILOR
„Vânătoarea” participanților la mineriadă a continuat și după înfrângerea lor la Stoenești:

În gară la Craiova, când am zis și noi că am scăpat a venit o patrulă de poliție și s-a îndreptat direct spre noi: „Bă, voi de unde veniți?” Am încercat noi să spunem că am venit aici la o rudă dar degeaba. Ne-au luat să dăm o declarație în care a trebuit să scriem de ce am venit, cum am plecat, tot. Am scris exact așa cum a fost! La poliție la TF am dat declarația. Să fi văzut ce au râs ăia de noi… De fapt pe noi ne-a dus omul până aproape de gară, dar ne-a spus: „Bă, băieți, luați și voi un taxi, ca să vă ducă mai încolo!” Nu l-am ascultat și nu știu de ce, fiindcă aveam bani la noi. Nu știu cum ne-a văzut patrula aceea că suntem mineri, dar din prima a venit la noi. Ne-a cerut actele. Nu aveam, căci nu mă duc la serviciu de obicei cu buletinul la mine. Majoritatea minerilor au fost prinși, dacă nu pe câmp, atunci în diferite gări. (Marian Holban — fost electrician subteran, lider sindical la EM Paroșeni)

Unii dintre mineri, deși trecuți prin filtrele trupelor DIAS, au reușit să scape teferi din aceste confruntări, ajutați de noroc și întâmplare.
După aceasta ei ne-au trimis în gară la Caracal. Pe calea ferată am ajuns până la gară. Însă, înainte de gară am bănuit eu că ceva nu-i în regulă pe acolo, altfel, mă gândeam, de ce să ne fi trimis tocmai ei la gară. De aceea, înainte de gară, am luat-o prin niște mărăcini și am ajuns direct în centrul orașului. Acolo m-am întâlnit și cu alți mineri, cunoscuți din Vale, ba chiar și din Vulcan. Jandarmii patrulau însă prin oraș și, cum ne vedea în grupuri de doi-trei, ne luau pe sus. Pe mine nu m-au prins însă. Am întâlnit un cunoscut din Vulcan și am mers împreună la ocazie, dar nu în Caracal, ci la ieșirea din oraș. Acolo am stat la ocazie. Dar nu prea oprea nimeni și dintre cei care opreau, am auzit apoi că îi prindeau mai încolo, fiindcă erau filtre, iar ei te cunoșteau că ești miner numai după miros, căci toți miroseam a gaze lacrimogene. La un moment dat a oprit un om cu o dacie albă care ne-a întrebat: „Ce-i cu voi, bă, sunteți mineri? Hai că vă duc eu la mine acasă!” Noi stăteam și ne gândeam dacă să mergem sau nu, fiindcă ne bănuiam că putea fi vreun polițist în civil. El, văzând îngrijorarea noastră, ne-a spus: „Haideți, mă, că nu vi se întâmplă nimic. Am fost și eu miner.” Când am auzit, ne-am zis: „Fie ce-o fi. Urcăm și pe urmă vedem noi ce facem.” Ulterior, omul a mai luat vreo trei mineri pe care i-a băgat în portbagaj. Pe toți ne-a dus la el acasă, într-un sat, parcă Dragomirești se numea. Omul a fost foarte ospitalier. Ne-a pus la masă. A făcut nevastă-sa mâncare, ne-a pus la toți apoi și de băut, ne-a făcut și patul, ne-am odihnit. Cât am stat la masă omul a mai cules vreo doi mineri tot din Vulcan pe care îi cunoșteam din vedere. A venit apoi și preotul din sat care ne-a adus o damigeană de vin. Ne-am simțit extraordinar împreună. Am plecat abia seara, după ce ne-am odihnit. Am luat trenul personal chiar din haltă de acolo, tren care ne-a dus până în Craiova. În Craiova am luat acceleratul de București care ne-a dus până în Petroșani. Așa am reușit să scăpăm. De fapt, zic eu, au scăpat destul de mulți mineri, cu toate filtrele lor. Oricum era clar că nu puteau să ne aresteze pe toți. De fapt, cel mai rău bătuți au fost minerii izolați. De cei care au rămas în grupuri compacte nu îndrăzneau nici jandarmii să se apropie prea mult… (C.V. — lăcătuș la EM Vulcan)
Așa cum reiese și din această declarație, minerii izolați nu numai că au fost prinși, dar s-a și încercat intimidarea lor prin diferite mijloace. Aceeași concluzie rezultă și din expunerea următoare.
La ieșirea din Sadu din nou ne așteptau jandarmii și ne-au coborât din mașini ca să ne rupă iarăși cu bătaia. Ne-au căutat din nou de corpuri contondente, de cuțite etc. Ne-au pus să ne golim buzunarele și să ne descălțăm până și de ciorapi. Pe cei care au avut cuțite sau bricege (unii aveau pentru desfăcut conserve, nu pentru altceva) i-au pus să dea din nou declarație… Nu știu ce au făcut alți jandarmi în timp ce pe noi, ceilalți, ne controlau, dar vă spun că ne-au umplut mașina cu lacrimogene. Însă atunci nu am știut. Și, în timp ce mergeam pe Defileu, să ne arunce șoferul cu mașina în Jiu nu alta! Jandarmii ne-au pus lacrimogene în mașină și acestea au început să explodeze una după alta. Au fost puse și în bord la șofer, de s-a speriat acela și era să dea cu noi în Jiu. Nici acolo nu ne lăsaseră în pace. Noroc că șoferul a tras pe dreapta. Întâmplător erau și niște reporteri de la Antena 1 acolo și le-am arătat: „Uite, dom’le, nici aici nu ne-au lăsat în pace!” (C.M. — lăcătuș la EM Paroșeni)

Înainte ca minerii să ajungă acasă, s-a mai consumat un episod demn de atenție:
În timpul ultimelor două mineriade am fost, împreună cu Dan Codrea, jurnaliștii de teren ai Matinalului, plasându-ne chiar la locul evenimentelor, în mijlocul minerilor.
Îmi amintesc că ultimul articol despre mineriada de la Stoenești a fost cel intitulat „Trenul special 12821”. Era vorba despre întoarcerea minerilor de la Caracal și Craiova într-un tren special compus din trei vagoane. Pe peronul gării așteptau în jur de o mie de oameni, neveste, copii, rude ale celor plecați la mineriadă. Toți erau neliniștiți, agitați, nervoși, pentru că umblau tot felul de zvonuri despre mineri omorâți, bătuți, schilodiți, și niciunul dintre oamenii de acolo nu știa dacă își va mai vedea persoana așteptată. Când trenul a intrat în sfârșit în gară s-a întâmplat ceva ce nu am putut să-mi imaginez vreodată. Nu știu cine și de ce a avut proasta inspirație să posteze în ușa fiecărui vagon câte doi polițiști. Ei, în momentul în care aceștia au coborât, ca un resort, mulțimea s-a repezit spre nefericiții de polițiști. Și era vorba mai ales de femei și copii. Nu cred că erau decât vreo câțiva bărbați în acel grup, și aceia bătrâni. Însă femeile au fost capul revoltei ad-hoc. Niciuna nu s-a dus să vadă dacă i-a venit soțul sau fratele, ci s-au repezit cu o înverșunare de nedescris spre polițiști, care erau în număr de opt sau zece. Aceștia, luați și prin surprindere, au luat-o la goană printre linii spre depou. Iar femeile după ei. Îi înjurau, îi goneau și cu pietre. A fost ceva de neînchipuit. Am înțeles că i-a fugărit așa până în apropiere de Petrila, unde polițiștii au reușit cumva să scape de furia femeilor minerilor. Am vrut, la vremea aceea să public și acest episod în Matinal, dar un șef, mare și tare ziarist acum, vânzător al presei atunci, l-a respins motivând că „și așa a fost destulă vânzoleală cu mineriadele astea”. (Marian Boboc - jurnalist la „Matinal”, actualmente redactor-șef la „Ortacul”)
(Din volumul „Mineriadele între manipulare și conștiință muncitorească”, Ed. „Curtea veche”, București, 2007)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter