|
06.11.2011, 19:54:43 | 0 comentarii | 81 vizualizari
Ce-au donat şi ce-au ajuns... / Obrazul politic cu cheltuială se ţine (III)
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Cotidianul nostru dezvăluie cât costă accesul la gustul puterii. Pentru că, pe lângă beneficii, puterea înseamnă şi cheltuieli. Pentru a ajunge în funcţii cheie, politicienii au contribuit şi contribuie legal cu bani la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. La aceste sume se adaugă şi cele obţinute prin donaţii ale unor societăţi comerciale. Această a treia parte a materialului se referă la sumele colectate de către Partidul Naţional Liberal (PNL). După ce, zilele trecute, am prezentat în detaliu sumele colectate de PD-L şi PSD în anul electoral 2008, publicăm astăzi informaţii cu privire la sumele provenite din finanţări private pentru PNL. (Și) liberalii au băgat mâna la buzunar şi, ferindu-se cu mare grijă de arici, au cotizat pentru campaniile electorale prin care, în 2008, a fost nevoit să treacă PNL. Sumele pe care le vom prezenta astăzi sunt, veţi vedea, mult mai mari decât cele cu care au cotizat pedeliştii şi pesediştii pentru propriile partide. Explicaţia e cât se poate de simplă şi derivă din două aspecte: liberalii au fost la putere iar PNL este, chiar dacă nu ţine neapărat să fie oficial acest lucru, un partid al elitelor, un partid care – în teritoriu – se bazează pe puţini oameni. Lista celor care au făcut donaţii importante în 2008 este deschisă Ben Oni Ardelean, fost candidat la parlamentare, cu 8.842 de lei. Urmează, pe aceeaşi listă, consilierul judeţean Tiberiu Balint, fostul director al RAR, cu 8.860 de lei, Ioan Cristea cu 8.809 lei, Petru Drăgoescu – 8.850 de lei, fostul senator Viorel Duca – 8.800 de lei, Alin Cătălin Rădoane – 8.850 de lei, omul de afaceri Alin Simota – 9.100 de lei, Daniel Surulescu, fostul director al CNH SA, cu 8.850 de lei, plus parlamentarii Ioan Timiş cu 8.850 de lei şi Radu-Bogdan Țâmpău 8.860 de lei.
Pe lângă cotizaţii, o parte a liderilor PNL din judeţul nostru, în special cei care au şi candidat anul trecut pentru diverse funcţii, au făcut şi donaţii însemnate. Pe lista finanţatorilor apare, în primul plan, Ben Oni Ardelean, cu 18.000 de lei, urmat de Tiberiu Balint, cu 9.000 de lei, Andronic Cirimpei, cu 13.000 de lei şi Petru Drăgoescu, fost candidat la Camera Deputaţilor, cu 20.000 de lei. Am remarcat, de asemenea, donaţiile făcute de omul de afaceri Alin Simota – 55.000 de lei şi Daniel Surulescu, fost candidat pentru Camera Deputaţilor, cu 20.000 de lei.
Sondaj
Ultimele Comentarii
Newsletter
|



