18.02.2021,  18:35:52 | 2 comentarii | 1963 vizualizari
Vulcan / Ziua în amiaza mare
de Gheorghe OLTEANU

Un caz incredibil care arată că hoții nu se sfiesc să spargă pe lumină, în miez de zi, s-a petrecut, miercuri, la Vulcan, în spatele clădirii fostei cantine-restaurant, în spațiile căreia funcționează, în prezent, mai multe unități comerciale.

 

Era în jurul

orei 14.00 când unul dintre cei doi bărbați care au trecut pe lângă dubița parcată în zona aceea a luat o piatră și i-a spart unul dintre geamuri. După ce a înhățat rucsacul aflat în mașină, cei doi au dispărut de la fața locului. Din fericire, așa cum ar fi declarat păgubitul, în rucsac ar fi fost doar ceva de îmbrăcat.

 

La scurt timp,

locul a fost împânzit de polițiști care au demarat o investigație. Nu se știe, însă, care vor fi rezultatele acesteia, din moment ce s-a putut afla numai cum erau îmbrăcați, fiindcă hoții purtau măști faciale. Singurul amănunt mai deosebit oferit de martori a fost acela că, înainte de a săvârși spargerea, cei doi, aflați pe terasa unul local din apropiere, au studiat atent terenul. Pe de altă parte, infracțiunea comisă miercuri arată clar că hoții nu se mai tem de nimeni și de nimic. Dacă ziua în amiaza mare nu se dau înlături de la astfel de fapte, gândiți-vă la ce ar putea să facă la adăpostul întunericului!


Comentarii articol (2 )

#1 BIRO BELA 19.02.2021,  19:57:07
INTREB ,, -OARE cit de eficiente ar fi niste patrule care sa se deplaseze ==PE JOS ==Pe propriile picioare ,, nu cu masinuta inviteza ,,, -in anumite zone ale urbei ... PATRULE MIXTE ,SAU NU SA PATRULEZE PEDESTRU ZI SI NOAPTE ...
#2 CRISTI S22.02.2021,  09:38:24
care politie cea ocupata cu afaceri locale care baga la inaintare niste copii lipsiti de experienta in ture de zi si noapte ca ei sa-si faca linistiti afacerile.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter