03.11.2011,  09:26:14 | 7 comentarii | 2248 vizualizari
Fraţi şi turnători se sfâşie. Trudind să pună tentacula pe contractul pentru paza subunităţilor CNH"SA.
de Ziarul Vaii Jiului

 

Prin birourile CNH"SA e deranj mare. N-ai loc să stai pe lângă un telefon că, din cinci în cinci minute, sună câte un frustrat (de la minister, de la partid, de la poliţie ori de la SRI) să întrebe care mai e situaţia cu contractul pentru paza subunităţilor miniere. Încasatorii de profesie din CNH"s-au mai domolit puţin.

E clar că nişte băieţi şi ceva fete vesele din Companie, rămaşi constant pe dinafara listei de arestari, au netezit drumul firmei ginerelui lui Blaga spre a prelua, ILEGAL, contractul pentru paza subuni­tăţilor CNH"SA. Am spus ILEGAL pentru că, pe lângă alte cele, tariful ofertat de bagabonţii de la Scorseze şi Axis Security, firma înrudită cu ministrul Blaga via Rudeanu, nu permite nici măcar achitarea salariilor minime pe economie. Fapt pentru care, am mai spus-o, ingineria ce se pune la cale e aceea ca un sfert din paznici să dispară, turele să se mărească, iar concediile să nu existe. Ceea ce, aţi ghicit!, e dincolo de limitele permise de Codul Muncii. Apele s-au mai liniştit puţin când de caz s-au interesat nişte domni de la DNA, a căror privire le-a cam insuflat unor băieţi ce se ocupă cu şmenuit caiete de licitaţie ideea că nici la pârnaie nu le-ar sta rău. Ci chiar bine.

Într-un alt plan, grupul de firme Protector a contestat în instanţă licitaţia cu cântec organizată de încasatorii de profesie din CNH"SA, procesul aflându-se pe rolul Curţii de Apel"Alba Iulia. Pe aceste considerente, paza a rămas tot în sarcina celor de la Protector, în baza unui contract pe termen limitat ce ar urma să expire în jurul datei de 1 august a.c. Până atunci însă, intervine termenul de 60 de zile de la depunerea ofertelor la licitaţia contestată şi, având posibilitatea de a-şi recupera garanţia de participare, Axis Security SRL"Deva, societatea ginerelui ministrului Blaga, ar urma să se retragă."De ce să se retragă? Păi aşa a promis domnul ministru sub cuvânt de onoare. Că, atâta timp cât e ministru, Axis nu se mai băga la combinaţii cu statul pentru a nu face loc unor fireşti interpretări. Iar domnul ministru este, ştim sigur, un om de cuvânt. În atare condiţii, în care asocierile de la licitaţie nu vor mai sta în vigoare, procedura ar cam trebui anulată. Și reluată, cu tot tămbălăul de rigoare, de la zero.

Tot în baza unui contract din ăsta cu caracter temporar, partea de monitorizare şi intervenţie la alarmele de la depozitele de muniţie este asigurată în prezent de Ultra Security SRL"Braşov (reprezentată de Dan Petrică Racoţea, fratele ex-viceprimarului de Petroşani), cu subcontractant Axis Security SRL"Deva. Asta-i la nivel teoretic. La nivel practic însă, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Dispeceratul pentru această componentă se află, spun sursele noastre, la Braşov. Contrar legii."Care spune, din câte ştim, că-i permis ca dispeceratul să se afle cel mult într-un judeţ limitrof celui în care se află obiectivele monitorizate. Iar geografia, neschimbată, n-a învecinat vreodată Hunedoara cu Braşovul. Echipajele de intervenţie aparţin, de fapt, lui"Dumitru Iacob de la SC Nova Guardia din Lupeni, fost poliţist, bun prieten cu comandantul Brăgaru. Care comandant s-a dat de ceasul morţii să compună nişte dosare penale pentru a scoate grupul de firme Protector din cărţi. Dar, nefiind specialist decât la umblat prin cârciumi, arătat degetul mijlociu prin oraş, parcat pe interzis şi depunerea de plângeri calomnioase, lui Brăgaru nu i-a ieşit pasenţa. Ca să fie îmbârligătura completă, service-ul pentru partea de monitorizare este, de fapt, asigurat de Ardia, o firmă ce-şi derulează activitatea în judeţele Gorj,"Dolj şi Olt. În contractul anterior, era nevoie de 3 echipaje a câte trei agenţi pentru monitorizare, cu pontajele lunare aferente cu tot. Acum e un haos total. În trecut, aşa cum era şi firesc, periodic, se verificau timpii de intervenţie. Se dădea câte o alarmă falsă, cam de patru ori pe lună, şi se verifica dacă agenţii firmei de pază ajungeau sau nu în timp util, stabilit prin contract. Acum e vraişte. Nimeni nu mai verifică pe nimeni, iar alarmele depozitelor de muniţie sună în draci. Câte un manipulant de la depozit, mai omenos din fire, opreşte alarma, la care oricum nu intervine nimeni. Deşi, prin contract, Ultra şi"Axis vor încasa şi nişte bani pe neintervenitul ăsta. Cu alte cuvinte, de vă interesează ceva dinamită, acum e momentul. Fuga-fuguţa la depozit! Luaţi cam câtă dinamită credeţi că e nevoie să aruncaţi în aer sediul"PD-L şi ignoraţi alarma. Oricum nu va interveni nimeni.

Cam asta-i treaba cu Dan Racoţea, unul dintre băieţii ce visează să pună tentacula pe bugetul pentru pază. Putem spune că Racoţea de la Ultra are deja experinţă în a fi serios cu angajaţii. Este chemat în judecată, la Tribunalul Braşov (dosar 5697/62/2010), pentru neplata drepturilor salarile către un fost angajat (Constantin T.). De cealaltă parte, fratele Florin e dator vândut la stat şi a fost deja prins de ITM cu ceva muncă la negru. Dacă mai adăugăm şi faptul că dincolo, la Axis, un important membru al familiei Rudeanu, pe nume Mihail, a activat - în perioada 1983 - 1988, sub numele conspirativ “Radu” - ca turnător cu acte în regulă la fosta Securitate, devine clar cam ce gaşcă  de băieţi cumsecade se pregăteşte să pună mâna pe pâine şi cuţit la CNH? Revenim.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (7 )

#1 Daniel05.03.2014,  01:41:07
Lasati ca axis corporate security si pantera guard nu au dat spor de noapte nu dau dadeau salariile complecte si la timp
#2 Daniel05.03.2014,  01:42:46
Romania asta nu se schimba nenica
#3 Daniel05.03.2014,  04:23:01
Firmele de paza nu platesc niciodata toate salariile complecte sau la timp nu dau bonurile si mai mult iti fac numai probleme minore dar totusi probleme. Exemplu de doua firme SC.Axis.Corporate.Security.SRL si cealalta SC.Pantera.Guard.SRL Domni voinea rad si sotre doua persoane bune alfel.
#4 Daniel05.03.2014,  04:29:37
Intradevar programul de 12 cu 24 nul mai schimba nimeni si oricum la scorseze se plate munca zau, acum la axis este jale nu lea dat bani. Ce sa mai spun ca la pantera guard se facuse 12 cu 12 si fiecare isi aduce pilele.
#5 Daniel05.03.2014,  23:01:03
Romania, pe locul 3 in topul european al persoanelor cu afectiuni psihice. 10% dintre romani sunt diagnosticati
#6 Daniel05.03.2014,  23:56:23
La firma pantera guard sa sinucis un agent de paza acasa dar trebuia sa vina la servici pe net mai scria ca si la mina lupeni sa sinucis un miner
#7 Daniel26.04.2014,  15:19:43
Chiar nu mai spune nimeni nimic?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter