03.11.2011,  19:45:46 | 0 comentarii | 409 vizualizari
(VIDEO) Lungu, băiatul care ascunde gunoiul sub preş pentru baronii PSD, sare la încăibărare
de Ziarul Vaii Jiului

De la sosirea sa în rândul angajaţilor Primăriei municipiului Lupeni, numitul Gabriel Lungu (vedeţi foto - imagine netrucată) a reuşit să transforme, cu acordul tacit al primarului Cornel Resme­riţă, administraţia locală lupeneană într-o mocirlă.

Prin “strategiile” lui Lungu, administraţia locală a ajuns la o relaţie tensionată cu mai toată presa care contează. Ca să nu spunem că, tot cam de-atunci, problemele administrative mai mult sau mai puţin oficiale ale comunităţii lupenene sunt subiect de discuţie, cu voce tare, prin mai toate birturile din zona centrală a municipiului Petroşani. Locante din care, fără a te strădui prea mult, poţi afla şi cât costă să şmenuieşti, în capitala judeţului, un proces cu ajutorul unei familii de tipul soţ - procuror, soţie - avocat. Sau, ca un alt exemplu, cine-a pus cruci negre pe bannerele lui Daniel Surulescu în campania din 2008. Cu Lungu-n preajmă, Resmeriţă a reuşit contraperformanţa de a-şi îndepărta prieteni şi colegi de partid, adică din ce în ce mai mulţi oameni care, până acum ceva vreme, l-ar fi servit până pânzele albe şi-napoi. 

 

Deşi lupenenii l-au ales primar pentru al treilea mandat consecutiv, Resmeriţă nu mai are decenţa de a se ocupa personal de problemele acestora. Și, din pură comoditate, îl deleagă în mod constant pe Gabriel Lungu să îl reprezinte în probleme administrative. Cum poate un fost ceferist, coborât din marfar după anul 2000 în Valea Jiului, un om care nici măcar nu locuieşte în Lupeni (ci la Petroşani), să cunoască dramaticele realităţi lupenene? Aveţi dreptate, n-are cum! 

De ani de zile, funcţionarea unor cabinete medicale (altele decât cele aparţinând statului) în cadrul Spitalului Municipal din Lupeni a produs numai tensiuni. Spitalul nu are spaţii suficiente pentru a-şi desfăşura propria activitate, dar primarul Resmeriţă şi-ar dori ca respectivele cabinete private să trăiască în continuare pe spatele unităţii sanitare de stat. Numai că, deşi ales să rezolve pro­blemele comunităţii, Resmeriţă nu mai are timp de  “nimicuri” din astea care toacă banii statului. Și l-a delegat, la fel ca în majoritatea cazurilor, pe Lungu să-i impună punctul de vedere cu forţa. După părerea noastră, pe Lungu şi"Resmeriţă îi doare fix în cur de ce se întâmplă la Spitalul Municipal Lupeni. Dar simplul fapt că managerul unităţii medicale, dr. Mariana Mateescu, nu vrea nici în ruptul capului să joace după obosita horă pesedistă îi enervează la culme. Și vor să facă orice, numai cum ar vrea dr. Mateescu şi cum ar fi legal şi moral nu. Și sindicaliştii de la Sanitas protestează, pe bună dreptate,  împotriva mo­­dului ilegal şi imoral în care edilul local, prin veneticul Lungu, ţine morţiş să intervină în actul de admi­-nistrare. Și Lungu, şcolit la multe mese, ştie că administraţia locală n-are dreptate în acest conflict. Mai multe amănunte şi argumente puteţi afla din pagina 3 a cotidianului nostru de astăzi.

Tocmai pentru că ştie că protectorul său Resmeriţă n-are dreptate, Lungu e iritat la culme de faptul că, prin intermediul cotidianului nostru, Spitalul Municipal din Lupeni are o pârghie. De-aia, orice transpiră în presă pe această temă îl irită la maxim. După cum rezultă şi din filmarea pe care o puteţi vedea, în parte, pe www.zvj.ro, Lungu a interzis ieri - prin forţă utilizată personal - accesul presei la şedinţa în care se discuta soarta cabinetelor medicale din Lupeni. Uzând de practicile unui miliţian (sau securist, că tot e omul de încredere al turnătorului Resmeriţă, zis “Lupaşcu”), Lungu l-a îmbrâncit ieri pe Marius Bădău, cameraman corespondent TVR"Timişoara şi reprezentant Pro Democraţia. De când e băiat de casă - masă pentru baronii PSD, Lungu nu mai ştie să vorbească frumos. Îmbrânceşte, era pe cale să distrugă aparatură video de mare valoare, şi pune comunitarii cu jilăvetele pe presari. În mintea lui, probabil se crede şi şmecher. Asta, dacă a te purta ca un om prost-crescut, ca un comunist care are impresia că funcţia te plasează mai presus de lege, ca un birjar de colţu’ străzii, a devenit vreo virtute a ultimului mandat al turnătorului"Cornel Resmeriţă, zis “Lupaşcu”.

 

P.S. Am apelat la oltenismele încăibărare (încăierare) şi jilăvete (ciomag) pentru ca articolul să fie mai pe înţelesul numitului Lungu, zis “fusasă”.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter