03.11.2011,  11:21:44 | 0 comentarii | 819 vizualizari
Exact aşa cum, de o bună bucată de vreme, cotidianul nostru a avertizat / O societate comercială din Reşiţa defrişează bugetul şi păşunile petrilenilor la suprapreţ
de Ziarul Vaii Jiului

Mai grav, deşi firma promitea în propunerea tehnică faptul că va “ataca” simultan cele cinci lucrări programate în contract cu un total de 55 de oameni, în teren se aflau vineri mai puţin de 10 truditori cu coasa.
 

Încă din 27.07.2009, cotidianul nostru a avertizat faptul că la Primăria oraşului Petrila se pune la cale un şmen la firul ierbii. Și am intuit cât se poate de bine. Având certitudinea sumelor promise de APIA exact cu acest scop, anume curăţarea şi defrişarea păşunilor de pe raza oraşului, Primăria oraşului Petrila a organizat în data de 22.09.2009 procedura de achiziţie publică pentru curăţarea şi defrişarea păşunilor Slivei, Voievodu, Sterminosu, Valea Cimpii şi'Dealul Maleii. Valoarea contractului a fost estimată la 328.168,06 lei, adică peste 3 miliarde de lei, iar contractul a fost semnat, la data de 12.01.2010, cu SC'AM'Ovidan Forest SRL'Reşiţa pentru suma de 279.100,28 lei plus TVA. Adică un total de 332.129,33 de lei. 
În propunerea tehnică depusă de AM'Ovidan Forest SRL, document relevant la atribuirea contractului, se arăta că “se vor începe simultan executarea celor 5 obiective manual folosind toată capacitatea de lucru a firmei” cu “55 persoane (1 coordonator de lucrare + doi maiştri + 52 persoane)”.
Am fost curioşi să aflăm, vineri, la sfârşitul săptămânii trecute, în ce măsură sunt respectate atât caietul de sarcini cât şi propunerea tehnică. Deşi în teren, în toate cele cinci zone anterior menţionate, ar fi trebuit să se afle 55 de oameni, singura zona în care se lucra la executarea contractului era Dealul Maleii. Unde, aşa cum se poate observa şi din fotogragia alăturată, nu se aflau la lucru nici măcar 10 persoane. Este foarte probabil ca, din dorinţa de a pune cu orice preţ laba pe acest contract (unul care, din informaţiile noastre, se putea executa relaxat şi cu un profit de bun-simţ şi pentru jumătate din suma la care a fost atribuit), societatea câştigătoare să fi promis implicarea unor resurse de ordin uman mult mai însemnate. Altfel nu se explică motivul pentru care, la momentul verificărilor efectuate de noi, în teren nu se aflau nici măcar 20% din efectivele de personal preconizate la data atribuirii contractului. De altfel, pentru lămurirea acestor aspecte, solicităm organelor în drept să verifice dacă, la data începerii lucrărilor, societatea comercială AM'Ovidan Forest SRL'Reşiţa a efectuat sau nu formele de angajare pentru 55 de persoane la nivelul Văii Jiului. Aşa cum, dacă vor să dovedească faptul că sunt realmente interesaţi de modul în care se execută contractul pe care tocmai l-au atribuit, factorii de decizie din Primăria Petrila ar trebui să verifice în teren în ce măsură propunerea tehnică este respectată. Vom reveni.
 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter