|
.
24.11.2011, 22:31:20 | 0 comentarii | 1575 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Istorii insolite ale presei de pe Jiuri (IX) / Am aflat - Cine au fost tovarăşii ortaci redactori-responsabili ai “Minerului”
Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Redactorul-responsabil nr. 3 şi… 5 / Eftimie Gherman
► Redactor-responsabil ale Minerului între 1928-1930 şi 1938-1939 ► Secretar general al Uniunii lucrătorilor din industria minieră din România ► Deputat al Partidului Social Democrat ► Membru fondator al Internaţionalei Muncitorilor Mineri ► Deputat în mai multe legislaturi al Partidului Social Democrat ► Condamnat de două ori: la moarte şi la muncă silnică pe viaţă ► 30 de ani de exil
Dintre toţi redactorii-responsabili ai Minerului se pare că Eftimie Gherman s-a dovedit a fi cel mai longeviv, trăind 86 de ani. Spunem se pare, deoarece nu ştim când a murit Pavel Buciumean, cel de-al doilea redactor al Minerului.
După ce în vara lui 1928 Buciumean părăseşte Uniunea muncitorilor din industria minieră din România, locul acestuia ca redactor al Minerului este luat de Eftimie Gherman, care, peste câteva luni, este ales deputat PSD. Putem vorbi de două serii Gherman ale Minerului.
Prima a apărut între octombrie 1928 - iulie 1930. Ediţia nr. 9-10/ octombrie 1928 este prima care-l are ca redactor-responsabil pe Eftimie Gherman. Nr. 7/ 15 iulie 1930 este ultima ediţie în care apare ca redactor responsabil al Minerului. Apoi, Minerul intră într-o epocă a anonimatului, numele niciunui redactor nemaiapărând până în 1937 în caseta redacţională a Minerului. A doua serie Gherman – între martie 1938 şi decembrie 1939. Mai precis, Eftimie Gherman revine ca redactor-responsabil la ediţia nr. 5-6 / Iunie 1938, apărând până la ediţia nr. 12/ Decembrie 1939 (ultimul an al cercetării noastre).
Prin urmare, Eftimie Gherman a fost redactorul nr. 3 şi 5 al Minerului, ultimul pentru perioada cercetată de noi, 1919 – 1939.
Amănunte despre biografia sa găsim în volumul său de Memorii/ Contribuţii la istoria mişcării socialiste. La 1894 în comuna Lăpuşnicu, din judeţul Caraş-Severin, se naşte, într-o familie de ţărani, Eftimie Gherman. Ca şi predecesorul său Iosif Ciser, Gherman este chemat la oaste de stăpânirea austro-ungară. Şi aici, în mediul cazon, junele Gherman răspândeşte ideile socialiste. Pentru aceasta este desigur arestat, judecat şi condamnat la moarte. În cele din urmă, i se comută pedeapsa capitală în închisoare pe viaţă.
Eliberat în 1918, după 4 ani, Eftimie Gherman participă la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Peste 2 ani, în 1920, Gherman este ales, la doar 26 de ani, deputat al Partidului Social-Democrat în Parlamentul României.
Ţinând cont de priza pe care o are la muncitorimea minieră din Banat, Eftimie Gherman va fi ales deputat PSD în mai multe legislaturi. Cum Partidul Social Democrat rezona în interbelic cu sindicatele „roşii”, deputatul Eftimie Gherman a îndeplinit până în 1940 şi funcţia de secretar general al Uniunii lucrătorilor din industria minieră din România. În această calitate, în 1926 devine membru fondator al Internaţionalei Muncitorilor Mineri.
În timpul regimului legionar şi al mareşalului Antonescu, Eftimie Gherman este obligat să domicilieze în comuna Poeneasa.
După 23 august 1944, Eftimie Gherman revine la politică, fiind unii dintre fruntaşii Partidului Social Democrat. După unirea unei fracţiuni a PSD cu PCR, Gherman părăseşte România şi se stabileşte în 1947 în Franţa. Gestul său se dovedeşte a fi salutar. Aceasta deoarece la 15 ianuarie 1952, în procesul „lotului Constantin Titel Petrescu”, este condamnat în contumacie de Tribunalul Militar Bucureşti la muncă silnică pe viaţă: „(…) Eftimie Gherman, fost secretar general al Uniunii Sindicatelor Minerilor, învinuit pentru crimele şi delictele prevăzute şi pedepsite (…)”. Simpla înşiruire a „crimelor şi delictelor” puse în seama lui Eftimie Gherman îţi dau fiori şi acum, după atâţia ani: „înaltă trădare, surparea ordinii constituţionale, şi complot în scop de trădare, uneltiri contra ordinei sociale, complot în scop de trădare, de surparea ordinei constituţionale şi de răzvrătire şi trecerea frauduloasă a frontierei”.
În exil depune o asiduă activitate, participând la toate congresele Internaţionalei Socialiste. Este ales preşedintele Grupului Socialiştilor şi Sindicaliştilor Români din Exil şi copreşedinte al Internaţionalei Partidelor Socialiste din Exil. În exil desfăşoară şi o efervescentă activitate jurnalistică, editând „România muncitoare - revista socială şi politică a sindicaliştilor în exil”, parte dintre textele publicate aici fiind antologate în volumul postum „Eftimie Gherman - 30 de ani de exil” (Ed. Uranus, 2007). În octombrie 1977 revine în satul său natal, Lăpuşnicu Mare, unde şi moare în anul 1980. După 1989, reîntoarcerea lui Eftimie Gherman în România în 1977 a fost comentată şi interpretată şi prin prisma unei colaborări a acestuia cu Securitatea. Fără îndoială, viaţa lui Eftimie Gherman a fost un roman.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



