06.11.2011,  14:29:43 | 0 comentarii | 395 vizualizari
Baronul"Serafinceanu se crede în vremurile când era prefect / A săpat o groapă şi a vrut să încaseze peste 1,2 miliarde
de Ziarul Vaii Jiului

La Colegiul"Economic “Hermes” din Petroşani se derulează de ceva vreme un amplu proiect care prevede atât modernizarea spaţiilor de învăţământ şi a internatului, cât şi construcţia unui mini-hotel. Nu avem elemente care să ne arate cât de corect sau nu a ajuns această amplă investiţie, de peste 32,4 miliarde de lei vechi, pe mâna Roconstruct MBS"SRL"Petroşani, societate aflată în curtea ex-prefectului"PSD"Aurelian Serafinceanu. 

Vă putem spune însă că, în mod cert, cel puţin o dată, firma lui Serafinceanu a încercat să forţeze mâna beneficiarului atunci când a venit vorba de decontarea lucrărilor efectuate.

Cu indulgenţă se poate spune că, prin săparea unei gropi ce urmează a găzdui fundaţia viitorului mini-hotel, firma lui"Serafinceanu a scos vreo câteva roabe de pământ. Cu toate acestea, factura sosită spre decontare a lăsat mască atât condu­cerea instituţiei de învăţământ cât şi reprezentanţii administaţiei publice locale: peste 1,2 miliarde de lei vechi. E limpede pentru orice neavizat că amărâta de groapă din imagine nu valorează 1,2 miliarde de lei nici dacă-i pui, de jur împrejur, un gard făcut din cauciucuri noi de BMW X6 de culoare verde.

Cert e că, imediat ce-au văzut factura, atât condu­cerea instituţiei de învăţământ cât şi directorul Popescu de la primărie au scuipat în sân şi au refuzat să ia parte la decontarea ei. De ce? Pentru simplul motiv că factura de la Roconstruct MBS"SRL"era umflată atât de tare încât până şi căpuşarii huilei de pe vremuri ar fi pălit de invidie.

Rar ne-a fost să vedem atâta obtuzitate (ca să nu-i spunem frică) din partea unor angajaţi plătiţi din bani publici. Nici condu­cerea bicefală a colegiului şi nici directorul executiv Popescu n-au fost în stare să ne spună franc realitatea. Variantele de răspuns la întrebările noastre se schimbau de la un minut la altul: ba nu s-a facturat nimic, ba totuşi s-a facturat dar s-a refuzat, ba factura a fost refuzată verbal, ba totuşi în scris, ba calculele ce au stat la baza facturii au fost eronate, ba ne amintim de factură, ba nu ne amintim etc. Cert e că personajele amintite afişau o teamă ce ne-a făcut să credem, de exemplu, că abia ce au revenit de la un ospăţ prelungit cu Serafinceanu şi asta le-a afectat serios memoria. Ce-a fost, de fapt, cu factura buclucaşă? Surse din interiorul administraţiei locale afirmă că, în realitate, firma a încercat să forţeze nota şi să deconteze mai mult, în avans, fără ca - în realitate - cantitatea de lucrări să corespundă cu cea din scripte. 

Dacă mai adăugăm că şi sala de sport de la acelaşi Colegiu Economic “Hermes” pre­zintă “mici” defecte (plouă înăuntru, “o nimica toată”), ajungem lesne la concluzia că fie elevii de la Economic n-au avut noroc, fie constructorii au un noroc de speriat atunci când vine vorba de recepţia şi decontarea lucrărilor. Vom reveni.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227








Publicitate
Newsletter