|
24.11.2011, 22:38:35 | 0 comentarii | 223 vizualizari
1 Decembrie / Sărbătorit de Biblioteca Judeţeană
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Pentru marcarea zilei de 1 Decembrie, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara - Deva a pregătit hunedorenilor o serie de acţiuni cu totul speciale.
Astfel, în preziua marii sărbători, pe 30 noiembrie, de la ora 13, în Sala „Liviu Oros” a Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, va fi organizată o expunere cu tema Unirea cea Mare şi făurirea României Mari. Această prezentare susţinută de Mihaela Şoţa va fi completată cu imagini emblematice despre evenimentele politice care, în anul 1918, au adus Basarabia, Bucovina şi Transilvania alături de Patria-Mamă. La finalul expunerii, elevii prezenţi în sală vor putea răspunde la întrebări legate de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918, iar cele mai bune răspunsuri vor fi răsplătite cu premii în cărţi şi diplome. Cu acelaşi prilej, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara - Deva va fi amenajată o expoziţie de carte având ca temă Unirea de la 1918.
Sondaj
Ultimele Comentarii
Newsletter
|


