29.10.2011,  12:14:24 | 0 comentarii | 564 vizualizari
La Lupeni, / Lupaşcu, primarul dezastru, atrage investitori ca şi el: datori vânduţi
de Ziarul Vaii Jiului

Mega investitorul care a solicitat un teren pentru amplasarea unei microhidrocentrale e dator vândut, firma acestuia datorând bugetului de stat câteva miliarde de lei vechi.

Gospodinele din Lupeni s-au mai înviorat la gândul că, în curând, ar putea duce gunoiul fără frica de a fi mâncate de şobolani şi maidanezi. Pensionarii din Lupeni au jucat şi rummy mult mai cu patos auzind că, în curând, ar putea ieşi pe stradă fără teama de a fi înghiţiţi de gropile care au pus stăpânire pe municipiu. Toată fericirea asta de municipiu mineresc a fost generată de mega realizarea administraţiei publice locale, care a pus laba pe un investitor strategic, interesat să relanseze economia locală prin realizarea unei microhidrocentrale pe pârâul Braia.

Aflat întâmplător pe la primărie, pe unde a început (spre deosebire de anii trecuţi) să mai treacă din când în când, primarul Resmeriţă, alias „Lupaşcu”, a întocmit personal o Notă de fundamentare şi a cerut consiliului local ca, la 28 aprilie 2011, să aprobe concesionarea unui teren de 120 mp aflat în domeniul privat al municipiului Lupeni, prin licitaţie publică, pentru 49 de ani. 

Investitorul prezentat de Resmeriţă drept salvatorul economiei locale pare că nu se poate salva, din nefericire, nici măcar pe el. Potrivit celor mai recente date centralizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara, SC Transformer Water Tech SRL Lupeni - societatea la solicitarea căreia a fost aprobată de către consiliul local concesionarea terenului prin licitaţie publică - datorează 308.777 de lei către bugetul de stat, din care 23.056 de lei doar dobânzi şi penalităţi.

Aceeaşi societate datorează 57.772 de lei (din care 3.276 lei dobânzi şi penalităţi) către bugetul asigurărilor sociale de stat, 19.765 de lei (din care 1.077 de lei dobânzi şi penalităţi) către bugetul asigurărilor de sănătate şi 1.845 de lei (din care 105 lei dobânzi şi penalităţi) către bugetul asigurărilor de şomaj.

Cu datorii de aproape 3,9 miliarde de lei către stat, Daniel Beţiu de la Transformer Water Tech SRL constituie, mai mult ca sigur, un investitor pe placul primarului turnător Resmeriţă. Un investitor din marea galerie a datornicilor din localitate, des­chisă de societatea de interes local Universal Edil, Haţegan - baronul gunoaielor de la Prestcom Hercules - şi Clubul Sportiv Minerul Lupeni. O nouă dovadă că oricine se adună cu Resmeriţă se îngroapă în datorii şi, mai apoi, falimentează. Alte comentarii sunt, credem, de prisos. Deocamdată…

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter