03.11.2011,  19:28:50 | 0 comentarii | 635 vizualizari
Noi şi noi ţepe marca Romeo Gabriel Bobîrcă
de Ziarul Vaii Jiului

N-are sens să mai zăbovim asupra unei recapitulări în care să relatăm, pe larg ori mai pe fugă, cam ce trecut glorios are Romeo Gabriel Bobîrcă în materie de (aţi ghicit!) ţepe.

De altfel, e suficient să rostească prin preajmă cineva numele lui Bobîrcă. Cum vine vorba de ţepar, apare musai şi-un om care-a fost păcălit.
Omul de afaceri Florin Răduca, de exemplu, a achiziţionat, în urma unei licitaţii publice de vânzare a unor foste active ale Companiei Naţionale a Huilei, actualul sediu al firmei sale. Deşi n-avea treabă la concret cu activele scoase la mezat, la licitaţie s-a băgat în seamă şi ţeparul Bobîrcă, la acea vreme un individ pe cai mari care se pregătea... de puşcărie. Și, cu obraz gros cum îl ştiţi, Bobîrcă l-a şantajat pe administratorul RFD. Mai exact, i-a spus că dacă nu primeşte la portofel fix 30 de milioane de lei, bani mulţi la acea vreme, va parti­­cipa la licitaţie şi va ridica preţul cât mai sus posibil. Iar Răduca, mai mult de nevoie decât de voie, s-a executat de la propriul portofel spre cel al lui Bobîrcă. Ce-i drept, dacă localizăm noi cu exactitate momentul mârlăniei în timp, banii i-au fost lui Bobîrcă de un real folos. La puţin timp, a fost băgat după gratii.
Pe lista celor păcăliţi de acelaşi individ se mai află Dorel Lupşa, proprietarul SC"Ambavi Telecom. În urma unei sentinţe recente a Judecătoriei din Petroşani, firma lui Bobîrcă datorează Ambavi o sumă de ordinul miilor de lei. De altfel, nici în rândul instituţiilor bancare numele Bobîrcă şi societatea acestuia, Mobiplast, nu mai au credibilitate. La Deva, la Tribunalul Hunedoara, Bobîrcă se judecă cu Banca Comercială Română pentru anularea incidentului bancar de proporţii produs de societatea ţeparului. Nici măcar nu ne interesează dacă incidentul bancar va fi sau nu anulat (asta deşi sursele noastre spun că varianta favorabilă lui Bobîrcă e cam exclusă). Important de reţinut e că firma lui Bobîrcă e neserioasă, iar instrumentele de plată oferite de acesta nu au acoperire.
Care-i, totuşi, explicaţia că acest individ se plimbă şi păcăleşte liber pe oricine n-a aflat încă despre el cam ce soi e? Nu ştim sigur, dar avem elemente să credem că individul e protejat al poliţiei. Cum aşa? Sursele noastre spun că Bobîrcă a fost văzut chiar la aceeaşi masă cu poliţistul care-l cercetează. Ba, mai mult, cică şi sfătuitorul numărul 1 în materie de depus plângeri pentru Bobîrcă e tot poliţistul.
Se pare că, până una alta, singurul om câştigat din treaba asta e Dorel Mezabrovschi, sfătuitorul de mâna a doua al ţeparului. Avocatul îşi termină clădirea, Bobîrcă termină şi banii cu care i-a înţepat pe alţii şi, până la urmă, tot ce-i rămâne lui Bobîrcă sunt nişte crize de panică şi ceva atrofiere la etaj. Aspecte care ne vor da, aţi ghicit!, ocazia să revenim.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Două instituţii, Parchetul şi Garda Financiară, sunt puse - am putea spune chiar intenţionat - într-o postură absolut pe[..]

19.08.2012, 21:57   |    3 comentarii

Țeparul tot ţepar rămâne! Este încă de notorietate faptul că, în urmă cu ceva ani, Romeo Gabriel Bobîrcă a avut r[..]

03.11.2011, 21:01   |    0 comentarii

Și fratele lui"Romeo Bobîrcă s-a ales cu o plângere pentru ameninţare • În tot acest timp, spun surse[..]

03.11.2011, 20:32   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter