03.11.2011,  12:03:11 | 0 comentarii | 448 vizualizari
DNA vs. Justiţia din Vale 2 - 0. Cercetările se apropie de final. / Judecătorul Popescu, cel ce vindea dreptatea chiar şi pe un televizor color, ar putea fi pus în libertate
de Ziarul Vaii Jiului

Cercetările în cazul judecătorului"Valentin Popescu, vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, se apropie de final. Astfel se explică şi faptul că, la cea mai recentă apariţie a acestuia în faţa magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia, atunci când procurorii DNA au solicitat prelungirea măsurii de arestare preventivă cu 30 de zile, instanţa a fost de acord ca Popescu să mai rămână după gratii doar pentru 20 de zile.

De la finalul lunii martie, atunci când procurorii DNA au dispus reţinerea şi punerea sub acuzare a lui Popescu pentru efectuare de tranzacţii incompatibile cu funcţia deţinută, cumpărare de influenţă, luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată, la sediul Serviciului Teritorial Alba Iulia (foto) al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost convocaţi pentru declaraţii mai mulţi martori. 

În urma interceptărilor telefonice, procurorii DNA au stabilit că, uzând de funcţia deţinută şi chiar de ameninţări, judecătorul Popescu a încercat, fără succes, să obţină de la Lucian Dragomir, director coordonator al Oficiului de Cadastru şi Publi­ci­tate Imobiliară Hunedoara, o serie de documente referitoare la situaţia apartamentului aparţinând lui Ion"Anuţoiu pe care, prin interpusul Petre Lungu şi cu ajutorul executorului judecătoresc Cecilia Răducanu, a reuşit să pună mâna.

Tot folosindu-se de calitatea de judecător, Popescu l-a determinat pe Călin Rosmenteniuc, comandant al Detaşamentului de Jandarmi, să disloce forţe importante şi absolut nejustificate (aproximativ 20 de jandarmi şi 3 maşini) la o banală evacuare de apartament.

Valuri de râsete a stârnit pe holurile Serviciului Teritorial Alba Iulia al Direcţiei Naţionale Anticorupţie momentul în care procurorii anticorupţie au aflat, tot prin intermediul interceptă­rilor telefonice, că judecătorul Popescu a dat o sentinţă favorabilă unei persoane în schimbul unui televizor color. Popescu ar fi pretins unei părţi implicate într-un dosar pe care-l judeca un televizor color. Ulterior, i-a şi solicitat să îl transporte la o cabană din masivul Parâng.

Știţi care-i partea bună a faptului că se încheie cercetările în cazul Popescu? Încep alte cercetări.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter