29.10.2011,  18:55:56 | 0 comentarii | 481 vizualizari
Urgenţa din Uricani, / Închisă de orgoliile „social-democrate” ale lui Resmeriţă şi ale lui Gabriel Lungu, venetic în Valea Jiului
de Ziarul Vaii Jiului

10.000 de uricăneni au rămas fără Unitatea de Primire a Urgenţelor din Uricani din cauza orgoliilor social-democrate ale primarului Lupeniului, Cornel Resmeriţă, şi ale city-managerului Gabriel Lungu, care este şeful Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Lupeni, de care aparţine UPU Uricani.
Zeci de oameni au semnalat închiderea acestei unităţi, însă autorităţile uricănene spun că nu pot face mare lucru, deoarece totul depinde de hotărârile celor de la Lupeni, care „vor să şantajeze uricănenii ca să-i susţină la următoarele alegeri”. Totuşi, vestea bună ar fi că, dacă lupenenii nu pot iubi cu forţa Uricaniul, conducerea  Spitalului  Municipal Vulcan s-a arătat interesată de preluarea UPU Uricani.

 

„O să murim cu zile până ajungem la spital la Lupeni”,

… ne-au mărturisit o parte din uricăneni. „Era foarte bine dacă ar mai fi funcţionat. Ai unde să-ţi duci copiii când se îmbolnăvesc. Fetiţa mea a făcut febră mare zilele trecute şi nu am avut cum s-o duc la spital. Unde s-o duc în creierii nopţii, când în Uricani nu ai taxiuri şi nu am nici maşină, iar salvarea vine cum vine? Aici, în oraş, măcar o duceam repede la urgenţă şi gata, asta era, se rezolva problema”, spune, supărată, Narcisa Rad, din Uricani. „Eu am vrut să-mi scot aţele de la picior, că am avut o tăietură urâtă la picior şi nu am avut unde. Până la urmă m-am dus acasă şi mi le-am scos singur, cu o pensă şi o forfecuţă de unghii şi gata, mi-am rezolvat problema”, ne mărturiseşte şi Alin Haidu. „Nu avem bani să ne ducem până la Lupeni, la Vulcan sau la Petroşani. Trăim din mai puţin de 100 de lei pe lună.  Aşa unde să-mi duc copiii când se îmbolnăvesc? Suntem prea săraci să ne permitem transportul până la spital, iar aici le ştiam pe asistente, puteam vorbi cu ele omeneşte. Acolo ne plimbă ore întregi de la un salon la altul şi dacă, printr-o minune, avem bani de maxi-taxi, dacă la întoarcere depăşim ora 10, nu mai avem cu ce să venim în Uricani, decât pe jos, că taxiul e prea scump. O să murim cu zile până ajungem la spital la Lupeni”, spune şi Andreea Kovacs, mamă a trei copii.

 

Constantin Brânduşe: „Resmeriţă nu se gândeşte niciodată la interesul oamenilor, ci la răzbunări personale, la satisfacerea orgoliilor”

Consilierul local naţional liberal de la Lupeni, Constantin Brânduşe, a prezentat situaţia în care UPU Uricani a rămas fără oameni, acest lucru însemnând închiderea ei. „Ne-a fost prezentată în şedinţa de consiliu local noua organigramă a Spitalului Municipal Lupeni şi au scos posturile de la Uricani. Propunerea aparţine lui Gabriel Lungu, administratorul municipiului Lupeni, care este şi şeful consiliului de administraţie al SML, iar primarul Resmeriţă a fost de acord cu propunerea lui, care serveşte intereselor şi răzbunărilor personale. După aceea spune că primarul Uricaniului e rău când se ia de el. Resmeriţă nu se gândeşte niciodată la interesul oamenilor, ci la răzbunări personale, la satisfacerea orgoliilor”, conchide naţional liberalul.

 

Dănuţ Buhăescu: „Este răutate şi invidie din partea lor, vor să mă provoace şi să mă şantajeze”

„Vă aduceţi aminte când deputatul Cristian Resmeriţă ameninţa că mă aranjează şi că închide Urgenţa? Toată lumea spunea că bat câmpii, că aşa ceva nu este adevărat şi uite că s-a întâmplat. Am discutat săptămâna trecută cu primarul Resmeriţă, am fost cu domnul Nistor la el în birou, să găsim o soluţie pentru redeschiderea Urgenţei şi ca să zic aşa, m-am dus bou ca să mă întorc vacă, deoarece a rămas tot ca ei. Este răutate şi invidie din partea lor. Vor să mă provoace şi să mă şantajeze ca să-i sprijin pe Resmeriţă şi pe Lungu la următoarele alegeri”, a declarat Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani. De altfel, primarul mai spune că închiderea Urgenţei din Uricani este cauzată mai mult de city-managerului Gabriel Lungu. „Gabi Lungu vrea să demonstreze că el este jupânul, că el este şeful. Prin închiderea urgenţei îi şantajează şi pe cetăţenii din Uricani, ceea ce nu este normal. Nu trebuie să sufere mii de oameni fiindcă este Gabi Lungu frustrat şi vrea să se creadă mare şmecher şi jupân. Nu mă poate convinge cu japca să susţin PSD Lupeni la următoarele alegeri”, mai spune Dănuţ Buhăescu.

 

Spitalul Municipal Vulcan, dispus să negocieze preluarea UPU Uricani

Mai mult, Dănuţ Buhăescu susţine că a întâlnit mai multă înţelegere din partea primarului Vulcanului, Gheorghe Ile, care „se pare că are mai multe sentimente social-democrate decât Resmeriţă şi Gabi Lungu la un loc, deşi este în PD-L”.

„Dacă ar mai fi fost doamna dr. Mateescu la conducerea SML, nu se întâmpla asta. Doamna Mateescu, care acum este director la spitalul din Vulcan, este de acord să ne preia la spitalul pe care-l conduce. Am discutat şi cu primarul Gheorghe Ile şi m-a uimit că mă susţine, deşi noi nu am fost în relaţii prea cordiale. Este uimitor că el a înţeles mai bine problemele uricănenilor decât PSD Lupeni, cu care, culmea, suntem şi vecini. Se pare că are mai multe sentimente social-democrate decât Resmeriţă şi Gabi Lungu, deşi este în PD-L”, a mai declarat primarul Uricaniului. Mariana Mateescu, managerul Spitalului Municipal Vulcan, a precizat că de îndată ce va fi identificată o formulă  legală, demersurile pentru preluarea UPU Uricani vor fi demarate.

„A fost o discuţie de principiu. Deocamdată nu am primit încă o cerere scrisă din partea primarului Dănuţ Buhăescu. Noi suntem de acord să preluăm UPU Uricani şi trebuie să găsim cadrul legal pentru a face demersurile necesare. Consider că este nevoie de asistenţă medicală de urgenţă în Uricani, deoarece este un oraş cu mari probleme, rata sărăciei fiind foarte mare acolo”, a precizat Mariana Mateescu.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter