07.11.2011,  20:35:27 | 1 comentariu | 3047 vizualizari
Afacerile păguboase au exclus CAR Euroinvest IFN Petroşani din uniunea judeţeană de profil
de Ziarul Vaii Jiului

Cea mai gravă acuzaţie e că preşedintele Casei de Ajutor Reciproc din Petroşani, Alexandru Popeangă, şi-ar fi însuşit prin interpuşi chiar sediul CAR-ului. La un preţ mult mai mic decât cel real, desigur.

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Casa de Ajutor Reciproc Euroinvest IFN Petroşani (fostă Mininvest), cu sediul în cartierul Dimitrov, a fost exclusă miercuri, săptămâna aceasta, din Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc din judeţul Hunedoara (UJCAR).

De-a lungul timpului, UJCAR a sesizat, în repetate rânduri, nereguli mai mici sau mai mari în activitatea celor de la Euroinvest. Cea mai gravă dintre acestea a fost – până de curând – cea legată de dobânzile cămă­tăreşti practicate pe spatele oamenilor, în total dezacord cu politica instituţiilor similare din Valea Jiului. Nemernici ca la Euroinvest nu s-au putut întâlni şi, după toate probabi­lităţile, nu se vor întâlni la alte CAR-uri serioase, precum CAR Petrila ori CAR Parângul din Petroşani.

 

Decembrie, ultimul tun

CAR Euroinvest IFN are şapte angajaţi, dar puterea este concentrată în mâinile a trei persoane (preşedintele Alexandru Popeangă, contabila şi Olga Florica Jurca, persoană despre care se spune că ar fi concubina lui Popeangă). În decembrie 2008, ceilalţi patru angajaţi au fost trimişi în concediu forţat. S-au creat astfel condiţiile ca deloc modestul sediu al CAR Euroinvest IFN să fie înstrăinat de către Popeangă şi contabilă către Olga Florica Jurca. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, suma pentru care s-a vândut sediul este situată undeva peste un miliard de lei vechi, respectiv valoarea din contabilitate. În realitate însă, valoarea de piaţă a sediului este de cel puţin cinci ori mai mare, dacă judecăm fie şi numai în comparaţie cu piaţa imobiliară a zonei, unde un amărât de apartament de două camere, fără îmbunătăţiri, face peste două miliarde de lei. Ca să nu mai spunem că doar termopanele fac vreo 50.000 de lei şi sistemul de supraveghere, destul de performant, alţi 25.000 de lei. Cum s-ar spune jaf pe faţă.

 

Cum de s-a ajuns la un asemenea tupeu?

Iată câteva din circumstanţele care au determinat această gravă situaţie. În ciuda avertismentelor UJCAR, Popeangă a condus CAR-ul după cum l-au tăiat interesul şi capul. Dobânzile au devenit, aşa cum spuneam, de-a dreptul cămătăreşti. Împrumutaţilor li s-a impus să se asigure la Allianz, acolo unde – asta-i de fapt treaba – dom’ Popeangă avea interes direct şi de comision în calitate de agent. Adriana Napău, cenzorul CAR-ului, care de fapt ar fi trebuit să vadă de legalitatea activităţii IFN-ului, n-a fost văzută pe la sediu decât pentru onorariu. Iar de Ana Hohoi, despre care se spune că era corectă în ceea ce făcea, cei ce deţin puterea la CAR Euroinvest au scăpat cât s-a putut de repede.

Și-au tras salarii babane (doamna Jurca, de exemplu, câştigă mai mult decât 4 angajaţi la un loc) şi s-au pus pe aranjamente, cel mai grav fiind cel legat de înstrăinarea sediului. 

 

Pentru aceste motive...

... şi multe altele, UJCAR a decis miercuri dezafilierea CAR Euro­invest IFN. Iar dosarul complet al matrapazlâcurilor va ajunge, firesc, la Parchet.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 luta18.12.2012,  17:55:48
la petrila la bobar se dau car pe acte false la diferite persoane cu comisioane grase umflate de conducerea car iar bobar si gasca lui au dobinda dubla la faza b la depozite


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter