06.11.2011,  21:18:06 | 0 comentarii | 106 vizualizari
Poliţistul suspectat de furt a fost reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Petroşani
de Ziarul Vaii Jiului

Aşa cum, în exclusivitate, cotidianul nostru a relatat săptămâna trecută, un poliţist vulcănean, Stelică Șerbu, domiciliat în Aninoasa, este suspectat de furt după ce în curtea acestuia a fost identificat un container (tomberon) aparţinând Primăriei municipiului Vulcan.
Mai multe detalii, direct de la una din părţile implicate, puteţi afla lecturând plângerea care a fost depusă ieri pe această temă la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Petroşani. Paguba în sine nu este una de o valoare extraordinară. Având însă în vedere faptul că personajul menţionat este poliţist angajat la unitatea de profil din Vulcan, cazul capătă alte aspecte. Aşa cum grav este şi că, din informaţiile pe care le deţinem, domnii Mihu şi Zgăvârdea, poliţiştii între care se duce o luptă aprigă pentru a prelua conducerea unităţii de poliţie amintite, nu au luat imediat măsurile legale ce se impun. Ba, mai mult, domnul Zgăvârdea a fost mult mai preocupat să încerce să obţină mila administraţiei locale (de a nu mediatiza cazul), decât să-şi informeze superiorii, aşa cum spun procedurile în asemenea cazuri. Spre bucuria poliţistului Mihu. Care, având în vedere că poliţistul suspectat de furt e subalternul lui Zgăvârdea, este beneficiarul indirect al acestui scandal. Vom monitoriza îndeaproape, aşa cum am promis, derularea acestui caz. Nu suntem în măsură să dăm verdicte. Dar avem obligaţia morală ca eventualele verdicte să fie unele care să şi corespundă realităţii. Vom reveni.



 

Către, 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani

 

 

Subsemanţii Stanci Nicolae şi Maria, cu domiciliul în oraşul Aninoasa, str. Bănciloni, nr. 246. 

Vă aducem la cunoştinţă următoarele aspecte care-l vizează pe numitul Șerbu Stelică din Aninoasa, strada Bănciloni.

În data de 4 august 2009, văzând că în grădina acestuia, zona numită Coasta Poeni, se află un container de culoare albastră aparţinând Primăriei municipiului Vulcan, l-am înştiinţat pe primarul Gheorghe Ilie care a trimis un poliţist comunitar, acesta constatând că respectivul container este unul dintre cele furate de la societatea de salubritate din Vulcan. 

De asemenea în curtea respectivului se află mai multe materiale de provenienţă dubioasă:

- TH-uri de mină puse ca stâlpi de gard;

- plasă de sârmă groasă;

- bolţari de mai multe feluri;

- material lemnos;

- tablă de pe conducte de termoficare care acoperă şoproanele cu alte materiale;

- cărămidă refractară multă sub o salcie de lângă gardul meu etc. 

Ne adresăm dumneavoastră având în vedere că numitul este angajat al Poliţiei Vulcan. 

Vă semnalăm aceste aspecte având în vedere faptul că numitul ne-a interzis accesul la un teren al nostru, pe drumul de servitute aflat în gră­dina sa pe motiv că „vedem prea multe”. 

În acest sens consi­derând că este reprobabil ca un poliţist să poată avea în grădină materiale a căror provenienţă nu poate fi dovedită, vă rugăm să dispuneţi deschiderea unui dosar de cercetare penală pe numele numitului Șerbu Stelică astfel încât justiţia să hotărască pedeapsa ce trebuie aplicată unui subofiţer de poliţie pentru care legea pare să fie o necunoscută. 

Menţionez că faţă de cele semnalate, primarul municipiului Vulcan ne-a informat că va face, la rândul său, o sesizare de natură penală la adresa susnumitului. 

În speranţa că veţi acţiona potrivit legii şi veţi dovedi că nimeni nu e mai presus de lege, vă rugăm să luaţi act de cele semnalate şi să dispuneţi în consecinţă. 

Vă mulţumim.

10 august 2009

 

 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     10 plus 3   = ?