29.10.2011,  12:21:47 | 0 comentarii | 494 vizualizari
Doar câteva argumente de bun-simţ care dovedesc, fără urmă de îndoială, că / Primăria municipiului Lupeni pregăteşte miliardele alocate drumurilor unui ofertant „agreat” la un preţ „avantajos”
de Ziarul Vaii Jiului

Cotidianul nostru revine cu noi informaţii asupra subiectului legat de licitaţia organizată de Primăria municipiului Lupeni pentru obiectivul “Reabilitare şi modernizare străzi urbane, poduri şi şosea centură”, procedură ce a fost programată pentru data de 06.09.2011. 

 

Am identificat în documentaţia pe care gaşca lui Lupaşcu a publicat-o în SEAP o suită de condiţii suspecte, subiective, demne să ne întărească bănuielile că întreaga procedură a fost efectiv croită pe măsura unui câştigător antestabilit.

Primul element care aduce importante semne de întrebare este cel referitor la criteriul ales drept primordial pentru stabilirea unui ofertant câştigător: oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. Asta deşi, aşa cum am mai arătat, majoritatea covârşitoare a procedurilor organizate în ţara asta spun că preţul este cel care dictează. Normal, bre’ Lupaşcule! Când merge la cumpărături, lupeneanul înfometat (angajat al Universal Edil, desigur) nu cumva alege magazinul cu adaosul cel mai mic, cel de unde poate cumpăra pâinea la cel mai bun preţ? Îţi spunem noi: aşa e, în mod cert!

La Primăria Lupeni însă, preţul oferit de eventualii ofertanţi va conta mai puţin, doar într-o pondere de 35%. Asta în timp ce restul de 65% a fost alocat pentru oferta tehnică, respectiv planul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, planul de organizare a execuţiei lucrărilor şi termenul de intervenţie în perioada de organizare a execuţiei lucrărilor. Dacă ultimul element ar avea totuşi ceva importanţă, oare vor avea lupenenii vreun avantaj direct? Vor avea un asfalt mai bun dacă preţul va conta mai puţin, iar modul în care este organizată de către constructor execuţia lucrărilor e mai importantă? După mintea acoliţilor lui Lupaşcu, nu-i atât de important un asfalt bun, cu materiale de calitate şi la preţul corect, ci mult mai important e dacă muncitorii se vor încolona, frumos, la începerea şi terminarea programului de lucru.

Un alt aspect care denotă faptul că la Lupeni e vorba de o “pregăteală” (a se citi „dedicaţíe”) de sute de miliarde de lei este acela că la alte capitole, cum ar fi cel referitor la experienţa similară, Primăria municipiului Lupeni a lăsat garda mult mai jos. Lucrările au fost estimate la aproape 24 de milioane de lei noi plus TVA, dar a fost cerută ca experienţă similară o lucrare de numai 15 milioane şi o cifră de afaceri pentru ultimii trei ani de 35 de milioane de lei. Știţi ce e foarte probabil să însemne asta? Că ofertantul pe a cărui situaţie a fost croită documentaţia de către Primăria Lupeni nu îndeplineşte, probabil, condiţii mai bune. Dacă ar fi vrut să fie exigentă pe bune, adică sigură c[ va oferi contractul unei firme cu adevărat capabilă, Primăria Lupeni ar fi putut solicita (perfect legal) o experienţă similară de 23.999.255 de lei şi o cifră de afaceri de 47.998.510 lei. Deci încă o dovadă că nu se doreşte, aşa cum se sugerează prin distribuţia punctajului, un ofertant puternic, în stare să realizeze proiectul fără emoţii. Am discutat cu mai mulţi specialişti în domeniu. Oameni care, studiind documentaţia, au mirosit din prima existenţa unor dubii cu privire la buna-credinţă a autorităţii contractante. 

 

Potenţialilor ofertanţi li se solicită să deţină o staţie de betoane de capacitate de 120 mc/ora şi, ţineţi-vă bine, nu se acceptă mai multe staţii de betoane a căror capacitate cumulată să fie de 120 mc/oră sau mai mare. Asta deşi, în raport cu cantităţile totale de betoane solicitate – undeva în jur de 7.500 mc, cerinţa este disproporţionată (a se citi “intenţionat exagerată”). Este evident că, dacă ai în dotare mai multe staţii de betoane, care însumat pot produce 120 mc/oră, capacitatea de livrare este cel puţin aceeaşi. Dintr-un calcul simplu, cum Lupaşcu poate n-a făcut nici în desele sale delaţiuni către mârşava Securitate, rezultă că 7.523,26 mc / 120 mc/oră = 62,69 ore de funcţionare a unei staţii. O nimica toată dacă ţinem cont că proiectul se derulează timp de 20 de luni.

Acelaşi raţionament şi în cazul staţiei de asfalt, solicitată musai la o capacitate de 200 de tone/oră. Nu se acceptă mai multe staţii, iar în raport cu cantităţile totale de mixturi asfaltice solicitate prin proiect - 23.028,99 tone, cerinţa este disproporţionată. Este evident că dacă ai în dotare mai multe staţii de asfalt care însumat pot lucra la 200 de tone/oră, capacitatea de livrare este cel puţin aceeaşi. Dintr-un calcul simplu, deci chiar şi pe nivelul de pregătire al lui Lupaşcu, rezultă urmatoarele: 23.028,99 tone / 200 tone/oră =115 ore de funcţionare. O nimica toată. Proiectul se va derula, vă reamintim, pe 20 de luni.

Culmea tupeului! Gaşca lui Lupaşcu solicită, făcând uz de un standard care nu precizează acest lucru, ca staţia de mixturi să se afle la o distanţă de maxim 50 de km de amplasamentul lucrărilor. Asta deşi este cunoscut faptul că în condiţii meteorologice cores­punzătoare şi în cazul transportului de mixturi cu autobasculante acoperite cu prelată şi benă termoizolantă distanţa de transport este mult mai mare. Acest fapt ne face să credem că trebuie să cautăm o staţie de asfalt care este (sau va fi) montată la maxim 50 de kilometri de lucrare. Și, astfel, vom descoperi ofertantul “norocos”. Vom reveni.

 

Ultima oră! Și cererea de oferte referitoare la rea­bilitarea Palatului Cultural Lupeni, evaluată la peste 5,4 milioane de lei noi plus TVA, a fost suspendată ca urmare a unei contestaţii. Încă o ocietate, văzând ce condiţii discriminatorii, disproporţionate şi aberante a pus (cu “dichis”) autoritatea contractantă, a luat atitudine. Un bun motiv să revenim asupra subiectului legat de procedurile cu cântec şi iz de şmen de la Lupeni. 

Lupaşcu, simţind că nici în mandatul ăsta n-a făcut nimic şi e în top să piardă alegerile, umblă pe străzi cât e ziua de mare pentru a lua contact cu poporul. Problema e că poporul, sătul să tot dea în gropi scumpe, nu îşi mai doreşte contactul cu el.

 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter