03.11.2011,  12:55:48 | 0 comentarii | 417 vizualizari
Dănuţ Buhăescu crede şi speră… / Primarul din Uricani, chiar dacă e pesedist, crede în guvernul pedelist, pentru „binele Uricaniului şi al Văii Jiului”
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

Dănuţ Buhăescu, primarul Uricaniului, a aşteptat cu nerăbdare vizita ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, la fel ca şi ceilalţi primari din Valea Jiului, conducerea administrativă a C.N.H.-ului ori liderii sindicatelor miniere. 

Dacă cei din minerit au auzit ceea ce îşi doreau, adică sprijinul acordat de ministru şi Guvern pentru intrarea C.N.H.-ului într-un viitor complex energetic, înainte de anul 2011, când subvenţiile în mineritul românesc vor dispărea, conform cerinţelor Uniunii Europene, primarii încă mai speră că după vizita ministrului vor primi anumite răspunsuri, finalizate în chestiuni concrete, prin viitoare proiecte în anumite domenii care ţin de dezvoltarea unei localităţi: infrastructură locală, investiţii în mica industrie şi turismul local, investiţii în ecologizare şi protecţie a mediului înconjurător etc.

„Am vorbit cu domnul ministru despre problemele de la Uricani, despre lovitura primită de-a lungul timpului de oraşul nostru cu disponibilizările de la cele două mine, în special de la mina Valea de Brazi. I-am spus că,  probabil, oraşul Uricani a fost cel mai puternic afectat de aceste disponibilizări, mai puternic chiar şi decât Aninoasa, chiar dacă ne-a mai rămas o mină în oraş. I-am vorbit despre prioritatea numărul unu pentru Uricani şi Valea Jiului, continuarea lucrărilor la drumul spre Herculane, dar şi despre prioritatea numărul doi, după părerea mea, sprijin guvernamental pentru reîmprospătarea forţei de muncă în minele din Valea Jiului şi modernizarea mineritului. Ba chiar i-am spus şi de construirea unei microhidrocentrala în zona noastră, care ne-ar mai aduce şi nouă bani la bugetul local, bani care ne-ar mai scăpa de grijile pe care le avem acum. A ascultat atent ce i-am spus şi sper că a înţeles şi ne va ajuta, atât cât se poate, în demersurile noastre. Despre microcentrala hidrotehnică, domnia sa mi-a spus să merg la Bucureşti, la dumnealui, cu un proiect făcut, împreună cu domnul primar Ridzi şi va vedea atunci ce este de făcut. Sunt fericit că şi în conferinţa de presă a răspuns că la drumul 66A,  cel spre Herculane, vor reporni lucrările începute. Acesta este un semn că cei din Guvern doresc într-adevăr să ne ajute. Am mai spus de atâtea ori, nu contează culoarea politică, nici a primarului, nici a ministrului, când se doreşte a se face ceva bun pentru comunitate. Aştept cu încredere şi vizita ministrului Turismului, doamna Elena Udrea, pentru că avem atâtea să-i spunem despre turism, despre cum am vedea noi turismul şi despre ideea mea mai veche, un turism cu proiecte comune pentru toată Valea Jiului. Poate că toate aceste vizite se vor concretiza şi în chestiuni reale, iar Valea Jiului să treacă astfel peste această etapă dificilă, în care ne aflăm în momentul de faţă”, a mai declarat, pentru Ziarul Văii Jiului, primarul Dănuţ Buhăescu.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter