28.11.2011,  23:17:42 | 6 comentarii | 2276 vizualizari
Ruşinică, coane Fănică! / Gafele şi perlele deputatului PSD Cristian Resmeriţă nu-i vor încălzi pe oamenii din Lupeni
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

► Pentru că nu poate susţine conferinţe de presă la Lupeni, de teama cetăţenilor înfriguraţi, şi la Uricani, de frica minerilor cărora li se va închide mina, deputatul colegiului Valea Jiului Vest, o arde populist şi inutil prin… est

Fie că nu are experienţă, fiind la primul mandat de deputat şi cu ani puţini într-ale politicii, fie că nu ştie, dar nici nu vrea să înveţe, deputatul lupenean PSD Cristian Resmeriţă a venit la conferinţa de presă a PSD Petroşani, desfăşurată vinerea trecută, cu foarte multe aere şi figuri, rupt parcă din alt film, şi total nepregătit.
 
Cu căldura la Lupeni rămâne cum s-a stabilit… adică deloc
Din cauza mândriei excesive şi a aroganţei peste limită, a făcut o serie de gafe în lanţ în faţa ziariştilor prezenţi, gafe pe care un om politic titrat ştie de obicei să le evite.
Începând deja campania electorală, deşi cred că nimeni din cadrul PSD Petroşani nu i-a cerut-o, dumnealui fiind oricum reprezentantul PSD-ului pe Colegiul de Vest, Cristian Resmeriţă, în cuvântul său, populist şi demagogic, a abordat mai multe subiecte, printre care şi problema termoficării. Se spune să „nu vorbeşti de funie în casa spânzuratului”, ţinând cont că municipiul Lupeni este patronat de nimeni altul decât tatăl dumnealui, iar recent primăria a fost asaltată de zeci de oameni de pe strada Parângului, care acuzau primarul de faptul că stau în frig, asemenea tuturor lupenenilor, deoarece edilul n-a rezolvat încă această chestiune, deşi suntem în toiul iernii. Or, tânărul nostru politician tocmai asta a făcut, a vorbit de lipsa termoficării centralizate din cele patru localităţi din Vale, fără să-l întrebe nimeni. Cum ştiam bine subiectul respectiv, bineînţeles că n-am scăpat ocazia să-i punem şi noi o întrebare referitoare la termoficare şi la ce a întreprins, concret, primăria din Lupeni pentru cetăţeni în acest sens, specificându-i şi faptul că Universal Edil e praf şi pulbere. Întrebare care l-a înfuriat teribil, răspunsurile lui fiind absolut şocante pentru toată presa prezentă, dar şi pentru colegii de partid, care se uitau cu faţa în pământ, ruşinaţi oarecum de atitudinea şi vorbele deputatului, căruia 27 de oameni aflaţi la primărie să-şi spună durerea nu i se păreau deloc mulţi:
„Dacă au sunat atâţia la redacţie pentru acest lucru, aveţi înseamnă telefoanele blocate. 
Într-adevăr, sunt patru oraşe care nu au termoficare în Valea Jiului. Este un fapt dramatic pentru Valea Jiului. Uricani nu a avut niciodată termoficare, Aninoasa şi Petrila – şi am discutat cu primarii de-acolo, la fel nu au avut de ani de zile… N-au fost sute de oameni la primărie la Lupeni, doar vreo 27, nu sunteţi bine informat” „Şi, vi se par puţini? Doi dacă erau, şi tot trebuiau să primească un răspuns”. După acest răspuns a bătut apa în piuă, marşând pe sistem, pe criză, pe guvern, pe ce soluţii se vor găsi pentru iernile viitoare, găsind una dintre ele pe moment, gazul metan. Nicidecum pe proasta gestionare a Universal Edil, pe organizarea sub orice critica a societăţii respective, pe proasta coordonare a administraţiei publice locale, care a lăsat neplătiţi zeci de oameni din cadrul societăţii de gospodărie a oraşului, dar care a găsit bani pentru alte acţiuni, care vizau jocul cu mingea, împărţiri de televizoare şi altele. Negândindu-se nici pentru o clipă ce vor face oamenii ACUM, în această iarnă şi nu la anul sau peste cinci ani. Cu această ocazie a mai spus şi că Lupeniul ar avea în momentul de faţă 80% dintre cetăţeni racordaţi la reţeaua de gaz. Aceasta este o minciună, procentul fiind undeva sub 40%!!! 
 
Dacă va fi pe străzi, zilnic, la discuţii cu cetăţeni, îşi va da atunci demisia din  Parlament? Sau va face naveta zilnic cu elicopterul?
Înainte de acest moment, deputatul Cristian Resmeriţă s-a văzut un adevărat „salvator de patrie”, tunând şi fulgerând la adresa primarilor pedelişti din Valea Jiului şi din România, dând de înţeles că odată cu respectiva conferinţă de presă pentru el va fi un adevărat punct zero, un moment istoric, în sensul că de-acum înainte va fi zilnic pe străzile tuturor localităţilor din Vale, unde va discuta cu lumea dacă trăieşte bine sau dacă e mulţumită, luminându-i astfel pe oameni de ce primari răi au, oameni care nu-i iubesc decât pe bogătaşi. Uitând că de fapt tocmai asta i se impută chiar primarului de Lupeni, tatălui său, care în ultima perioadă stă închis într-o colivie de cristal, unde nu mai vede şi nu mai aude doleanţele şi problemele cetăţenilor din oraş. 
Dar iată o frântură din declaraţiile sale populiste: „(…) Să facem în aşa fel încât la Petroşani - şi când spun acest lucru îmi iau şi eu un angajament în faţa cetăţenilor din Petroşani - Partidul Social Democrat să câştige alegerile, şi mă refer la alegerile de la primărie. Pentru că aici este baza şi aici cetăţenii au un interes. Eu cel puţin m-am săturat ca Valea Jiului să fie condusă de primari de dreapta, primari ai PD-L, de primari care ţin doar cu oamenii care sunt înstăriţi, de primari care nu se gândesc absolut deloc la oameni, de primari care se bucură în această săptămână că, Camera Deputaţilor a adoptat Legea Asistenţei Sociale în această săptămână, o lege prin care dispar foarte multe ajutoare pe care cetăţenii trebuie să le primească, vorbesc de cetăţenii nevoiaşi ai Văii Jiului şi ai României. Chiar ieri am participat la o discuţie în Sala de Marmură a Primăriei Petroşani, la care au fost prezenţi toţi cei patru primari ai PD-L, aceşti oameni se bucurau pentru foarte multe lucruri, încercau să ne spună că e mai bine aici în România. Însă eu, din acel moment, din ziua de ieri, m-am decis şi am şi anunţat că în fiecare zi voi fi în câte un oraş al Văii Jiului, pentru a discuta personal cu cetăţenii pe stradă, ca să-i întreb dacă o duc mai bine decât în urmă cu trei-patru-cinci ani. Mi se pare această demagogie a lor cu totul falsă, nişte oameni care nu se gândesc absolut deloc la cetăţenii pe care-i reprezintă şi cred că din acest moment începe o acţiune, de-aici, de la Petroşani, de înlocuire a primarilor PD-L, primari ce fac parte din actualul partid de guvernare, care doreşte doar răul populaţiei. N-o să sprijin niciodată actualul guvern, cum mi s-a şi reproşat. Eu vin şi vă întreb pe dumneavoastră de la presă: pot eu să schimb un guvern care taie din salarii şi pensii? Pot eu să sprijin o acţiune a unui guvern care creşte TVA-ul de la 19 la 24% şi preţul pâinii creşte cu 5% de a doua zi? Pot eu să sprijin un guvern care chiar în această săptămână în Camera Deputaţilor a trecut Legea Asistenţei Sociale şi ajutoarele sociale pentru oamenii săraci din România şi din Valea Jiului scad în mod dramatic?”.
 
Atâta a pus umărul la salvarea mineritului, până au mai rămas câteva mii de oameni
Întrebat de ce acţiuni concrete a întreprins pentru salvarea mineritului şi a CNH-ului, pentru că în discursul său de început a cuprins din plin şi problemele minerilor, populistul deputat a răspuns absolut stupefiant: „În primul rând vă rog să vă prezentaţi (v-aţi prins, deşi ne cunoaştem de o viaţă şi suntem lupeneni, deputatul ce şi-a zis, hai să-l umilesc pe ăsta că ziarul ăla scrie contra mea şi a lui tata… figuri, mai ceva ca Mihai David când a venit cu Videanu la Petroşani – n. red.). Domnul Bran, această întrebare cei de la Ziarul Văii Jiului mi-o puneţi de fiecare dată când mă întâlniţi, fie pe stradă, fie pe la vreo conferinţă, peste tot. Dumneavoastră ca ziarist trebuie să fiţi mult mai bine informat decât sunteţi în momentul de faţă şi trebuie să înţelegeţi anumite lucruri şi să le reţineţi. Rolul unui parlamentar al Văii Jiului, fie că se află la putere, fie că se află în opoziţie, este acela de a duce şi a susţine proiecte ale Văii Jiului, fie că sunt proiecte ale administraţiei publice locale, fie că sunt proiecte ale celor de la CNH. Rolul nostru şi rolul meu este de a promova Valea Jiului. Rolul meu nu este de a face proiecte de salvare pentru CNH (nimeni nu l-a întrebat de proiecte ci de ce acţiuni a întreprins - nota red.). Rolul meu este de a primi un dosar în mână, de la cine se crede de cuviinţă, şi bineînţeles aceşti oameni trebuie să fie conducerea CNH-ului împreună cu sindicatele şi poate chiar cu ministerul de resort, pentru ca eu să susţin aceste iniţiative ale dânşilor în faţa ministrului Economiei sau a primului-ministru. Am susţinut de fiecare dată aceste proiecte, cel puţin din punctul de vedere al CNH-ului, la fel cum am susţinut şi proiectele administraţiei publice locale. Acestea sunt acţiunile concrete pe care le-am făcut eu şi credeţi-mă că sunt mult mai multe decât cele pe care le-au făcut alţii. Altă întrebare”.
Restul e, cum se spune, cancan. Trageţi singuri concluziile. Cu un aşa deputat nici nu e de mirare ce probleme are Valea şi, mai ales, Lupeniul. Nu înţelegem de ce nu ţine conferinţe de presă la Lupeni, ca să le explice oamenilor care l-au ales din cauza cui tremură de frig. Sau la Uricani, să le spună minerilor ce a făcut el ca deputat ca să nu le închidă mina. Aşa prezenţa lui, subţire rău ca prestaţie politică, tot mai departe de cetăţenii care l-au ales, seamănă cu o fugă de… electorat. Şi să nu mai mimeze lupta cu PDL-ul, că poate se supără chiar tatăl său, domnul primar Cornel Resmeriţă. În primăria căruia guvernul ăsta pedelist a băgat şi bagă bani la greu, pentru a suplini deficitul de management edilitar.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (6 )

#1 ADEVARUL29.11.2011,  09:06:49
Un ipocrit,care nu a facut nimic pentru Valea Jiului.Cum e tata asa si baiatu
#2 Simona29.11.2011,  16:54:25
Pacat ca s-a lasat influentat de demagogismul tatalui si al politicienilor contemporani! A fost un copil inteligent si cuminte, dar si cu minte!!!
#3 simo na!!!29.11.2011,  23:38:28
a fost doar cuminte. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Ooooooooooo. AU! Ce joc de cuvinte am făcut! Ce joc de cuvinte am făcut? Nu sunt dejteaptă? Ă?
#4 gogu30.11.2011,  20:16:16
Oare a facut ceva concret unul din cei care reprezinta Valea sa faca ceva pt.noi doar scandal si anchete iar acum se pun imediat in primele pagini ale ziarelor si la Tv. Mai moale frate.........
#5 biancelena02.12.2011,  17:53:28
Nu vedeti ca mafia portocalie ne duce la sapa de lemn?Deviza lor "cine nu e cu noi sa-i lasam sa moara"
#6 anisoara07.12.2011,  20:56:10
invidia nu se poate ascunde ea acuza si judeca fara dovezi,ea mareste defectele,ea are denumiri enorme pentru cele mai mici greseli,graiul ei e plin de fiere de exagerari si de ofense.Felicitari domnule primar, pentru cum a-ti crescut si educat cei doi fii.Din tot sufletul va doresc ,,Sarbatori fericite''


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Sediul Primăriei Lupeni se pregătește pentru iarnă. În aceste zile se lucrează la recondiționarea instalațiilor de încălzire[..]

24.08.2015, 18:24   |    0 comentarii
După ce toată vara destinaţia jucătorului Bogdan Brânduşa a stat sub semnul întrebării,  fotbalistul revenit la Vulturi[..]
02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
Raul Ungurianu, unul dintre cei mai buni fundaşi din fotbalul judeţean, a luat o decizie importantă în cariera sa de jucător. După [..]
12.07.2015, 21:49   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter