06.11.2011,  18:34:17 | 0 comentarii | 62 vizualizari
Senatorul Nicula uită că Valea Jiului este cenuşie din cauza guvernelor PSD
de Ziarul Vaii Jiului

Senatorul Cosmin Nicula demonstrează în fiecare zi cât de uşor este să dai din gură fără a avea responsabilităţi executive. Fiind atât de relaxat, el uită sistematic că partidul din care face parte se află la guvernare şi se comportă ca un parlamentar al opoziţiei.

De fapt, ideea de responsabilitate îi e străină politicianului Nicula, care de-a lungul vieţii a ocupat posturi la CFR, Petrom sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, unde nu i s-a cerut îndeplinirea niciunui indicator de performanţă. El se face că uită că cenuşiul Văii Jiului a fost cauzat de guvernele PSD, care au promovat protecţia socială pasivă, ţinând electoratul captiv la mila “tătucului” Ion Iliescu. A uitat că Valea Jiului se află în această situaţie din cauza politicii iresponsabile a PSD, din cauza preşedintelui de onoare al aceluiaşi PSD, care în ‘90-’91 s-a folosit de minerii Văii Jiului şi apoi le-a întors spatele. Când a venit Iliescu în Valea Jiului? Doar atunci când a trebuit să-l susţină pe Cosmin Nicula, în campania electorală, nu atunci când Valea Jiului avea nevoie de ajutorul lui. La fel încearcă să facă şi Nicula. Se foloseşte de cetăţenii Văii Jiului, iar în curând va uita de ei. Numai că Nicula nu ştie că locuitorii Văii Jiului nu sunt proşti, chiar dacă sunt mai săraci decât cei din Deva. Întrebarea firească este ce va face se­natorul de Valea Jiului, Cosmin Nicula, pentru ridicarea acestui stigmat al Văii Jiului. Este de notorietate că până acum n-a făcut nimic.

Obsesia lui Nicula este acapararea totală a Companiei Naţionale a Huilei. O companie care a ajuns în situaţia de astăzi tot din cauza “performanţelor” Guvernului Văcăroiu şi a dezastrul produs în ministeriatul lui Dan Ioan Popescu, care l-a ţinut în braţe pe sindicalistul penal Vasile Savu. Din câte îmi amintesc, se­natorul Nicula a fost de faţă la instalarea lui Nicolae Drăgoi în funcţia de director general al CNH, amintind de vremurile când în România exista un singur partid. Numirea lui Drăgoi a demonstrat cât de mare este echipa de specialişti a PSD, neputând găsi, în tot partidul, un specialist adevărat în minerit, ci doar un inginer de la aeraj. Blamat astăzi de senatorul Nicula, ministrul Adriean Videanu a fost forţat de PSD să pună în fruntea Companiei Naţionale a Huilei nu un specialist, ci un om care îndeplinea un singur criteriu. Criteriul politic şi  nimic altceva. Dacă nu poate să conducă, atunci Nicolae Drăgoi trebuie să-şi dea demisia, chiar dacă e omul lui Nicula şi al PSD.

De altfel, legăturile senatorului cu mineritul sunt atât de slabe, încât nici nu ştie pe unde se intră în mină. Aceasta poate fi şi următoarea sa acţiune de imagine. Noi îl pregătim şi îi spunem că intrarea în mină seamănă, într-un fel, cu intrarea la metrou. Dar, cu siguranţă, şi acest lucru îi este străin domnului Nicula, care circulă doar cu maşina.

 

14 aprilie 2009

Tiberiu Iacob-Ridzi,

Preşedinte  PD-L Hunedoara


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     7 plus 10   = ?