03.11.2011,  09:09:32 | 0 comentarii | 665 vizualizari
Fiindcă are deasupra-i mâna ocrotitoare a PD-L-ului, / Cocoşi se simte, din nou, pe cai mari
de Gheorghe OLTEANU

După ce, în urmă cu câţiva ani, în organizaţia locală a PD-ului din Vulcan, în locul lui Cocoşi a fost pusă să cânte o găină, acum se zvoneşte că puterea portocalie  locală vrea să se revanşeze. Că se pregăteşte să-l mute din culcuşul de şef de sector transport, pe care personajul îl cuibăreşte în prezent, în cel de inginer şef electromecanic al E.M. Paroşeni.

 

Recunosc că,  

la vremea aceea, am plâns sincer pe creasta lui Cocoşi Vârtopeanu-Constantin. Pentru că el ţinuse în viaţă PD-ul la Vulcan. Mă uitam la el, în timpul şedinţei ăleia de pomină, în care Tibi Iacob-Ridzi venise special de la Petroşani, ca s-o ungă pe ex-conservatoarea Angela Stoica în funcţia de preşedinte al PD Vulcan, şi încercam să-mi dau seama ce-i în corasonul lui. Nu trebuia să fii nu ştiu ce psiholog, ca vezi că era durere mare. Chiar dacă băiatul, adânc pătruns de disciplina de partid, nu voia s-o exteriorizeze.

De atunci, dacă-mi amintesc bine,

a mai fost o dată când, în afară unor intervenţii nu prea inspirate făcute în consiliul local vulcănean şi de problema aceea cu agresarea, în scris, a limbii române, numele său a mai fost amintit în ziar. Atunci când, adjunct şef de sector fiind, i s-a urcat la cap că el va fi cel care va fi suit în scaunul de director. Acum se aude că PD-L-ul i-ar fi pus din nou mâna-n creştet, că ar vrea să-l extragă de la sectorul de transport şi să-l mute într-unul din  birourile care se află la acelaşi etaj cu al directorului minei.

Cel în care i-ar

plăcea, normal, să se vadă paraşutat inginerul Constantin Cocoşi este cel lăsat recent liber de către de acum fostul inginer şef electromecanic Adrian Suciu. Care, pentru că a dovedit că-i meseriaş de meseriaş, a fost luat, dus şi numit inginer şef electromecanic în CNH. Tata electromecanilor de la toate minele, cum ar veni. În atare condiţii, în funcţia pe care domnia sa a avut-o la mina Paroşeni trebuie, fireşte, numită o altă persoană. Un alt cadru ingineresc. Despre trei ingineri s-a auzit, zilele astea, pomenindu-se că ar putea ajunge în locul domnului Adrian Suciu. Unul ar fi ing. Ion Șerbănescu, de la sectorul II al minei. Din câte mi-au auzit urechile, s-ar părea că dumnealui nu este interesat de problemă. Mai ales că acum e în concediu de odihnă şi se bronzează la mare. Celălalt este ing. Constantin Cocoşi-Vârtopeanu. Care, după dezamăgirea avută cu numirea sa în funcţia de director, atunci, când cu plecarea lui Ghiţă Bâldea, a crezut c-a fost uitat cu totul de către puterea portocalie. Pe care, chiar dacă aceasta i-a  oferit acel de neuitat şut în fund, a continuat să o slujească din şi cu toate puterile.

Numai că, aşa cum

vorbeşte mai toată mina, are un adversar puternic în persoana inginerului Alin Dreghici, şeful sectorului general. Care a crescut, se poate spune aşa, pe lângă inginerul şef electromecanic Adrian Suciu. Dumnealui a băgat de seamă că tânărului îi place meseria asta, că prinde repede tot ce învaţă şi, normal, că pe acesta ar prefera să-l vadă în funcţia deţinută de el la E.M. Paroşeni. Numai că, vezi cazul minei Vulcan, bunăoară, numirile din ziua de azi nu se mai fac pe criterii de profesionalism. Eşti în partidul care-i acum la putere, eşti tare, nene. Eşti pe cai mari. Eşti cocoş. Nu contează că nu te ştii cu chestiile alea care ţin de electromecanică. Le învaţă, zicea cineva care-i recunoaşte lui Constantin Cocoşi-Vârtopeanu handicapul acesta. De parcă Paroşeniul ar fi mină-şcoală. Mină despre al cărei viitor, tot ieri, pe bune, i-am auzit pe doi inşi discutând cu îngrijorare. O mai ţin ăştia până ieşim noi la pensie? se întrebau ei. Nu mi-am zis părerea atunci, dar o fac acum: e clar că, dacă o dau pe mâna unora cum e Cocoşi, sigur că n-o să mai apuce!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter